Potîrnichiile din Parlamentul României

    Parlamentarii români – majoritatea lor – se luptă aprig cu pesimismul şi cu scepticismul. Fac tot ce depinde de ei pentru a anula orice iluzie în ce îi priveşte; luptă vitejeşte pentru a risipi orice îndoială cu privire la sensul acţiunilor lor. Mă refer, încă o dată, la majoritate; ba chiar, la marea lor majoritate.
    Ştirea sună aşa: parlamentarii nu au aprobat, joi, solicitarea presedintelui privind organizarea unui referendum pentru votul uninominal, pentru ca nu s-a obtinut numarul necesar de voturi „pentru”. E fără echivoc. “Trimişii” noştri – ascunşi pe liste de partid făcute din pixul şefilor – fug de ideea votului uninominal. Sigur, decizia Parlamentului e una consultativă; un referendum – cum e cel cerut de preşedintele Traian Băsescu- se va organiza şi fără aprobarea Parlamentului. Însă, rămîne faptul ca atare; refuzul grosolan, fuga de responsabilitate, în fond, fuga de oamenii care i-au trimis acolo unde sînt acum.
    Acum vreo două luni am scris un text în care, în ciuda faptelor, pledam în continuare pentru a investi raţional în instituţia profund democratică numită Parlament. Nu îmi tai mîna cu care am scris un asemenea text. Azi faptele care îngroasă imaginea negativă a acestei institutţii sînt mult mai multe (şi mai greţoase). Pentru consolidarea democraţiei în România avem însă nevoie de Parlament. Vreau să spun că situaţia de azi nu e fără ieşire.
    Iată o posibilă soluţie – care poate fi un util punct de plecare pentru o dezbatere. Vine de la Societatea Academica din România si a fost trimisă spre public astăzi.  Reproduc intregral mai jos datele propuse de expertiza doamnei Alina Mungiu si sînt curios să aflu părerea voastră. Vă mulţumesc anticipat.

    Ce fel de uninominal?
    Haideţi să modelăm întrebările de referendum. Nu e chiar aşa de greu.

