Moscova, prin ochii prezidenţiabililor

    După dezvăluirile privind vizita neoficială şi secretă a lui Geoană la Moscova şi scandalul pe care l-au declanşat, cred că este interesant să urmărim cum se raportează candidaţii noştri la preşedinţie faţă de Rusia. Este o temă dificil de abordat, având în vedere pasiunile pe care le declanşează şi temerile istorice încă existente în societatea noastră referitor la Rusia. Ca urmare, am analizat planurile de politică externă ale candidaţilor aşa cum apar ele pe siteurile de campanie. Siteuri foarte prost organizate, de altfel, toate, fiind foarte greu să găseşti o informaţie.
    Să începem cu vizitatorul de taină de la Moscova, Mircea Geoană. Diplomatul prezidenţiabil nu expune nicio viziune referitoare la relaţia cu vecinul de la răsărit.El se limitează să critice ceea ce s-a făcut până acum, fără a propune vreo alternativă. “Este anormal si contraproductiv ca Romania sa aiba astazi relatii reci cu un numar important de vecini directi sau indirecti. Faptul ca suntem granita de Vest a UE si NATO ne aduce responsabilitati, pentru care este nevoie sa gandim pragmatic politica noastra spre Rasarit.” Geoană bagă de altfel Rusia în aceeaşi oală mare cu India, China şi Brazilia, de parcă am putea avea acelaşi tip de relaţie cu Moscova ca şi cu Brasilia: “In acelasi timp, o prioritate pentru politica noastra externa trebuie sa fie reangajarea in relatii pragmatice cu tarile emergente, China, Rusia, India, Brazilia.” Ideea de „pragmatism” în relaţia cu Rusia a fost, de altfel, mantra politicii României faţă de Rusia în ultimii ani, mai ales în vremea mandatului lui Cristian Diaconescu la externe. Nimic concret, însă. Este de înţeles de ce Geoană nu a vrut să brodeze mai mult asupra a ceea ce înţelege prin pragmatism în relaţia cu Rusia, dacă ne gândim la întâlnirile sale de la Kremlin şi relaţiile cu oameni de afaceri ruşi apropiaţi oligarhilor.
    De departe cel mai extins plan de politică externă şi cel mai profesionist alcătuit (să fie aici mâna lui Iulian Chifu?) îl are Crin Antonescu. Pe siteul său găsim un subcapitol întreg dedicat relaţiei dintre România şi Rusia. „Ca Preşedinte al României, relaţiile cu Federaţia Rusă reprezintă o prioritate a proiectului meu de politică externă.” – foarte corect, e normal să fie aşa, fiind vorba de „un important actor geostrategic al zonei”. Şi Antonescu critică atitudinea de până acum a autorităţilor române faţă de Moscova: „Relaţiile cu Rusia au avut şi ele zone de nepermisă oscilaţie, reflectând şi o incapacitate a factorilor instituţionali de a percepe importanţa strategică a unor raporturi bune cu vecinul de la Răsărit.”.
    Crin Antonescu vine chiar cu propuneri concrete: “ încurajarea apariţiei unei bănci comune româno-ruse, care să devină, în timp, un pivot al dezvoltării schimburilor economice”. Liberalul vorbeşte deschis de componenta economică a relaţiei cu Rusia, care trebuie încurajată. El ia însă în considerare şi componenta psihologică a relaţiei: “Există elemente de istorie a psihologiei colective care au funcţionat, nu o dată, ca un factor perturbator al relaţiilor dintre cele două state. Aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate în planul politicii interne. Ele pot fi depăşite printr-o mai bună comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice şi culturale.”
    În schimb, Antonescu nu propune o strategie clară în privinţa rutelor energetice, care au lăsat Europa în frig astă iarnă şi s-ar putea să o lase din nou şi la începutul anului viitor. Spre deosebire de Băsescu, despre care se ştie că a susţinut în mod necondiţionat proiectul Nabucco de conductă, al UE, care are urma să ocolească Rusia, liberalul nu ne lămureşte cam ce rută ar urmări: “Acelaşi conflict ruso-georgian a pus în discuţie şi chestiunea securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene. Proiectele gazoductelor Nord Stream şi South Stream au produs diviziuni în interiorul Uniunii Europene, o parte din noile state membre având rezerve în legătură cu accentuarea dependenţei energetice faţă de Federaţia Rusă.”. Atât. Nu ne lămureşte dacă România va face parte sau nu din aceste noi state membre pline de rezerve sau nu. În schimb, vorbeşte de o politică energetică comună a UE şi de diversificarea resurselor, ceea ce ar putea indica dorinţa de a scăpa de dependenţa de Gazprom.
    Tot de politici energetice vorbeşte şi Traian Băsescu la el pe site. Nimic despre relaţia cu Rusia. Dar poziţia sa este cunsocută deja din timpul mandatului. Relaţia cu Rusia nu a fost tocmai una de prietenie, în ciuda telefoanelor primite de la Putin în timpul crizei gazului. În programul lui Băsescu este “o politică energetică naţională bazată pe creşterea ofertei de energie nucleară şi de energie regenerabilă, pe protecţia mediului înconjurător şi pe utilizarea raţională a resurselor naturale precum şi pe dezvoltarea potenţialului de cooperare la Marea Neagră în diverse domenii, cu deosebire cel energetic.” Toate acestea ar însemna independenţa energetică de Rusia. În plus, să nu uităm că Băsescu a fost unul din campionii suţinerii proiectului Nabucco în UE, excluzând intrarea în proiecul Gazprom de conductă: South Stream. România este, din această cauză, singurul stat din zonă care nu a semnat cu Gazprom pentru participarea la acest proiect. Băsescu a încercat şi o deschidere a relaţiilor faţă de ţările de la Caspică, ce ar putea deveni furnizori pentru Nabucco: vizite în Turkmenistan şi Kazahstan. Totul pentru a scăpa de dependenţa energetică de Rusia.
    Pentru Oprescu, politica externă nu pare să existe. Cel puţin pe siteul său de campanie. Sau n-am reuşit eu să găsesc.
    P.S.: Mulţumesc lui Dan Duca pentru ajutorul acordat în orientarea pe siteurile prezidenţialilor

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here