Comentariatul românesc și hitlerceaușescul Dragnea

    Criza și depresia publică este cauzată nu doar de politicieni, ci și de mogulii media care de ani de zile o ard apocaliptic-tabloidal. Să-i luăm pe C.T.Popescu sau Cristoiu. Zice Dragnea o prostie, pac, comparații cu Hitler, Ceaușescu și ce s-o mai găsi. Cristoiu, de partea cealaltă, simte că e un subiect în protocoalele secrete și le umflă și ăla,  împreună cu Gâdea et comp, până la dimensiuni naziste, conspiraţii, dictaturi.

    Nici unul nu e preocupat de dimensiunea social-economică a problemei. Adică și ”intervenția străină” e o intervenție în justiție, e problematică pentru că ține cu ăia din servicii sau așa ceva, în nici un caz nu se discută evidenţa: creştere economică pe exploatare intensivă şi nema redistribuire.

    Nimic nu e mai deprimant decât să vezi comentariatul care se dă și quality (măcar Cristoiu n-are pretenții din astea) utilizând non-stop comparațiile ”tari”, de efect, un echivalent preistoric al epocii meme.

    De fapt, într-o formă și mai comercială, asistăm la aceeași orbire care bântuie comentariatul aservit neoliberal (să-i zicem aşa din lene, deşi sintagma reduce amploarea oportunismului media-busines) din toată UE. În loc să vedem cum am băgat sub preş mari probleme de echitate economică, ne mirăm acum că Dragnea folosește ce s-a băgat sub preș ca să-și salveze curul.

    Nu e prima oară când Dragnea, Oprișan et comp. nu prea știu cum să formuleze ce-i frământă. Nu au alonja politică necesară, nu au nici credibilitatea de care ar fi nevoie. Denunţul lor e ca „de la hoţ la hoţ”. Hoţul naţional plânge că e făcut praf de hoţul multinaţional. Păi e istorică treaba, or fi plâns şi mulţi posesori de buticuri după expansiunea retailului, dar nu am văzut oameni nemulţumiţi, dimpotrivă, au răsuflat uşuraţi că au trecut de la specula primitivă de scară de bloc la o schemă mai complicată de înşelătorie prin ingrediente, aşezare la raft, dar care ofereau şansa de alegere ceva mai aproape de visul consumist, dar şi un coş minim de supravieţuire mai ieftin decât specula de buticar.

    Discursul dezlănțuit al lui Dragnea pune din nou în oglindă marele capital și capitalul autohton. Or, dependența de primul e atât de mare încât această prezentare adevrsativă e ridicolă. Însă esența e acolo: de fapt, nu e o reformă a justiției, PSD propune o ordine nouă economică. Una care e deja formulată cinic cam așa: DNA și SRI, dacă ați lăsat multinaționalele să scape, de ce nu ne lăsați pe noi și ai noștri, cu bani ”mai autohtoni” să scăpăm?

    Și aici își arată și ei partea de naivitate: există sprijin popular mare pentru investiția străină care oricât de spoliatoare, a inventat totuși jobul ceva mai protejat, cu taxele plătite, dacă pui în comparație cu sclaviile inventate de capitalistul român get-beget. De aia poți urla la multinaționale, dar nu există instrumente populare credibile (încă) pentru critica lor, nu sunt atacate unde doare cu adevărat.

    Apoi, cinic e să uiți de date – la fel de clare ca profiturile mici declarate de multinaționale – despre averile autohtone mari exportate prin paradisuri fiscale și slab taxate. Averi imobiliare, învârteli cu retrocedări (s-a luat și de astea Dragnea – de ce nu le impozitează?, cum avea Ponta de gând la un moment dat), averi în Panama, astea sunt naționale, „patrioate”? Indicii despre ele au apărut și în studii BNR, şi în diverse „leaksuri” publicate în toată lumea, nu sunt simplă zvonistică.

    Cât despre comentariatul ”de bine” anti-PSD, ei cred că europenismul necritic va rezista la nesfîrșit. Iubirea de UE nu mai e necondiționată. Deocamdată iubirea de UE e forțată de milioanele de oameni plecaţi la muncă în afară şi de lipsa de opţiuni interbă. Dar va costa și toată tăcerea apăsătoare a marilor guru media despre abuzurile private ale capitalului de mari dimensiuni. Vor căsca ochii uimiți când vor vedea volatilitatea opiniilor populare legate de ”valorile UE”. Moralismul european nu mai merge, angajaţii sunt „flexibilizaţi” la maximum, liberalizarea duduie, deci ce mai vreţi?, cam asta va fi întrebarea din ce în ce mai apăsătoare.

    Dragnea e de o ipocrizie imensă când spune că dublul standard alimentar nu a fost tratat cum trebuie, el fiind la putere în timpul scandalului. Aceste subiecte sunt tratate cu filtru și de o presă complet umilită și supusă de advertorializare, de slăbiciune economică.

