Angelina Jolie, o tigroaica. Poze si un clip.
Adica asa. Cu gheare ascutite si gata de sfartecat. O tigroaica in toata firea.
Numai ca nu intr-un film pentru adulti, dupa cum spera acea parte a speciei masculine ce macar in somn se viseaza a fi Brad Pitt(sau chiar si o parte a celei feminine 🙂 ), ci intr-un film de desene animate. Si trebuie sa spun ca, de la Madagascar incoace nu am mai ras la fel de bine.
„Kung Fu Panda” pastreaza cam tot ceea ce va amintiti din „filmele cu batai” pe care le vedeam la inceputul anilor ’90 pe casete video inchiriate in nestire. Mai putin vocea Margaretei Nistor. Il pastreaza chiar si pe Jackie Chan, care-i da glas unui sarpe pe care sunt aproape sigur ca l-am vazut si in departamentul de jucarii pt copii de la Ikeea. Ii aduce in schimb, pe Jack Black, Dustin Hoffman si pe Lucy Liu.
Ideea unui urs panda care devine mare maestru in artele martiale predispune automat la o serie de gaguri bazate pe defectele fizice caracteristice speciei, insa nici un moment nu plictiseste prin repetarea unor scene devenite clasice in zeci si zeci de filme. Comicul de situatie ramane la putere. Ceea ce nu inseamna ca umorul replicilor este de ici de colo. Nuuuu… Cocori, rinoceri, leoparzi sau alte jivine te fac sa razi la fel de usor ca fatza ursului Panda cand in timpul unei sedinte de acupunctura paralizeaza din cauza unui mic malpraxis. Foarte mic.
Este un film usor, dar al naibii de amuzant… din categioria celor care te fac sa-ti amintesti de ce anume vizionarea unui film la cinematograf este totusi mai atragatoare decat una petrecuta acasa, pe canapea si in fata DVD-playerului.
Mai jos, trailerul.
