Cu de toate: trafic de persoane, Petrom, fake news, Venezuela, antisemitism

    Scurt, că n-are rost să ne lungim:

    *** Foarte bine că se face campanie cu traficanții de persoane care au scăpat aproape nepedepsiți. Sigur că poate fi la mijloc și corupție profundă a sistemului, mafiile astea știu să se apere. Dar mai există ceva. Există profund dispreț față de victimele sărace, fără spate, fără statut. Este un dispreț fundamental, inclusiv al unei clase bine plătite de justițiari, de la procurori, polițiști, judecători, față de niște victime care sunt vândute pentru mai puțin decât deconturile lor pe o lună. Îmi asum ce spun, s-ar putea să nu fie niciun fir de corupție la mijloc, doar ceva mult mai sinistru: ”lasă animalele între ele acolo jos, să se descurce, drepturile omului încep de la minimum 5000 de lei pe lună și o etnie onorabilă.” Vă amintesc acel caz șocant în care unii care au luat sclavi au fost practic salvați de procurori cu această justificare, și mai șocantă:

    ”Interesant este faptul că procurorii au cerut pedepse minime pentru cei cinci stăpâni de sclavi. Iată ce se precizează în sentinţă cu privire la motivarea acestei cereri neobişnuite: „Reprezentanţii Parchetului apreciază că inculpaţii se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor, dar instanţa va trebui să ţină seama şi de circumstanţele în care s-au săvârşit aceste fapte, respectiv că aşa au înţeles inculpaţii, la nivelul lor de instruire, să îşi câştige existenţa, prin folosirea altor persoane cu probleme în activităţile lor gospodăreşti, astfel că solicită ca pedepsele să fie orientate spre minimul special prevăzut de lege”.” sursa

    *** Rata de înțelepciune cu Venezuela s-a dublat în această lună, cum era normal. Lupta cu socialismul ajunge pe cele mai înalte culmi. Modelele de intervenție de succes fie din America Latină, fie din Irak, Yemen, Libia au umplut din nou de lumină ochișorii liderilor vestici (care nu sunt iubitori de Trump, dar fac ce spune el).

    *** Facebook cenzurează Russia Today. Libertate însemană să evaluezi liber inclusiv propaganda celorlalți. Dar asta e deja prea mult pentru mințile odihnite și curate ale analistului de bună credință. Religia fakenews se transformă încet în prostie pură, fără farmecul mistic-tehnologic al începuturilor Silicon Valley. Televiziunea de propagandă a lui Putin preia știri critice din presa vestică, de exemplu, și apoi avem de-a face cu dubla discreditare. Dacă RT dă despre revolte din Vest, ochișorii manga ai propagandistului vestic se umplu de lacrimi: vai, cum a intervenit Putin în mințile popoarelor noastre.

    *** Petrom a dat bani pentru un spital care se va construi din donații. Foarte frumos. Cum observa cineva, în Austria, dacă ar fi plătit aceleași taxe și aici, ar fi dat de 20 de ori mai mult, și n-ar fi fost pomană, ar fi fost taxă. Elitele noastre, lumea aia bună și civilizată nu vrea taxe, vrea să mângâie coroporația și asta să secrete din când în când picături de bunătate. Asta e, cu asta defilăm.

    *** Antisemitismul a început să fie folosit ca o armă împotriva celor care nu sunt  antisemiți. Poți spune ce vrei despre Corbyn, dar nu că e antisemit. A ajuns o formă de apărare a establishmentului împotriva oricărei forme progresiste partinice. Iar în UK, a ajuns arma pentru războaiele interne din partidul Laburist: progresiștii sunt subminați de colegi neoliberali cu etichete foarte dragi mainstream media. Sigur că Europa geme de forme de extreme dreapta. Dar antisemitismul e acum folosit chiar împotriva unor progresiști evidenți. Este folosit în sensul lui Netanyahu: dacă nu ești de acord cu politicile duse contra palestinienilor, atunci, nene, ești ”antisemit”.
    La fel, antisemitismul evident al unora este folosit să discrediteze mișcări întregi de revoltă: vezi cazul Gilets Jaunes. Nimeni nu spune că nu sunt și din ăștia în stradă. Dar cine spune că toată mișcarea e asta are de fapt o altă agendă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here