Ce filme bune/nebune/proaste am văzut în 2018

    Blockbustere suprarepetitive, supereroii ar trebui dracului închiși undeva și păziți de DeadPool, un antierou sexomarxist care a mai pus ceva sare pe supercomercial. Iată un top 10 ultrapersonal.*

    Trapped (regizor: Vikramaditya Motwane; film lansat în 2017 în India). Un thriller imobiliar. Un muncitor precar de birou e concediat. Apucase să-și facă ceva speranțe, își închiriază un apartament clandestin într-o imensă clădire nouă, într-un complex neterminat și pustiu în Mumbai, unde vrea sa-și invite iubita. Se închide din greșală în apartament și nu mai poate să evadeze. Îmi plac metaforele străvezii cu alienare urbană și cu deruta supremă a tânărului angajat supraviețuitor. Un comentariu perfect al condiției de lucrător de mileniu 3. Plin de bube simpliste, cui îi pasă?

    The Guilty (Gustav Möller). 112-movie. Suspans la telefon. Film fără mari pretenții, perfect pentru televizor și seri leneșe. La fel, Searching, bine jucată și scrisă combinația dintre paranoia părintească și noua tehnologie.

    Sorry to bother you (regie: Boots Riley). Satiră anticapitalistă, cu un episod profund despre coalizarea la locul de muncă și sindicalizarea de corporație: adică ori bătaie, ori promovare, ori amândouă. A ajuns pe locul doi în preferințele revistei Elle pe 2018. Anticapitalismul e hype.

     

    Leave no trace (Debra Granik). Filmul e problematic în idealismele sale, fuga de civilizație, fuga de ”sistem” etc. Dar e tare combinația de supraviețuire homeless și vibe postapocaliptic. Începe ca o obosită suferință postcataclism și când colo afli că ești în lumea de azi așa cum o știm, fără zombies, fără viruși biblici, doar calm-birocrată. Ultimele două decenii sunt prin excelență dominate de fixația postapocaliptică a Hollywoodului, o obsedantă cochetărie în fața încălzirii globale, care cuprinde și criza de locuire și de standard de viață minimal, dar și frica bogătanilor de apocalipsă.

    The Wild Peer Tree (Regie: Nuri Bilge Ceylan). Scriitor aspirant și mizeria din jur cunoscută sub numele de realitate. Ceylan are cel mai pur dulce stil clasic în descrierea pierzătorului, retrasului, orașului mic și satului. De neratat.

    Borg vs McEnroe (regie: Janus Metz). De fapt, Shia LaBeouf e de urmărit în cam tot ce face în ultimii ani. Film cu toate ingredientele clasice despre personaje emblematice din tenis. Clișeul te adoarme, te mângâie pe creștet, Shia LeBoef vine și-ți mai dă câte una peste ochi.

    Filmele cu sport și sportivi sunt în majoritate proaste, dar am mai avut anul ăsta și I, Tonya, un film despre patinatoarea Tonya Harding, excelent. (Aștept în continuare un film pe bune despre baschet. Sunt filme excelente despre fotbal american, despre și cu baseball. Nimic din baschet și din fotbal, prea comerciale, prea siropoase.)

    Deadpool 2 (regie: David Leitch). Un supererou mai de doamneajută, cu adevărat amuzant. Și care aterizează perfect într-o lume a imbecililor iubitori de Jordan Peterson.

    Eight grade (regie: Bo Burnham) – film cuminte despre epoca vlogărească și preadolescenții ei. Bun tocmai pentru că-i cuminte, pentru că nu a fost virusat scenariul cu fantasmele părinților milenariști.

     

    Serialul lui 2018. Sharp Objects (Marti Noxon). Comparația cu True Detectives, primul din serie, vine firesc. Dar eroina (jucată de Amy Adams) e memorabilă. Rătăcirile prin orășelul natal, putred de la atâtea păcate vechi, sunt mici bijuterii.

    Filme supraestimate

    Black Panther – Și campania de marketing a fost porcărie, și realizarea a lăsat foarte mult de dorit. Pretenția publicitară de film emancipator a fost de-a dreptul ridicolă.

    Crazy rich asians – Sunt asiatici din ăia americanizați și singaporizați (și creștinați). Risc de sufocare de la râs și nervi.

    Morometii 2 (Stere Gulea). Toată marea chestie e că Giurgiu l-a convins pe Gulea să semneze o continuare la capodopera din ’80. De aici, totul a curs firesc, un mit din cinematografia de pe vremea comunismului fiind reîmpachetat și vândut în măreața Epocă de Piață în care nu se mai pot produce filme cu succes de masă. Filmul e un dezastru prin scurtături și pervertiri inacceptabile ale romanului lui Preda. Pentru că așa a vrut Gulea să ne transmită ce gândea Preda, dar nu putea spune.

     

    *cuprinde și filme cu date de apariție înainte de 2018, dar ideea e când au ajuns într-o formă sau alta pe aici, un film indian, de exemplu, nereprezentând vreo prioritate pentru distribuitorii români comerciali sau pentru distribuitorii ilegali pe net.

     

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here