De la Nuţu Cămătaru, la Miron Mitrea. Vanghelie umblă cu Acvila vopsită

    Miron Mitrea face pe naivul, atunci când vrea să şocheze cu declaraţiile sale, cum că Vanchelie are acces la dosare  şi înregistrări secrete. Halal! Cu ceva timp în urmă, scriam în Cotidianul cum Marian Vanghelie a reuşit să-şi infiltreze apropiaţii în cadrul unei grupări de elită a Jandarmeriei. Miza era similară cu cea de care vorbeşte Mitrea acum. Numai că atunci tăcea mâlc.

    Importanţa Brigăzii Speciale de Intervenţie constă în rolul ei de restabilire a ordinii publice la nivel naţional, dar şi în faptul că ea colaborează cu Parchetul General, cu DIICOT, DNA şi DGA, conducătorii brigăzii putând afla cu 24 sau 48 de ore avans ţintele urmărite de procurori şi unde anume urmează a se face descinderi.

    De asemenea,despre şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie, colonelul Gh Rizea, scriam că

    Rizea a plecat din SPP în 2006, odată cu venirea la comandă a generalului Lucian Pahonţu, iar cât timp a stat în rezervă a înfiinţat o firmă de protecţie şi pază, pe care acum sus-ţine că a vândut-o pe un leu. Rizea este finul lui Cătălin Voicu, fost parlamentar PSD şi fost consilier prezidenţial pe vremea lui Ion Iliescu. Şi el fost angajat al SPP, Voicu este unul dintre apropiaţii lui Marian Vanghelie, liderul PSD fiind şi cel care l-a susţinut la sfârşitul lui 2008 pentru a ocupa postul de ministru de Interne. Deşi la votul intern din partid Voicu a pierdut în faţa lui Gabriel Oprea, finul său, Gabriel Rizea, a ajuns până la urmă consilier al ministrului pe probleme de ordine publică şi intervenţie.

    Iar pentru a intui simpatiile lui Vanghelie, vă aduc aminte de un interviu dat de Nuţu Cămătaru Realităţii TV, în care vorbea despre cum a lucrat cu Vanghelie într-o cizmărie înainte de 1989.

    Eu, inainte, pe timpul lui Ceausescu, am avut cooperativa la domiciliu cu angajati. Deci nu m-am apucat ieri ca sa fac afaceri. Si au iesit si anumite speculatii, ca de exemplu, la cooperativa la care am lucrat, am fost coleg cu asta, cu Marian Vanghelie. El era sef masinist, eu aveam cooperativa la domiciliu”, a afirmat Vasile Balint, zis Sile Camataru, intr-un interviu pentru Realitatea Tv.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here