    • de Alina Mungiu-Pippidi

    Nici calităţile, nici defectele votului uninominal nu sînt exact cele care se spune că sînt în dezbaterea noastră publică. Subiectul nu se poate discuta în format magazin sau de scandal. Dacă se ajunge la referendum, cum ar fi normal, publicul trebuie să ştie exact ce alege.
    Întrebarea, unică, va putea propune doar una din formele de mai jos, la care electoratul se va pronunţa prin da sau nu. Cu riscul unor simplificări, o să trec în revistă pe scurt dezavantajele şi avantajele în ce priveşte cele trei forme de uninominal în discuţie.
    1. Forma propusă de PSD este vot majoritar în două tururi de scrutin, ca la alegerile pentru primar. Are cel mai mare avantaj asupra formării unei majorităţi mai clare în Parlament. Acest proces de manufacturizare a unei majorităţi se realizează prin supradimensionarea partidelor care intră în turul doi faţă de cele eliminate din turul întîi, care pot dispărea complet de pe scena politică, cum se întîmplă în Franţa cu Frontul National. Uninominalul în două tururi elimină cel mai mare dezavantaj al votului majoritar, scăderea reprezentativităţii. Dacă candidatul tău iese din turul întîi, te reorientezi în turul doi. Partidul cu care simpatizezi e  obligat să negocieze între cele două tururi de scrutin pentru susţinerea candidaţilor rămaşi în cursă, şi votanţii sînt îndemnaţi public să se reorienteze către un candidat sau altul, deci ştii cu cine e aliat partidul tău şi nu te poţi trezi că după alegeri se aliază cu cine nu trebuie. Candidaţii au circumscripţii clare, deci fiecare alegător simte că are control asupra lor. În Franţa, el funcţionează pentru că există un pact nescris prin care se evită alianţa cu Frontul Naţional, care are un procent asemănător cu România Mare. Pe această regulă informală, de bună cuviinţă, că nu se fac concesii extremismului, se bazează succesul sistemului. Ar merge asta la noi, unde oricine se face frate cu dracu’ ca să treacă puntea? Mai există riscul ca migraţia să fie stimulată. Cei aleşi direct de electorat se vor considera posesorii votului popular, devenit un capital pe care îl pot pune într-o valiză şi duce la alt partid. Azi, primarii migrează de peste două ori mai mult decît parlamentarii, care sînt aleşi pe liste. O posibilă întrebare la referendum ar putea suna astfel: Sînteţi de acord să vă alegeţi reprezentantul pentru Senat, ca şi pe cel pentru Cameră votînd direct în circumscripţii uninominale, şi nu pe liste, în două tururi dacă nici un candidat nu întruneşte majoritatea din turul întîi?
    2. Formula propusă iniţial de ApD şi susţinută de Alianţă este un vot mixt. Are avantajul că păstrează o proporţionalitate decentă, şi că jumătate din locuri se distribuie uninominal. Are dezavantajul că tot partidul stabileşte candidatul, şi că circumscripţiile sînt formate din regiunile de dezvoltare, nişte ficţiuni statistice fără identitate. Influenţa sa asupra formării unei majorităţi clare, de care avem mare nevoie, este mai slabă ca în sistemul PSD. Jumătate din locuri se pun tot pe liste. Ca şi în sistemul precedent, riscul migraţiei e mai mare ca azi. O întrebare de referendum ar suna cam aşa: Sînteţi de acord să alegeţi jumătate din cei care vă reprezintă în Parlament (se poate spune în ce Cameră) prin vot direct uninominal, iar jumătate indirect pe liste de partid?
    3. Formula propusă de coaliţia pentru un Parlament Curat- Alegeri Europene, în care sînt şi ApD, şi SAR, şi alte organizaţii, şi care nu a fost adoptată pentru alegerile europene era de vot uninominal preferenţial opţional, căruia i se mai spune şi „uninominal pe listă”. La o circumscripţie în care partidului îi revine un loc, pe buletinul de vot vor fi doi sau trei candidaţi din acelaşi partid, cei care vor să candideze, şi chiar votantul va hotărî pe care îl preferă. Votanţii care nu cunosc pe candidaţi pot vota punînd, pe partea stîngă a paginii, ştampila pe sigla de partid, ceilalţi votează pe partea dreaptă un candidat al acelui partid. Cine şampilează doar partidul, dă de fapt votul indirect şi candidatului din poziţia 1, pus acolo de partid. Cine vrea să aibă un cuvînt de spus în privinţa candidatului ştampilează pe nr. 3, sau 4, pe cine preferă, şi atunci acel candidat primeşte votul. E singura formulă în care candidatul nu este desemnat de partid, deci numărul total al candidaţilor va fi mai mare. Formula nu place partidelor pentru că stimulează competiţia internă, deşi candidaţii pot fi triaţi prin reguli interne. Nu are impact asupra formării unei majorităţi, fiind o formulă proporţională, dar în mod clar nu comportă nici un risc.  O posibilă întrebare ar suna în genul: Sînteţi de acord ca, pe lîngă sigla de partid să vă puteţi alege reprezentantul dintre mai mulţi candidaţi ai aceleiaşi formaţiuni politice?
    Riscurile acestor sisteme electorale sînt evidente. Dar ele sînt mult mai mici decît înainte de 2007. România europeană e o democraţie stabilă, chiar dacă disfuncţională. NU mai contează dacă votul avantajează un partid sau altul, vorbim de partide care fac parte din familii europene. Argumentele mele contra din perioada în care PSD avea 50% în sondaje şi un asemenea vot ar fi adus un partid stat pe scena politică nu mai sînt valabile astăzi. Circumstanţele s-au schimbat.
     Nici o formulă aleasă de noi nu va rezolva însă peste noapte problemele clasei politice, şi mai ales cea principală, comportamentul profitor şi iresponsabil al unei mari părţi din ea. O să ajute să diferenţiem mai bine între cei oneşti şi ceilalţi? Numai, şi e un numai foarte mare, dacă va exista un partid care va miza pe integritate şi va avea grijă să fie mult mai curat decît celelalte. Dar dacă vreun partid ar avea acest curaj el ar cîştiga mai mult şi azi, chiar cu sistemul electoral actual.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here