Două vorbe despre serviciile secrete și adevăratele chestii secrete

    Alina Mungiu Pippidi este acum hulită pentru că, din fosta tabără anticoruptă fiind, pune totuși întrebările banale pe care toți de la dreapta ar fi trebuit să le pună după odioșii ani 2014-2015 când dosarele au fost folosite în modul cel mai frust în bătălia politică. (Nu că înainte n-ar fi trebuit să se chestioneze, dar după 2014 s-au epuizat scuzele).

    Ce nu recunoaște PSD e că a folosit el însuși acele bătălii pentru schimbări interne. Ponta-Ghiță au câștigat pentru o vreme supremație în partid și grație acestei lupte, nu întotdeauna rea, mai degrabă o reglementare politică venită ca o consecință a unor modificări fundamentale în capitalismul românesc: concentrarea capitalului, centri noi de putere economică multinaționali sau naționali, lăsarea în urmă a etapei feudale cu vătafi și baroni și o încercare de depășire a etapei de intemediari și comisionari (perioada PDL – Băsescu – MIcrosoft EADS). Ghiță visa la jocul mare capitalist cu sprijinul serviciilor: altfel nu aveai cum să le faci față multinaționalelor, asta a fost teza lui exprimată public (mai frust și aproximativ, dar asta era ideea).

    (Apropo: Se plânge multă lume că nu se reformează PSD, păi Ponta a însemnat un soi de minireformă, schimbare în partid în orice caz, înspre neoliberalism, cu o față ”modernă”, o atreia cale întârziată; a fost eliminat de anticorupție și el, și ce-am avut? readucerea PSD pe poziții ultraconservatoare cu un lider din alte vremuri, Dragnea, care a reimpus dominație feudală locală).

    Mungiu Pippidi își face un soi de autocritică dar rămâne cu demonstrația la ”prea mulți corupți de ambele părți” și ”prea multe servicii”. Eu aș spune că în ultimii 10 ani, nu SRI a fost marele elefant din cameră, ci chiar deținătorii de capital au fost marii ascunși prezenți în tot și în toate. Și serviciile au lucrat pe bani, nu doar politicienii. Oamenii din servicii le-au luat, uneori, acestora din urmă locul, beneficiind de lipsa stresului democratic, vot-alea-alea.

    Și când se fac investigații foarte bune despre cum ”se fură” din banul public, reflexul jurnalistic e beștelirea unui primar care e evident că a adunat din firimiturile investitorului apolitic, mai primitiv sau nu, în funcție de câți bani are și de cât de la vedere e stoarcerea angajaților și contractaților. Marele uitat în felul în care ne privim critic societatea este fix cel care a făcut banii dintr-un mecanism putred. Nu se urmărește banul, se urmăresc ”principiile”.

    Au rămas ascunși pentru că, și după 30 de ani, și pentru Mungiu Pippidi, și pentru adversarii săi e de neconceput să ataci sfântul om care dă locuri de muncă.

    Mă uit la astfel de analize și-mi dau seama că SRI a ajuns un soi de PSD paralel. O frântură de adevăr se atinge când e criticat pentru aripa sa de business. Dar mult mai lucrativ și de succes e când repeți ca intelectual, ziarist etc. fix țâfna și disprețul îmbogățiților față de ăia pe care tocmai i-au exploatat sau de la care au furat. M-am săturat să număr ciocoi nesimțiți pe bani publici din tabăra anticorupților.

    În presă e extrem de greu să ataci finanțatori, advertiseri, companii care susțin activitatea mediatică, e dificil istoric oricum, e și mai dificil azi. În România e cu atât mai greu cu cât sposorizarea privată a criticii la adresa politicianului corupt este privită ca un maxim nivel de noblețe și independență. Nimeni nu se oftică atunci când ziariști și analiști fac lobby pe față pentru mari companii care trag fără probleme rente și profituri uriașe.

    Vor tot apărea dezvăluiri despre perioada de ”nebunie” a unor KOvesi-Coldea (așa numit-o Băsescu: ”în 2014 a înnebunit Kovesi”), dar cui îi mai pasă că SRI s-a băgat în justiție? Mulți acceptă un joc incorect pentru că altfel nu poți lupta cu preaputernicii zilei. Ok, dar nu vedeți că etichetăm greșit preaputernicii? Nu poate fura Dragnea într-o viață cât sepoate fura cu un lobby bine plasate pentru o companie sau o branșă, indiferent de lupta politică.

    Lupta cu partidele și lupta cu SRI nu pot fi purtate altfel decât strâns lipite de evoluția capitalului românesc și de fabricarea noilor clase superioare (sau care se cred superioare, elite). Altfel, așa cum ajunge și AMP să facă și mulți alții, totul se termină în vechea deducție cu moștenirea comunistă, moștenirea securistă, cu oculte secrete și alte povești de adormit copiii. Când lucrurile se petrec la vedere: acumulare în stil neoliberal de pe o parcelă feudală a Uniunii Europene.


    2 COMENTARII

    1. In general, cam asa este. Dar aveti exact opinia contrara, ca cei cu bani (oameni, corporatii), sunt prin definitie rai. Un fel de marxism.
      Ce a adus omenirii marxismul, stanga in general ? In nici un caz, mai putina coruptie, foarte plauzibil nici mai multa bunastare, sigur nici mai multa libertate.

    2. De astfel de analize sau păreri este nevoie. Sunt foarte multe întrebări la care nu se răspunde.Mulți oameni consideră că țara merge într-o direcție greșită.Mă întreb :de când?care ar fi drumul bun?care sunt greșelile?.Vreau prea mult și chiar dacă cineva s-ar apropia de adevăr mă tem că nu ar avea curajul să îl spună.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here