Alexandra Păcuraru | Țara pare că și-a uitat rădăcinile și își batjocorește teribil oamenii
Dumnezeu lucrează prin OAMENI! Spre folosul altora. Văd asta în fiecare zi prin oamenii care îmi zâmbesc, pur și simplu, pe stradă, și care îmi dau o energie bună. Văd asta în surâsul copiilor mei și în surâsul copiilor pe care îi întâlnesc zi de zi. Văd asta și prin micile gesturi de onoare pe care unii dintre noi, mulți de altfel, aleg să îl facă pentru semeni. Noi trebuie să ne pregătim în așa fel ca Dumnezeu să poată lucra cu noi acolo unde vrea El și unde știe El că trebuie să fim de folos. Trebuie doar să fii omul potrivit la locul potrivit. Sună a clișeu, dar în mare parte nu e.
Văd asta la noi, la Realitatea PLUS, aici unde ne sunt semnalate zilnic zeci de nedreptăți. Atât eu, cât și colegii mei, punem mână de la mână, ne adunăm gândurile și facem câte un mic efort pentru oamenii aflați în nevoie. Așa cum s-a întâmplat cu bunicul Ioan și cu zecile de cazuri de bătrâni pe care le-am primit pe adresa redacției și pe pentru care am putut să facem CEVA.
Chiar dacă acel ceva a însemnat poate, uneori, doar un strigăt disperat la televizor, astfel încât să ajungă la autoritățile abilitate care pot aplica legea în folosul comunității. Și în folosul oamenilor aflați în mare nevoie.
Am asistat zilele acestea la orori greu de descris în cuvinte. Le-am prezentat aici și am deplâns împreună soarta bunicilor acestei țări aflată în paragină. Bunici care au muncit pentru țara asta, au făcut copii și i-au crescut, au avut prieteni și familii frumoase. Ce destin! Și cum pot unii, însetați de bani și putere, să ucidă! Moartea nu poate fi decât copleșitoare, amintindu-ne doar de cât de mici suntem. Ce rămâne după noi? Un copil? O casă? Un copac? O slujbă memorabilă a unui preot dedicat și convins? Rămânem doar ca o poză stingheră într-un colț de cameră prăfuit? După un timp, poza dispare într-un sertar, aruncând uitarea peste chipul cândva plâns? E imposibil să dispară totul după… Rămâne munca depusă cu sudoarea frunții spre folosul comunității și spre folosul acestei Românii.
Țară care pare că și-a uitat rădăcinile și își batjocorește teribil oamenii. Dar doar acei oameni neputincioși. Pentru că suntem un neam de lași. Asta am demonstrat! Atât noua, cât și altora! A vuit presa internațională de ororile din ultima vreme. Cât ne-am degradat! Ne săpăm singuri groapa și ne găsim loc doar la capătul lumii, rușinați de cine suntem! Ne merităm soarta! Pentru că lăsăm să moară cu zile oamenii din jurul nostru. Moartea e onestă. Nu promite niciodată nimic, nu face compromisuri și nu negociază pe la spatele nostru. Apare fix când trebuie să apară, după un calendar doar de ea știut. Și de Cel care a creat calendarul. Apoi, după ce apare și face ce are de făcut, te pune la pământ și pleacă, luând cu ea tot ce credeai că știi despre viață. Te transformi în cioburi, mici și multe, cu margini ascuțite, cioburi atât de ascuțite încât se zgârie unul pe altul, ca durerea să rămână constantă. Și atotcuprinzătoare.
Pare mai ușor să sângerezi de durere și de moarte decât de amintire. Așa a fost soarta bunicilor torturați în lagărele moderne. Doar când mă gândesc că au vrut să se sinucidă ca să-și aline durerea. E un sentiment pe care nu-l pot descrie.
La fel cum nu pot descrie noile informații terifiante privind tortura și abuzurile din centrele de copii. Da, ați auzit bine! Nu aș glumi cu așa ceva. Avem informații de la angajații din lagărele moderne, care au asistat la tortură: fete minore care ies din centre zile întregi, avorturi clandestine, violuri și bătăi. Așa se descrie infernul. Când ne-am degradat atât de mult ca națiune? Vreau dreptate! Cer Justiției, Poliției și tuturor autorităților abilitate să judece fără milă. Să meargă toți acolo unde le e locul: la pușcărie! Să cadă toate capetele implicate. Rând pe rând.
