Un interviu: fake-news, de ce nu se citește, stânga-dreapta

    Un interviu în Cațavencii, din care reproduc o bucată. Mulțumesc scriitorului Cristian Teodorescu pentru răbdare. Cam asta a ieșit:

    C.T.: Ce mai face stînga de la noi?

    C.R.: Te referi probabil la stînga extra-PSD, că PSD-ul e oportunist-conservator, nu prea ai cum să-i fii complice. Avem artiști care pot fi lipiți de temele stîngii și în teatru, și în arte vizuale, și în eseul politic sau activist. Oamenii se izolează în bule creatoare tocmai pentru că trăiesc vremuri reacționare. Acuma, și dacă ceri un pahar de apă gratis pentru fiecare ești bolșevic. Și te calcă în picioare chiar și pîrliții pe care teoretic vrei să-i susții pentru că ei nu înțeleg decît atașamentul față de patron, precum al cîinelui față de stăpîn. Stînga asta underground s-a mai diversificat, cuvîntul ”social” e folosit chiar și de dreapta uneori, asta însemnînd că măcar atît s-a lipit de ei de prin UE. Treaba stă rău deocamdată pentru stînga europeană – social-democrația plătește pentru propriile păcate, s-au dezghețat diverși ghețari preistorici și reapar bacteriile populare de extrema dreaptă. Situația e nasoală, dar ne putem mîngîia cu gîndul că e totuși OK acum, va fi mult mai nasoală.

    C.T.: Dar dreapta?

    C.R.: Dreapta de la noi se bate cu propriul primitivism. Ai noștri încă îi dau cu piața liberă sălbatică și antreprenoriat, deși n-au mai văzut un antreprenor să reușească de la zero de pe cînd cărau românii pungi de rafie cu marfă din Turcia. Dreapta europeană însăși e uimită de talibanismul românesc – să biciuim asistații să muncească gratis dacă se poate, să tăiem salariul minim că oricum e prea mult. Ăștia n-au înțeles nici lecția de bază că trebuie să ai totuși o masă de consumatori, adică salarii cît de cît mai mari, dacă vrei să ai și tu o versiune de capitalism mai de mileniul III. Dreapta de la noi e un bărzăune prins într-un geam dublu: anticorupție și anticomunism. Bîzîie mult și ineficient, dar dacă scapă îți poate da o înțepătură fatală. Există o luptă amuzantă între o dreaptă corporatistă, o dreaptă Uber, cu  mulți aspiranți care nu mai văd salvarea decît într-un job bun într-o clădire de oțel și sticlă, și o dreaptă tradițională care dorește un soi de clasă de vătafi locali care să stoarcă mînă de lucru ieftină sau să facă blocuri ilegale în Cluj-Constanța-București și să le vîndă la suprapreț. Istoric, dreapta corporate e mai avantajată, mai vioaie, numai că și acolo mulți nu-și înțeleg propriul rol, sînt o combinație de călugăr ortodox radicalizat și geek care se radicalizează împotriva ”corectitudinii politice”. Dreapta și-a atrofiat organul democratic: pe lîngă visul corporatist, chiar designul societății noastre s-a dus dracului. Dacă majoritatea copiilor noștri visează să se facă jandarmi, sereiști, asta dacă nu prind middle-management la corporație, atunci noi sîntem de vină, nu ei. Asta le-am construit: o lume fie de rente, fie de darwinism corporate.

    C.T.: După tot circul cu Brexit-ul, cum mai e cu „voința poporului”?

    C.R.: Unii se cred prea frumoși și deștepți. Alții, mai fără dinți și fără job-uri bune, nu au chef decît de dat cu establishment-ul de pămînt. Aceste fenomene ”Trump”, ”Brexit” sînt și caricaturale, dar sînt semnale serioase că ”dacă ne mai frecați mult cu dinastia Clinton sau cu o UE numai pro-business și deloc socială vom face tot posibilul să aruncăm corabia în aer”. Asta nu înțeleg ”elitele” europene azi și reacția lor e ridicolă: demonizăm masele cele proaste că nu ne înțeleg. Aceste elite chiar ar vrea, cum zicea Brecht, să dizolve poporul și să aleagă altul.

    C.T.: De ce se tot duc ziarele în jos?

    C.R.: Ziarele pe hîrtie au pierdut în prima schimbare tehnologică, acum vreo 15 ani. Ziarul ca publicație care filtrează cît de cît informația și nu stă chiar ca o cutie poștală de marketing în drumul cititorului e și el pe ducă pentru că e săpat de modelul Facebook-Google de vînzare a informației furnizate de altul. Sîntem distruși economic. Cine va vrea presă bună va trebui să investească public în jurnalism pe anumite teme. În versiunea clasică, jurnalismul era un braț neînarmat al burgheziei, dar avea sisteme de reglaj fin social. În versiunea actuală, jurnalismul e fie un soi de ONG-ism, fie un soi de scriitură în genunchi pentru click-uri sau pentru finanțatori. Cei care rezistă sînt niște excepții curioase.

    C.T.: Ne putem vaccina de fake news?

    C.R.: Nu. Fake-news sînt o invenție pentru a privatiza cenzura. Era nasoală cenzura de stat, dar stați să vedeți cum e să te cenzureze Facebook sau Google sau firma de cablu la care ești abonat după criteriile lor obscure. Elitele liberale iubesc termenul ”fake news” pentru că le explică, cred ei, propria impotență politică. În timp ce se ridică valuri xenofobe, ultranaționaliste, fasciste pe față chiar, ei chiar cred că totul e de la faptul că niște ruși sau niște oameni răi în general cumpără reclamă pe Facebook și ne fut feng shui-ul. Sînt ăia care îți vor explica, de exemplu, că o temă banală precum dublul standard în supermarket-uri e o conspirație rusă, nu e o problemă reală certificată chiar de Comisia Europeană. Fenomenul fake-news în varianta brută există de cînd lumea sau, în orice caz, de cînd a apărut tiparul (primele cărți populare, după măreața invenție a lui Gutenberg, au cuprins manuale de vînat vrăjitoare, fanatisme religioase etc.) și te poți apăra de el prin educație. Fake-news acum sînt o armă politică foarte la modă prin care democrații cred că pot apăra democrația subcontractînd cenzura unor neni proprietari de megacorporații. Să mai urli împotriva cenzurii de stat îți dădea măcar șansa unei aure de disident. Să te văd cum urli împotriva unei cenzuri care îți taie chiar mediul de expresie. Probabil așa va reapărea literatura de sertar.

    https://www.catavencii.ro/costi-rogozanu-fake-news-e-o-inventie-pentru-a-privatiza-cenzura/?fbclid=IwAR262xnwikJdo7QOLXxKCWcHktRkYYpJQi4TH7AkKb0CB47RR8wOqLGRRWI

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here