Povestea doamnei E.B. din comuna Mica, jud. Mureș

    E.B. s-a născut în 1973 în comuna Mica, județul Mureș. E.B. este diagnosticată ca fiind suferindă de oligofrenie.

    Povestea doamnei E.B.:

    Pe 20 mai, 2008, orele 19.00, doamna E.B. s-a dus până la Căpâlna să își ajute soțul la muncile câmpului. După ce a terminat, a luat-o spre casă, spre Mica.

    Pe drum este urmărită de T.F.S. care îi propune relații sexuale contracost. Ea refuză. El o urmărește în continuare. La un moment dat, o trage într-un cimitir, o amenință cu cuțitul și o forțează să întrețină raporturi sexuale.

    După ce termină, o amenință încă o dată să nu spună nimănui și pleacă. Ea fuge la poliția din sat, din Mica.

    Lângă Poliție se întâlnește cu o consăteancă, proprietara unei case unde stătuse un polițist în urmă cu ceva vreme. Femeia o sfătuiește pe E.B. să nu spună nimic, că nu are dovezi împotriva agresorului și că mai mult o să se facă de râs.

    E.B. bate la ușa Poliției. Nu e nimeni. Se duce acasă, se spală. Pe seară le spune mamei ei și unui prieten ce s-a întâmplat. Îi spune și soțului cu care, pe 21 mai, merge la poliție și depune o plângere.

    Poliția îl interoghează pe TFS care are o altă versiune, pe care nu o putem contrazice: spune că au avut relații, dar consensuale. Apoi pleacă. Se verifică cazierul – T.F.F. mai fusese condamnat pentru viol. E.B. merge la exemenul medical. Se constată vânătăi pe mâini, nu sunt alte semne de agresiuni.

    De aici începe calvarul și bagatelizarea cazului. Mai sus nu am făcut decât să traduc dintr-un document în care e notată versiunea victimei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cu tot cu o hotărâre publicată în urmă cu două zile.

    Autoritățile nu au vrut să se mai încurce cu un viol sub amenințare și fără urme flagrante de violență. Victima este inhibată și intimidată prin indiferență și neîncredere, nu este îndrumată corect în legătură cu pașii procedurali. Acuzatul își mai aduce și el aportul de amenințare. Victima se simte terorizată și cere protecție (în zadar). Infirmitatea psihică este o piatră de moară pentru credibilitatea acuzației. Nu sunt chestionați martori, nu se merge mai departe cu investigația, nu se ajunge la proces. Totul se bazează pe ceea ce se baza probabil și posibilul violator: că nu sunt martori, că nu sunt urme de violență. Tribunalul din Mureș aruncă înapoi dosarul, polițiștii nu-și fac treaba, procurorii nu-și fac treaba (mai ales procurorul este de o incompetență memorabilă). E.B. este și obligată să plătească cheltuielile pentru demersurile de până atunci din justiție.

    E.B. ajunge la CEDO. Se hotărăște ca statul român să plătească ce a cerut victima, 12 000 de euro despăgubiri, 1400 de euro cheltuieli pentru avocați. Se subliniază că nu se stabilește prin asta vinovăția lui TLS, ci se stabilește că sistemul de justiție a călcat în picioare șansa doamnei E.B. la un proces corect.

    Autoritățile trebuie să protejeze cu mai mare atenție copiii și persoanele vulnerabile (cu diverse dizabilități), spune CEDO. Abordarea ”rigidă”/indiferentă a unui caz de viol în care nu există destule dovezi ale unei agresiuni fizice propriu-zise este, de aceea, condamnabilă. CEDO a mai constatat că autoritățile nu au mai depus minimul efort de a verifica ambele versiuni, nu au chestionat prieteni, vecini, rude.

    Pentru cei care înfăptuiau justiția a fost suficientă ”informația” că victima nu a cerut ajutor și că nu avea urme de violență ”specifice violului” – deși legea din România nu prevede, cum e și normal, ca astea să fie condiții obligatorii pentru condamnarea unui violator.

    Doamna E.B. din comuna Mica așteaptă încă justiție.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here