Mi-ar plăcea să văd că se caută soluții, că se aplică legea până la capăt ca astfel de orori să nu se repete vreodată! Vreau să văd preocupare politică, de promovare a celor mai competenți oameni, sau de ce nu independenți, care pot lucra în echipă, care pot genera ceva bun pentru țara asta. Și nu scandal după scandal! Unde sunt bătrânii din aceste centre ale ororilor? Unde sunt acești copii de care nimeni nu a vorbit? Cine și de ce se ascunde? Aflăm că autoritățile știau și de cazul acestor copii abuzați.
Nu vă vor îndestula toți banii din lume făcuți necurat, călcând pe viață și demnitate. Veți fi bântuiți de toți cei pe care i-ați ucis și pe care i-ați călcat în picioare și i-ați îngropat în suferință. Sunt sătulă de patriotismul vostru de fațadă și de discursurile mizere și mincinoase! Patriotismul de fațadă e cel mai vizibil, dar și cel mai dăunător. Patriotismul nu este un mit, ci ceea ce ne imaginăm cu toții că am vrea să fie țara. Cine suntem, de unde venim și unde vrem să ajungem, la ce aspirăm în fiecare moment ca nație, sensul identității noastre colective, care ne face oameni și cetățeni.
Trăim într-o lume în care naționalismul deghizat în patriotism este zbierat de Viktor Orban, în Ungaria, de Vladimir Putin, în Rusia sau Donald Trump, în America, în timp ce în numele lui sunt marginalizați și omorâți oameni și atacate țări. România nu putea sta pe marginea spectacolului. Ea își omoară cu bună știință și cu girul statului cetățenii. Din ce în ce mai des, scena pe care evoluează mai marii țării pare să se despartă glorios de viața și nevoile oamenilor de rând, plătitori de taxe și chemați la votul minciunii.
Scena asta are o regie extrem de proastă, dar e formată din actori de excepție. Discursul actorilor politici e absolut mirific, transmit un mesaj de succes major, dovedind, în final, că-și calcă în picioare promisiunile, valorile și calcă pe viața noastră. Acesta este filmul pe care îl prezint până la obsesie aici la televizor. Pentru că nu mai pot să asist la atâta suferință și la atâta bătaie de joc. Am ajuns să ne omorâm între noi pentru bani. Ce rămâne apoi, Dumnezeu cu mila. O profundă jenă. Nu mai încercați să mascați nimic. Ne-am dat cu toții seama de ce sunteți capabili. Plecați acasă! Că faceți lucruri pe care nimeni niciodată nu le va uita! Păcat că aceste lucruri sunt în defavoarea tuturor. Habar n-aveți ce să faceți cu puterea și mintea voastră. Deși putem să oferim oamenilor alte condiții, nu o facem și îi tratăm ca pe niște obiecte care nu ne aduc vreun folos.
Chiar și la trei decenii de la Revoluția care ar fi trebuit să ne aducă libertatea, pacea, prosperitatea. Dumnezeu ne călăuzește „să ne iubim aproapele ca pe noi înșine”. Nu avem încredere în cuvintele Lui și în îndrumarea Lui. Și uite imaginea dezastrului perfect. Viața e mai mult decât mâncare, băutură, cluburi și prostituate. Avem exemplul perfect. Să ne ferească Dumnezeu să ne mai cufundăm în visare și uitare și să îi lăsăm pe cei de la butoane să ne distrugă! Vrem oameni competenți, demni și responsabili! Așa cum voi ați dovedit că nu sunteți!
E jenant și ne plasați la capătul lumii, d-aia ne arată străinii cu degetul și vin să pună mâna pe bucata noastră de pământ. Vă credeți mai presus de lege! Dar nu sunteți mai presus de legea lui Dumnezeu! Ne putem lua exemplu de la Regina Maria a României. Amintesc de ea pentru că astăzi se fac 85 de ani de la moartea acesteia. Principesa Maria s-a remarcat prin energia și curajul de care a dat dovadă, prin capacitatea organizatorică și calitatea de a alina suferințele oamenilor în timpul celui de-al doilea război balcanic. S-a implicat în asistența medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii răniți pe front ai Armatei Române. Pentru curajul de care a dat dovadă, a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”. A crezut în România modernă și unită. A cucerit Londra, Paris, New York și Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile României cu Occidentul. Regina Maria a avut un rol crucial în destinul și evoluția României. Vă invit și pe voi, cu milă și credință, să facem o Românie mai bună și demnă. Punem umărul și azi, aici, la România Suverană.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
