330 de milioane de euro garanţie pentru JAFO

octombrie 4, 2009 0

Tot din seria ştirilor (aproape) îngropate de scandal: RAFO va primi garanţii de stat de 330 de milioane de euro. Adică, dacă cineva ia un credit şi fuge cu banii (citiţi despre ce se întâmplă cu banii în Business Standard), noi plătim ratele. Vă mai amintiţi refrenul? JAFO?
21 noiembrie 2004: „RAFO sau JAFO este un jaf facut de mafia din Moldova, cu sprijinul lui Adrian Nastase, probabil beneficiarul acesteia” Traian Băsescu
16 septembrie 2009: „In istoria mea de om politic, am fost prieten, adversar si acum sunt gata sa redevin prieten al Rafo. Mi se pare ca abordarea pe care a avut-o noul management al Rafo este cea corecta deoarece s-a platit datoria de peste 200 de milioane de euro. Este un bun punct de pornire a discutiilor si inteleg perfect momentul prin care trece Rafo. Este bine ca in perioada de criza dumneavoastra continuati investitiile in vederea modernizarii” Traian Băsescu
30 septembrie 2009: „Se analizează acum garanţii de stat pentru Rafo Oneşti, care este într-un proces de modernizare, după ce şi-a plătit toate obligaţiile istorice la stat, şi pentru şantierul naval Mangalia, toate mari companii, cu mare capacitate de a prelua produsele IMM-urilor” Traian Băsescu
1 octombrie 2009: „Am adoptat un memorandum prin care Guvernul îşi arată disponibilitatea de a acorda o garanţie de stat în valoare de 330 milioane de euro pentru Rafo Oneşti în vederea realizării planului investiţional şi pentru realizarea, în fapt, a noului lanţ petrochimic Rafo-Oltchim-Arpechim, care, pe de o parte, va duce la salvarea a peste 1.500-2.000 de locuri de muncă şi, pe de altă parte, va contribui la realizarea unui lanţ petrochimic extrem de important pentru industria şi economia românească” Emil Boc
!? Şi-a plătit datoriile deci poate să facă altele. Ce s-a întâmplat exact vom afla, probabil, abia peste 50 de ani.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.