Fake-opoziție. Tensiunea reală e băgată sub preș: patronul român a luat-o complet razna în aroganță și cinism

    O să numesc opoziție fake acea opoziție care urlă din toți rărunchii date (extrem de) trunchiate despre buget și deficit nefăcând până la urmă decât să confirme un status quo.

    Nu mă interesează sofisme precum: de fapt  PNL și PSD sunt aceeași prostie, se confirmă și susțin unii pe alții. Mă interesează un fenomen prin care PNL a câștigat niște redute regionale și pur și simplu nu e interesant să perturbe asta cu nimic – iar la centru sunt lăsați niște agitatori care atacă PSD fix cum îi convine ăstuia din urmă mai mult.

    Se urlă de ani de zile că va fi deficit până la cer. PSD-iștii deja se apără în concert: păi așa ați zis în fiecare an și, iată, cifrele se contrazic. Și așa e, iar de aici se începe bănuiala că s-ar falsifica cifrele, o acuzație fără pic de argument (iar dacă se bazează pe cazul Greciei, să le amintim și că ăia nu ar fi putut falsifica datele dacă n-ar fi avut Goldman Sachs alături, ”chestie” pe care PSD nu o are).

    Cum am mai demonstrat aici, problema e un soi de fundal ideologic comun din care se trag nenorocirile, inclusiv opoziția fake: ambele tabere au aceleași idei de business-ificare la maximum a traiului de rând. PSD a mărit salariile unor bugetari, a făcut totuși ceva redistribuire prin mărirea salariului minim, dar a și dat startul unei noi etape de privatizări/excluderi de la servicii publice: educația și sănătatea, alea gratuite, costă, și nu puțin; dezvoltarea imobiliară duduie în detrimentul precarilor, se face multă redistribuire fără cap, mai mult după un avantaj social deja deținut decât după nevoi, nu cu idei de investiții publice cu adaos social semnificativ.

    Poți critica PSD, în mod real, doar dinspre stânga, că face defectuos redistribuire, asta e ideea. Iar pentru obsedații care repetă papagalicește că nu există stânga-dreapta le spun un călduros: ”Bă, dar angajați care abia își duc traiul de la lună la lună avem? Atunci avem și stânga, fie că ai citit tu Fukuyama fie că, foarte probabil, nu l-ai citit”.

    Poți critica PSD nu că se ia de multinaționale, ci că se preface că se ia, e cum e mai rău: ai și toate notele companiilor de rating date în jos, și rezultate nu tocmai spectaculoase.

    Dar mai ales PSD trebuie criticat pentru că prezintă o creștere economică bună ca fiind a guvernării, când de fapt vine din mână de lucru exploatată și punct! N-au făcut nimic pentru creșterea drepturilor muncii, n-au făcut nimic pentru încurajarea unor sectoare de înaltă calificare, nu fac nimic pentru milioanele de săraci care sunt presați să lucreze la negru sau la minim în companii care exportă profit la greu.

    Ce era de făcut? În primul rând să ai voce europeană. Să spui clar că fondurile europene sunt doar o mică fracție din cât extrag principalii investitori vestici de aici. Fără ii, ițari, prosteli naționaliste găunoase. Spus direct cu cifre și gata.

    (Între timp, ideile concrete ale PSD sunt tot să contribui cu vreo 30% la investiții private și să zici sărumâna pentur locuri de muncă: așa a dat statul 38 de milioane de euro pentru o investiție de 140 în Maramureș, pentru o comapnie elvețiană – sursa)

    Ce mai era de făcut? Pregătirea unor situații de criză, adică mai multe drepturi pentru angajați și mai ales neorientarea taxării pe muncă, ci găsirea unor forme de tranziție spre impozit progresiv. Invențiile de taxare PSD evită averea autohtonă, atacă ceva capital românesc, dar una peste alta impozitele au fost mici pentru marele capital și pentru marii acumulatori de avere. Rentierii sunt regi.

