Bugetul, BNR-ul, încă un episod din conflictul oarecare-suveranism vs. piața-liberă-doar-pentru-cine-trebuie

    Bugetul e întârziat. Aici nu e discuţie. PSD are cu prea multe părţi de negociat, multe dintre facţiuni fiind interne, iar stilul lui Dragnea de conservare a fidelităţii prin plată începe să intre pe minus.

    Opoziţia urlă că e un buget „social”. E un fake-news odios. Cheltuielile sociale şi „asistenţa socială” sunt amestecate răuvoitor. Opoziţia nu urlă împotriva PSD-ului de azi, ci urlă din principiu la cuvântul ”social”. Asta deşi s-a arătat de nenumărate ori că cheltuiala pe asistenţă socială e ridicolă în România, iar cheltuielile sociale sunt la jumătatea mediei în UE.

    De aia trebuie să facem un mic scenariu: fără discuțiile despre corupție, cum ar fi arătat lupta asta? Pentru că aici e adevărata tensiune, există forțe politice de toate felurile împotriva oricărei socializări a câștigurilor, forțe care nu sunt dispuse să negocieze nimic. Nici PSD nu e vreo feerie de stânga, doar că favorizează un alt tip de camarilă de business decât cea care a luat partea leului în perioada postcriză. E un capital mai vintage, să-i spunem așa.

    Însă e clar: când vorbim despre corupție vorbim de fapt despre altceva; iar acum vorbim despre RoBOR vorbind de fapt tot despre altceva.

    Pletora de analişti de dreapta, pretinşi oameni de ştiinţă economică, urlă că se ştirbeşte extraordinarul ritm de eliberare a pieţei în România. La noi piaţa şi învingătorii ei sunt ţinuţi pe perfuzii mult mai costisitoare decât „socialul”. Capitalul e încurajat în formele lui care produc rentă şi atât. Până şi Valentin Lazea observa că e ridicol să impozitezi dividende cu 5% şi Profitul de 3 ori mai mult. Asta implicând că trendul ar trebui să fie continua scădere a poverii fiscale  asupra investitorilor – or asta e greşit tocmai pentru că trebuie să mai şi închidem paradigma exploatării sălbatice.

    Se arată însă încă o dată că opoziția în România e foarte mult extrapolitică – e business cuplat cu instituții autonome, atât de autonome încât nu mai suportă negociere cu puterea politică. Trecem de atacurile idioate ale unui Vâlcov, dar BNR are un întreg istoric de intoleranță și isterie (nu știu câte episoade de apărare fără sens a fiecărui profit nelegitim al băncilor) și chiar nu e deloc în poziția de a o face pe imaculata patriei .

    Senzația deprimantă e că și dacă se întâmplă lucruri necurate pe aici (aranjamente de dobândă sunt sancționate constant în UE), nimeni n-ar fi în stare să și recunoască așa ceva – presă slabă, instituții care și-au folosit autonomia pentru baricadare și tratament de șoc, partide eșuate în demagogii ieftine și clientelism.

    Priviți cât de puțin ocupă agenda media și politică știri despre cartelare și aranjamente de prețuri în retail, deși supermarketul e parte esențială din viața fiecărui român. Ce face Consiliul Concurenței e minimal și disperat, dar indicațiile despre cum se extrage fiecare bănuț în plus sunt prețioase. Nu există bănuț redistribuit către mase largi care să nu fie supt de mișcări magice ale mâinii invizibile (magice în sens de mult prea coordonate).

    PSD exploatează tocmai creşterea suspiciunii populare faţă de modul în care capitalul contribuie la bunăstare. Afişează dorinţe de taxare a lăcomiei, dar ocrotesc cu sfinţenie fix rentierismul, mare proprietate imobiliară, protejează averea autohtonă şi sufocă munca în taxe (cu pretextul că taxele vor fi plătite tot de patron).

