Cît de tare irită "nu fi tu însuţi"! Cea mai uzată strategie de marketing.

    Recunosc vinovat, văzînd ascensiunea filozofării jurnalistice la noi, m-am încumetat să scriu, în pagina de Popcult din Cotidianul de azi, despre un slogan aproape publicitar cu inflexiuni filozofice, „be yourself”, celebru, cu diverse variaţiuni în societatea de azi.
    Am păcătuit prin meditaţie destul de ieftină, dar chiar sinceră, asupra ipocriziei acestui „fii tu însuţi” care, de fapt, este aproape condiţionat de prezenţa unei camere de luat vederi. mi-am luat cîteva înjurături în comentarii, normal, că adică de ce mă dau eu aşa deştept şi de ce îmi permit să nu scriu despre criza ţării, ci despre propria-mi prostie…
    Aşa că simt nevoia să justific puţin panseurile. E evident că în toată industria mediatică sindromul eului puternic dominator apare în showbiz, politică, în general la vîrf. Vadim Tudor se pretinde tot timpul el însuşi, în nesfîrşita lui ipocrizie. Gigi Becali face la fel. Pînă şi Geoană s-a apucat să fie el însuşi. Nici lui Vanghelie nu-i  mai  e ruşine că nu ştie gramatica de clasa a doua.
    Ca să nu mai vorbim cît de ele însele sînt tot timpul roboţii divertismentului, starurile tv. Starurile de toate felurile, de la hip hop la rock eşuează în prostie cînd devin prea ei înşişi, adică vorbesc foarte mult despre ei, ceea ce nu e neapărat acelaşi lucru… Big Brother devine boring tocmai atunci cînd concurenţii sînt prea ei înşişi. v-aţi întrebat de ce au succes fotografiile gen paparazzo, deşi sînt aranjate cu „victimele” în proporţie de 90% . De ce au succes emisiunile filmate de amatori şi alea aranjate? pentru că e plin de personaje care par ele însele…
    Aşadar filozofia mea ieftină se referea mai ales la o strategie prin care poţi manipula  eficient camera de luat vederi. Pricepuţii în marketingul de imagine recomandă o atitudine „diferită” şi coerent surprinzătoare pentru a da impresia de naturaleţe consumatorului.
    Această autoreflexivitate continuă devine obositoare. E ca acei prieteni care, şi atunci cînd vrei să le spui ceva serios, te copleşesc imediat cu o confesiune mult prea intimă care e un soi de marcare a teritoriului: eşti confesorul meu, ştii totul despre mine!
    Nu demonizam televizorul sau netul. Era doar o formă de a-mi exprima plictiseala faţă de aceste strategii ieftine de autenticizare. Sînt fumate, obosite. În loc de atîta confesiune la televizor mi s-a făcut dor de material bine documentat, în loc de atîtea experienţe de viaţă, prefer experienţe de profesionist, în loc de atîtea transmisii în direct, prefer rezumate inteligent montate.
    Hai că vă las. Fiţi voi înşivă dacă n-aveţi nimic mai bun de făcut:)

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here