    PSD e o dreapta mai din topor, patriarhală, e ca patronul ăla cu 100 de angajați care le dă un cozonac primă de Crăciun și le scoate apoi ochii tot anul și nici nu-i lasă să se sindicalizeze. Opoziția la PSD e o dreaptă pretins modernizatoare, dar cu puseuri dubioase rău: ura pentru salariul minim arată neînțelgerea unei tensiuni sociale teribile pe care plutim; ura pentru asistații social, un fake news la care se întrec populist PSD cu PNL; cât despre dorința de privatizare, PNL o dorește, dar PSD s-a și apucat să privatizeze, vezi prostia cu Vâlcov și Țiriac.

    Deci de ce să ataci PSD pe ceva ce îi iese? Da, îi ies cifrele, nici nu e greu, e creștere economică bazată pe mână de lucru ieftină și pe un consum (care e normal, nu cum urlă dreapta), și e creștere economică în toată lumea. De ce nu ataci pe ce nu-i iese? Pentru că avem o competiție a proafacerismului de diverse colaraturi: dreapta birocratică multinațională care ar vrea biciul pe toți barbarii care nu sunt în Pipera (USR, Cioloș), dreapta liberală din care au rămas câțiva șefi de moșii electorale mai ales din Ardeal și o dreaptă de tătuc conservator la PSD.

    Aici trebuie spus că USR și PNL se hrănesc, la capitolul statut, dintr-un discurs anticomunist de trei lei, complet prăfuit. Iar dreapta pesedistă a furat și din dreapta partinic liberală pentru că are un discurs, mai nou, antimultinaționale care în mod inevitabil au crescut un sâmbure naționalist în sufletele exploatatorilor de mâna a doua de pe aici.

    Ca și în anticorupție, vorbim despre orice numai despre marile forme private de stoarcere de bani și privilegii nu vorbim. Așa e și în politică. La PSD s-a inventat multinaționala tocmai pentru că trebuie dat totuși vina pe cineva pentru înrăutățirea traiului pentru o bună parte din cetățeni. Sigur că multinaționalele există acolo cu păcatele lor, alături de un capital autohton lacheu și mai dur în exploatare. La PNL, sunt atât de în  contratimp cu propriul electorat încât iau apărarea băncilor în contrast cu interesele păturii de mijloc bine frăgezite și de  politicile feudal-bancare, și de alte forme de expansiune și monopol (în retail, energie etc.). USR nu e întâmplător oarecum pe val, este singurul care apără o clasă nouă de mijloc, cu retorică învechită isteric anticomunistă, dar cu o bună cunoaștere a propriilor privilegii pe care vor să le mențină oricât ar costa asta restul societății. Nu întâmplător în zona USR și Cioloș ai să găsești nu atât antreprenori cât birocrați de corporație, dar și birocrați de stat cu rente uriașe în ultimul deceniu din bani publici.

    Cam de aia avem atacuri ridicole de tipul ”nu iese deficitul”, pentru că restul atacurilor serioase ne-ar aduce un pic mai mult cu picioarele pe pământ: că și măreții afaceriști medii și mijlocii, autohtoni sau nu, sunt pur și simplu de neoprit în cinism și stoarcere a mâinii de lucru, că mutinaționalele trebuie ținute implicate cu mai mult ban declarat aici, nu aiurea, că nu se colectează destul pentru că autohtonul ar da faliment. Capitalul autohton s-a specializat fie în dat tunuri, și prea puțin în dezvoltare reală; sau, și mai frecvent, autohtonul e brațul înarmat de exploatare subcontractată de multinațional.

    Aici e o mare realitate pentru care încă nu am formulate simplu argumente, am depășit gradul de exploatare și cinism din aceste periferii estice ale UE. Poate doar Orban Victor cu recentele intenții de a oferi ore de lucru suplimentare moca angajatorilor, dar Orban a luat și ceva măsuri sociale mai de doamneajută. Ce s-a întâmplat în ultimii ani e că un sentiment anti-patroni tot crește, îl pot măsura – ultrasubiectiv, bineînțeles – mai ales de rețele de socializare. Nu mai ai nefisurată acea filozofie cu iubește-ți patronul că el îți dă de mâncare, au început să țâșnească nedreptăți  prea evidente.

    Angajații plătiți peste medie dezvoltă ei înșiși complexe de patron în raport cu ăia mai jos pe scara socială. Și au învățat și ei că e de bon ton să ataci abstract proștii de la stat și politicienii, dar să nu te iei de clientul cu bani, te iei doar de clientul fără prea multe resurse.

