13 DECEMBRIE 1918 – Pierzătorii
După Marea Unire, tendințele de organizare în rândul maselor s-au accentuat. Multe nevoi sociale, lipsurile războiului și modelul revoluției bolșevice au dus la câteva greve și proteste însemnate înăbușite sângeros de statul român în versiunea lui dodoloață.
Pe 13 decembrie 1918 au ieșit în Piața teatrului Național câteva mii de muncitori bucureșteni. Revendicări: ziua de lucru de 8 ore, creșterea salariilor. Manifestația venea după ani de austeritate de război și jaf al elitelor politice și economice (înzestrarea armatei, aprovizionarea alimentară au fost motoare ale îmbogățirii multora).
Protestul a fost reprimat lăsând în urmă zeci de morți și răniți.
Istoricii români se întrec în distorsionarea acestor episoade care strică petrecerea unirii sau în evitarea lor. Această confruntare sângeroasă din 13 decembrie trebuie privită împreună cu grevele din anii următori. Mai totul se traduce în lupte eroice cu amenințarea bolșevică și bagatelizarea unui fenomen înăbușit în sânge și arestări încă de la bun început. E și asta o ”piatră de temelie” de care nu trebuie să uităm de centenar: forțele de represiune folosite intens împotriva angajaților. Sigur, promisiunile făcute țăranilor în timpul războiului au contat la o oarecare temperare a pornirilor spre revoltă, iar muncitorii erau în număr prea mic într-o țară ”neoiobagă”. Spaima însă a fost mare.
”Eroul” represiunii mișcărilor din acei ani de după Unire a fost același de la 1907, represiune soldată cu mii de victime (11.000, după unii istorici) generalul Averescu. Probabil cea mai șocantă formulare apare la Florin Constantiniu care vorbete despre un ”Mărăști social și politic, în 1920-21, mai important decât Mărăștiul militar din 1917”:
Într-o antologie ”de centenar”, editată recent de Adrian Cioroianu, găsim și o menționare a acestui episod, fix în spiritul ”spunem că a fost, dar cu filtru”. Articolul e semnat de Gheorghe Onișoru. Greva ”lovește”, dar se uită victimele din rândul greviștilor. Amenințarea bolșevică e totul, motivele declanșării protestelor nu mai contează:
”România nu făcea excepție. O puternică mișcare grevistă lovise
Bucureștiul pe 13 decembrie 1918, iar la începutul anului următor
ministrul de Interne, George Mârzescu, telegrafia prefecților din țară
pentru a atrage atenția asupra apariției unui manifest intitulat Trăiască
Socialismul : „Acest manifest însă are un caracter și mai grav decât
cele precedente pentru că este adresat direct soldaților și îndeamnă
în sensul bolșevicilor ruși la revoluția politică și socială prin desorganizarea
armatei și solidarizarea maselor populare”.”
