Dreapta de peșteră și dreapta UBER
Dreapta românească este un hamster pe care s-au făcut experimente în anii 90 şi care apoi a fost uitat într-o cuşcă. Între timp i-au crescut încă două rânduri de gheare şi un sfincter de sconcs în frunte.
Am dat nenumărate exemple de radicalism provincial de pe aici care ar ridica multe sprâncene în rândurile dreptei vestice de mai toate felurile. Dacă laşi un dreptaci român nesupravegheat pe la vreun ceai dansant la Davos, bogătanii de pe acolo ar fugi scârbiţi de primitivul estic care îi jenează spunându-le că le iubeşte bogăţia, nu filantropia.
Nu vorbim doar de trumpism sau de alt-rightismul 2000-ist în care geekul se radicalizează și vrea să fie și el un red-neck cu tableta în mână în loc de kalașnikov.
Pe la noi încep să se calce pe picioare forme rudimentare de propagandă din epoci diferite, cu nişte contexte diferite. Dreapta din 90 a fost născută de o lumea fără capital, era dreapta publicitară, salvatoare de după războiul rece. Misiunea lor a fost grea, a trebuit să explice unui popor înapoiat că se simte rău de la privatizări şi diverse acumulări pe spinarea lui nu din cauza noului regim, noilor măsuri economice, ci din cauza unui rău interior, comunist, un defect genetic imprimat în 50 de ani.
Unii sunt ”intelectualii liberali”, oameni formați în mediul universitar sau oengistic, care și-au făcut banii în anii 90-2000 extrăgând fonduri diverse și ascensiuni sociale cu entuziasm pro-piață liberă. Ei sunt şi au rămas pionierii libertății banului și educației coercitive a sentimentului aborigen anticapitalist.
Oana-Maria Bogdan, de la un partid de dreapta, PLUS, a provocat un scandal uriaş pentru că un public educat rudimentar nu mai acceptă nici măcar schimbările fireşti din interiorul retoricii de dreapta. În ultimii 20 de ani s-au schimbat destul de multe, noi giganţi multinaţionali au apărut şi fac legea, au avut nevoie de un nou tip de retorică pentru a-şi justifica operaţiunile în forţă, iar doamna Bogdan a învăţat puţintel limba lor.
Comentariile sale iniţiale au sunat cam aşa:
„Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”
”Aș desființa agricultura și nu aș domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenți ai vânătorilor și culegătorilor, nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri în loc de cupluri”
Ultimul paragraf e chiar simpatic, dar a fost prilej de miştouri sau de indignări libidinoase, de parcă ar fi fost emisă cine ştie ce idee revoluţionară.
Ce avem noi în aceste declaraţii ale Oanei Bogdan? Nu mai mult decât o variantă deja banalizată a retoricii probusiness din aria Silicon Valley. Unele sintagme sunt clar împrumutate de la noul star de self-help, Yuval Harari, care după ce a descris omenirea ca pe un start-up le dă CEO-ilor impresia că sunt exponenţi direcţi ai schimbării homo-sapiens.
Formularea aforistică este tipică pentru lumea „controverselor” de la conferinţele TED, unde o ramă conformist-nonconformistă expune în stil jucăuş relaţii de putere altfel tradiţionale. Astfel de afirmaţii „şocante” sunt ca reducerile din supermarketuri, „revoluţiile” din oferta de primăvară H&M sau „avangardismul” preţurilor la SPA. La Davos avem o adevărată orgie de astfel de epatări ale burjuilor de sus în jos, de la aristocraţia 1% către cei 20% care muncesc direct pentru (şi visează la) ei.
Bogdan nu a făcut altceva decât să jongleze cu aceste locuri comune de şic corporatist. Este metoda prin care se recunoaşte de exemplu o concentrare de capital din ce în ce mai mare, în care proprietatea nu mai contează pentru că se duce tot, viaţa intimă inclusiv, pe taraba Google, Apple, Amazon. În sensul ăsta propietatea chiar dispare, nu e în sens marxist, dar e un lucru despre care au vorbit diverşi marxişti din generaţiile de final de secol 19, început de 20, e vorba despre o concentrare de capital care anulează firesc şi cele mai cunoscute mantre liberale. O lume dominată de monopoluri și oligarhi erodează mica proprietate fetişizată de liberali – dar asta nu aduce automat vreun socialism.
Dreapta Silicon Valley, religia start up de care dă pe afară şi Macron, toţi aceşti oameni implicaţi în neo-corporatism au fost nevoiţi să adapteze totuşi ceva retorică la realităţile businessului din lumea lor. Nu e vorba doar despre uberizare, e vorba în general despre cum camuflezi relaţiile de muncă şi de exploatare şi le prezinţi drept revoluţii high-tech. Iar Bogdan a făcut asta ca o pionieră cuminte a acestei lumi. Atacurile împotriva ei n-au făcut altceva decât să demaşte acele drepte expirate româneşti care se agaţă de vreo doi psalmi libertarieni cu încăpăţânarea unor călugări ortodocşi fanatici din nordul Moldovei.
Ca să fie demonstraţia completă, mai văd şi o postare a lui Sorin Ioniţă care îl echivalează pe Trump cu Alexandria Ocasio-Cortez. Şi dădea şi exemple: zidul pe care Trump vrea să-l ridice în faţa refugiaţilor e fix precum cererea Alexandriei de taxare mai mare a bogăţiei. Ce să mai comentezi. E clar de ce Oana-Maria Bogdan e linşată de dreapta şi e clar ce luptă ideologică e de dus şi în interiorul acestui pol în care a fost educat un electorat extrem de violent ideologic, violent în numele unor idei fie complet răsuflate, fie de-a dreptul greşite. Să mai intri cu ăştia într-o dezbatere, chiar banal de dreapta, e ca un team-building la Cernobîl.
Liberalismul se omoară singur de obicei, încremeneşte cu o figură descompusă în faţa farurilor schimbării, nu mai apucă să-l oprime nimeni, îşi dă lovituri repetate în figură. La noi, aşa-numiţii liberali nu sunt dispuşi să accepte nici măcar cât au acceptat liberalii vestici, că dacă nu încearcă să schimbe minimal lumea de acum înspre social (fie şi numai prin vorbe, că doar vorbele nu costă) crizele vor fi cu atât mai imprevizibile.
Dreapta învechită e radicalizată şi ultrareacţionară. Iar noul limbaj adapat al corporatismului e la noi adaptat la realităţi locale – până şi în IT se lucrează în regim de lohn, adică nu e nevoie să mai impregnezi şi cu retorică nouă detaşamentele de noi cadre. Alt-right-ul nou s-a întrepătruns cu neointerbelicul, iar aici nu mai au loc jocurile disimulante post-Uber. Oana Maria Bogdan a greşit că a folosit clişeele greşite într-o lume a locului comun 90-ist unde o provocare-glumiţă de tip Harari-Ted chiar provoacă spasme.