    Propagandiști jenanți au tot urlat că angajații sunt răsfățați, că acum cer salarii mai mari deși nu e producție mai mare (păi nu e, că era deja mare și se lua prea mult din plăcinta angajatului, mult peste media UE), dar nu mai merge de câțiva ani. Parte din ripostă se duce naiv în naționalisme și alte supape tradiționale reconvertite și folosite apoi chiar de putere. Dar multă furie rămâne pură și bine țintită: cât vă mai văicăriți cu toții în timp ce ne-ați luat tot?, domnilor patroni.

    Din zona serviciilor, unde un jaf generalizat la angajați se produce tot anul sau, mai intensiv, sezonier, chiar am citit recent o știre cu încă un patron de hotel care se plângea că trebuie să angajeze din Venezuela pentru că-s prea răsfățați angajații români:

    „Este o catastrofă. Nici pe 2.000 de lei salariu în mână nu mai găsim cameriste la noi, de salariul minim nici nu se pune problema. Am apelat la o companie de recrutare şi dacă se vor acomoda bine cele 8 cameriste din Venezuela ne gândim să aducem oameni şi ca bell boy şi barmani“, a spus pentru ZF Simion Prunean, administratorul hotelului şi acţionar minoritar cu un pachet de 5%.”

    Treaba se petrece în Cluj, unde are loc și un adevărat dezmăț de prețuri pentru locuire. Răspunsuri adunate la această declarație au fost cam toate în același ton,  redau câteva  întocmai:

    ”du-te ma si bateti coasa cu 2000 ale tale ma bucur ca nu va gasiti muncitori Anunt Important va rugam sa va comportati frumos cu angajatii caci sunt mai greu de gasit ca si clientij”

    Tarife vest europene ai? Au. Salariu vest european dau? Bau. 😁 . De ce nu ofera macar 4000 lei brut? Adica pot da 4700lei brut, cazare si masa unei persoane din Venezuela? Sau ii exploateaza la maxim? Cu programe de 16-18 ore pe zi, 7zile pe saptamana.

    2000 ? Gratis nu vrei? afaceristul lui peste

    Trăieşte tu câcatule din 2000 lei salar.

    Sigur că ai exploatare în tot Estul Europei. Dar respectul pentru angajat e la minimum în România, neo-neo-iobăgia e la ea acasă în foarte multe domenii unde se practică ceva între salariu și aruncat un colț de pâine. De aia nici nu prea merge cu sentimentul antimultinațional al ființei: că ăștia extrag resurse ceva mai discret, și cu o standardizare a respectului pentru angajat (forțați oarecum și de cultura de companie din țara mamă, deși intervin atitudini de colonizator expat în fața barbarilor), în timp ce patronul în relație mai directă cu angajații e fără milă și în văicăreală, și în stoarcere.

    Lipsa de respect se traduce apoi și în politica imobiliară în orașele mari – investițiile imobiliare calcă în picioare rezidenții de rând. Și, mă rog, se tot propagă, că doar dacă merge cu salariații, merge și cu cetățenii în calitatea lor de clienți. Aceeași lipsă de respect se propagă apoi în toate clasele sociale superioare. Și un judecător, și un procuror, și un sereist sau polițist retrași la la 40 de ani la pensie se vor plânge cu spume că nu mai vor țăranii să muncească pe un pachet de țigări și 100 de lei la casele lor de vacanțe. Sunt forme de exploatare care nu mai au nici filtrele clasice vestice de înmuiere a relațiilor dintre angajator și angajat. Iar aici elitele românești de tot soiul au o vină foarte mare pentru că au propagat un discurs autocolonialist de toată frumusețea, anihilând orice urmă de retorică a justiției sociale.

    Vocea publică  a patronului/ a investitorului a trecut peste limita normală de acceptare. E o voce publică susținută necondiționat de presa mainstream, de intelectuali, de toate formele de establishment. Cine nu intră în acest conflict profund nu are ce face în politică decât tot această mascaradă în care avem dezbateri despre securiști sau despre deficite inexistente, dar, fundamental și cinic, nu fac altceva decât să consolideze rezervația oamenilor de bine cu pile și salarii în fața sărăcanilor care nu înțeleg economia.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here