    Dar PSD nu e criticat pentru asta, e criticat că e „intervenţionist” pentru o brumă de măsuri de taxare – de aici ar veni „iliberalismul”. Fake-ul în care pluteşte opoziţia e totuşi ireal, dar deplin interesat: este o retorică de statut – aşa vorbesc intelectualii adevăraţi, economiştii adevăraţi, beneriştii adevăraţi. Sigur că de partea cealaltă e Vâlcov şi în mare parte lui îi aparţine măreaţa idee de plimbare a taxării şi de taxare indirectă a vulnerabililor, cu protecţia averii autohtone, desigur. Dar asta nu mai justifică prosteala pe faţă practicată de „oamenii serioşi”. Până şi discuţiile despre roborul manipulat, simple zvonuri desigur, dar ele au sens numai când te uiţi ce aranjamente s-au petrecut la Vest de tine.

    Confruntarea de azi Isărescu-Zamfir arată doar că puterea politică nu are cadrea capabile să conteste calm și solid calmul de Maică Troică al guvernatorului. Nu e vreo surpriză. Cum spuneam, PSD de acum e un Fidesz fără spate de la PPE – cam asta iese când nu ești al nucleului conservator din PPE-ul german.

    Cele mai deprimante cifre sunt cele care arată o realitate cruntă nu prea recunoscută de marii gânditori economici ai ţării: avem business şi o întreagă pătură de mijloc în românia susţinuţi direct cu bani publici, nu doar cu taxare mică, nu doar cu legi dezavantajoase pentru salariaţi. Argumentul e că au un impact bugetar pozitiv. NU știu cum e calculat acest ”pozitiv”, dar eu extrag lecția de bază. Într-o țară în care se fac afaceri fără creditare de la băncile din țară (ăia străini iau de afară mai ieftin, ăia autohtoni au bani de undeva de acasă), e clar că avem un peisaj artificial, o construcție de clasă construită și întreținută fără a menține măcar vreo ”aparență de piață”. Cristian Socol se apără de atacurile că nu sunt bani de investiții, arătând că s-au făcut aceste cheltuieli (tabelul de mai jos). Impactul bugetar e bun, deci filozofia e bună. Nu sunt de acord cu cheltuieli mari pentru întreținerea afacerilor. De ce nu se fac măcar cheltuieli de infrastructură mare: de ce nu repar trenuri în loc să susțin o fabrică de piese auto? Mă rog, întrebări de cetățean naiv. De ce nu fac keynesianism clasic, dar fac grădinițe private cu bani publici?

    Este posibil ca imaginea să conţină: text

    BNR preia zilele astea rolul de vârf de lance al opoziției nonpartinice. Îl preia de la zona de justiție care are nevoie să mai tragă oxigen în piept. PSD își schimbă inamicii strategici pentru a-și oxigena propria mașinărie de partid. Dar e un conflict natural care va tot apărea între instituții care se cred stat în stat, nu doar autonome, și conduceri politice care nu sunt perfect aliniate la o religie de piață orbească și nici nu se mai pot alinia – masele se dezvrăjesc, nu mai pot fi aburite cu chestii de la sine înțelese.

    Se fac istericale deci în numele unei apărări a pieței, piață pe care PSD oricum o apără reflex, pentru că nu are alte idei. Realitatea e că chiar avem un conflict de tip instituții europenizate vs. formațiuni tradiționaliste, instinctiv-suveraniste (fie că e vorba de deținători de averi care vor protecție măcar pe cât au multinaționalele, fie că e vorba de politicieni care vor să țină o relație strânsă cu un capital autohton în mod tradițional sălbatic și nedisciplinat).

    Și suveranismul și piața-liberă sunt ficțiuni triste, variațiuni ale puterii. Suveraniștii vor ”eliberare” în timp ce toată lumea ”patrioată” face bani din semimonopoluri sau subcontractări+exploatare și ascunde de averi. Globaliștii și preoții pieței libere cer toată ziua suport public pentru afaceri și vor eliberarea prețurilor doar pentru stoarcerea românului-consumator. Românul-angajat și românul-consumator, două variațiuni ale mini-semi-cetățeanului european.

    1 COMENTARIU

    1. articolul este forte bun insa aveti ceva probleme cu un care impiedica citirea
      continutului in „scroll”. poate il reglati sa nu se mai suprapuna. Daca nu puteti va pot ajuta gratis.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here