    Comparațiile extreme, Dragnea cu Hitler, Ceașcă etc., arată încă o dată și suveranismul idiot practicat de comentariatul român. România nu e niciodată parte din lume. E o țară izolată ca Jurassic Park. Tot ce se întâmplă aici se întâmplă numai aici. Or, Dragnea, e mai „european” decât ei la faza asta. De doi ani nu face decât să testeze haine retorice second hand de prin UE. Și discursul de ieri nu e decât un ghiveci trumpistonetanyahusalviniorbanistic, cultivat pe rădăcini vadimiste de tradiţie.

    UE se clatină pentru că a pierdut legătura cu cetăţenii. UE devine relevantă pentru că nu are însemnătate socială, are doar teribilă responsabilitate economică. În loc să construiască noi modele sociale rezistente, creează birocrație stupidă și cărticele de morală pentru angajații idioți care nu înțeleg liberalizările. În ritmul ăsta se va prăbuşi natural, fenomen care va fi condimentat cu argumente false, strict suveraniste, prin care unii preiau puterile locale. Asta e. Asta face și Dragnea, încearcă și el să prindă trendurile în forțele centrifuge UE. Iar comentariatul ”de bine” e la fel de sufocat de propriile compromisuri din ultimele decenii.

    Milioane lăsate pe dinafară în teribila creștere economică sunt reprezentate fie de nimeni, fie în mod fals de răgetele de capitalist mic, trist și isteric ale lui Dragnea. Oponenții lui ignoră cu cinism problemele acelorași milioane și inventează scenete cu Dragnea-Hitler.

    Ce trebuie să reținem e că chiar am ajuns la un capăt de pod cu exploatarea intensivă și a mâinii de lucru și a resurselor. UE însăși a ajuns la capăt cu un model neoliberal dur, și sunt puține șanse să se reinventeze social, adică, urmează două scenarii: fie modele de exploatare mai autoritare (vezi noul cod al munbcii al lui Orban în Ungaria), fie destrămare UE pur și simplu. Fie amândouă: conservarea privilegiilor şi a ratelor de profit cu forţă autoritaristă, până la un colaps şi mai radical.

    Că Dragnea simte acest lucru și-l trage într-o zonă meschin ultraconservatoare, cum a văzut el la alții, asta e una. Că folosește acest discurs de succes pentru a-și salva pielea e iarăşi cert. Că vom avea președinția europeană și nu vom pune probleme fix în aceste ”dosare”, ale redistribuirii la nivel UE, asta e clar.

    Altă certitudine, din păcate: românismul pur-sânge, autohtonismul au vânt în pânze de la nivel internaţional; degradarea nivelului de toleranţă pentru tradiţionali ţapi ispăşitori e şi ea certă, prostiile cu românii verzi rupţi în coate prind din ce în ce mai mult dincolo de Dragnea, sunt un „spirit al vremii” bine înfipit în cultură populară, cu sprijinul micilor boiernaşi naţionalişti de provincie.

    Taxe, multinaționale și naționale

    O scurtă observație despre taxare, dacă tot a deschis Dragnea discuţia. Anul 2018 a fost un an al scandalurilor tip ”toată lumea știa, dar acum e clar”, cu evaziune aproape legală în cazul marilor averi și marilor bănci. Apoi, exportul de profit din Est este și el evident, dar nediscutat aşa cum trebuie. Am rămas la nivelul „UE vă dă, Estul să zică merci”, nivel contestat de destui economişti vestici, dar cam atât.

    Un bun prieten mi-a atras atenția asupra capitolului 4 din raportul de țară publicat de FMI în iunie 2018. Acolo se atrage atenția că România ar obține câteva miliarde bune de euro numai din colectarea taxelor la nivelul țărilor din zonă.

    Deci, dacă ANAF şi-ar face treaba măcar la nivelul celorlalte agenţii de colectare a taxelor în Est, am avea un boom de fonduri.

    Numai că şi aici zac umbre ale realităţilor economice româneşti. Cât poţi taxa fără să omori forme oricum primitive de investiţii. Cât poţi taxa dintr-o societate crescută într-un dublu standard teribil: iei cât poţi de la baza piramidei şi ai paradis fiscal în top.

    Şi mai crud spus: aşa cum DNA a dat „amistie” corupţiei corporate, ANAF a dat amnistie micilor găinării (prin comparaţie cu marele capital, altfel nu sunt mici deloc) capitaliste autohtone. PSD nu vrea decât să echilibreze amnistiile, asta nu înţeşegem noi…

    Ponta a avut intuiţia politică a acestei situaţii. În timp ce DNA dădea în el cu dosare dovedit fabricate stângaci, el inventa arma ANAF, spre disperarea unei clase răsfăţate prin România, micul-mărişor antreprenor şi rentier imobiliar român. Nu a mers până la capăt din motive clare, îşi punea în cap chiar toată elita economică şi avea nevoie totuşi de aliaţi – Dragnea-Vâlcov au avut întotdeauna grijă să facă cu ochiul şi să facă reduceri de taxe pentru rentierii pe capital autohton.

    Însă această opoziţie sau complementaritate DNA-ANAF reţineţi-o. Anticorupţia e echivalentul globalismului agresiv care netezeşte terenul pentru expansiune, ANAF este echivalentul „rezistenţei” autohtone care are grijă de capitalul mediu să scape nu tocmai taxat cât timp ştie despre ăilalţi că scapă la gri sau chiar legal netaxaţi.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here