State de România, preşedinte!

    „Tata e cool.” Am văzut-o cîndva, într-o filmare, pe Ioana Băsescu purtînd un tricou cu un astfel de imprimeu. La vremea aceea, mi s-a părut o idee interesantă, din categoria marketingului politic de tip nou. Un soi de adaptare la tehnicile de comunicare pe gustul unora dintre cei care compun noua generaţie de votanţi, o generaţie din care făcea parte şi individul tînăr care în anul 2000 anunţa, fără nici o tresărire, motivul care-l făcuse să pună ştampila pe Corneliu Vadim Tudor: l-a votat că e… diliu!
    Printre mulţii nehotărîţi care compun astăzi România indiferentă şi absentă la vot se numără şi astfel de persoane. Există inşi pe care numai un candidat diliu, cool, marfă, băiat de băiat, tare-n clanţă, beton sau bun-bun îi poate convinge să iasă la vot. Nu sînt puţini, ba aş zice – pe baza constatărilor empirice făcute cu ocazia băilor de mulţime la care se dedau în ultimii ani mai toţi aspiranţii la preşedinţie – că sînt mulţi şi cu aparatele foto gata pregătite. Cum vine vedeta politică prin localitate, cum se înghesuie la pupat, la îmbrăţişat sau la fotografiat. {tiu oameni care-l vor vota pe Crin Antonescu pentru că e mai frumos decît Băsescu, tot aşa după cum m-am convins că vor fi inşi dispuşi să-l susţină pe Băsescu doar pentru că e mai şmecher sau mai bun consumator decît Geoană. Într-o lume lipsită de asemenea clasamente, cîte voturi ar avea Becali sau Nati Meir la un scrutin prezidenţial? Probabil atît de puţine încît nici măcar nu le-ar trece prin cap că ar putea deveni preşedinţi de ţară. Lumea în care trăim e însă alta, în care a fi diliu sau cool se traduce, măcar din cînd în cînd, şi prin şansa de a obţine un loc pe lista prezidenţiabililor.
    Acestea fiind scrise, nu-i greu de priceput ce calcule bîntuie prin mintea celor mai mulţi dintre candidaţii cursei pentru Cotroceni. Se bat să cîştige premii de popularitate precum Băsescu, mizează pe armele retoricii seducătoare asemeni lui Antonescu, îmbracă armura cavalerului dreptăţii ca Oprescu sau intră în costumul băiatului crescut cu bonă care vrea să arate că ştie şi să înjure ca la uşa cortului, vezi Geoană. Pînă la un punct e de înţeles şi chiar acceptabil. Noi ştim că e campanie electorală, ei ştiu că trebuie doar să interpreteze un rol. Pînă acum ceva vreme, înainte să se difuzeze episodul marelui plîns în direct şi să apară telenovela politicianistă cu episoade multiple din fiecare seară, totul era în limite oarecum rezonabile. De cîţiva ani însă am intrat într-o spirală năucitoare: a face politică şi a avea succes se restrîng, pe zi ce trece, la a face show sau bîlci. La a fi cool sau diliu. Beton sau băiat de băiat.
    În România zilelor noastre asta înseamnă voturi. Celor care se miră de o asemenea constatare le reamintesc că Gigi Becali e parlamentar european. Sînt prea puţini cei pe care-i mai excită frecuşurile politice pe teme doctrinare. Programele economice nu nasc pasiuni, discursurile cu cap şi coadă nu fac rating. Cea mai mare vedetă politică a ultimilor ani e omul care a înţeles cel mai repede cum a făcut Dan Diaconescu Direct o emisiune de succes. Totul e să pui ceva senzaţional la coada fiecărei apariţii publice şi să deprinzi arta de a crea un scandal teribil în jur chiar şi atunci cînd îţi legi şireturile.
    E prea seducătoare o astfel de reţetă pentru a nu fi imitată! Un motiv suficient ca să vedem, în zilele ce vin, faze din ce în ce mai groteşti ale confruntărilor dintre prezidenţiabili. {i, oricît de fistichie le-ar părea unora o astfel de imagine, eu îmi închipui deja destui nehotărîţi aşezaţi comod în faţa televizoarelor, cu punga de seminţe alături, aşteptînd să-nceapă un nou  sezon de caterincă politică. La urma urmelor, între „State de România” şi găsirea unui bărbat de stat pentru România nu e decît o chestiune de interpretare.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here