Post despre un preot la volan
Obiceiul pământului e ca şoferii care trec pe aglomerata stradă Radu Vodă, deşi au prioritate, să-i lase să circule şi pe cei loviţi de ghinionul că trebuie să iasă de pe o străduţă secundară. Mă rog, obiceiul mai e încălcat de câte un păgân ori de câte un adormit, dar se respectă îndeajuns încât nimeni să nu îmbătrânească gândindu-se cine a fost Mihnea Vodă, par example.
Nu că aş vrea eu să par vreun suflet generos, dar după câţiva ani ani de locuit în zonă mi-a intrat în reflex să fiu un participant la trafic aproape cumsecade. În dimineaţa asta despre care fac vorbire, am fost de treabă chiar de două ori.
Prima dată cu un Fiat Punto, iar la următoarea străduţă cu şoferul unui taximetru. Dacă prima faptă bună a dimineţii a trecut neobservată, la a doua nici nu am apucat să-i fac semn taximetristului să treacă: claxonul maşinii din spatele meu a început să urle de parcă însuşi domnul Goe ar fi condus-o. Şi zău că m-aş fi mirat mai puţin dacă aş fi văzut pălăria de mariner în locul potcapului de deasupra bărbii ce se lungea desupra volanului. Da, aţi înţeles bine, la volan, nervos că am fost creştin în trafic, era un preot.
I-am făcut un semn (civilizat, pe cuvânt) să se calmeze, m-a afurisit cu un nou claxon. Pentru că altă reacţie nu mi-am permis, am pornit să mă întreb unde s-o fi grăbind sfinţia sa atât de tare încât să uite de iubirea de aproape? Am găsit nişte răspunsuri, dar nu le spun, deja mi-e teamă că mâine mă trezesc cu benzina din rezervor preschimbată în apă. Totuşi, poate mă ajutaţi voi să mă luminez 🙂
