Alexandru Rafila anunță voluntari pentru echipe medicale care să meargă în Israel
Ministrul Sănătății anunță că s-au deschis listele cu voluntari care vor să facă parte din echipe medicale ce vor fi trimise în Israel.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, duminică seară, că se vor deschide liste pentru cei care ar dori să se deplaseze în Israel, în cadrul unor echipe medicale, pentru a acorda ajutor sistemului sanitar de acolo. De asemenea, ministrul a precizat că s-ar putea trimite în timp relativ scurt sânge şi hemoderivate, dacă Israelul va solicita ajutor, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.
”Acest sprijin ar putea consta în echipe medicale formate din voluntari – şi ştiţi bine că noi am făcut acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte catastrofa care a avut loc în Turcia, atunci când a fost un cutremur foarte puternic – şi, de asemenea, în furnizarea de sânge sau în hemoderivate. Mâine (n.r. – azi) vom deschide o listă pentru voluntarii care ar putea să dorească să meargă în Israel în cadrul unor echipe medicale”, a declarat Rafila.
Acesta a explicat că a discutat cu oficiali din israel – ambasadorul din România şi ministrul Sănătăţii – şi deocamdată nu au solicitat ajutor.
”Am discutat şi cu unii dintre directorii spitalelor din Beersheva (…), o localitate aflată în imediata apropiere a teritoriilor palestiniene, şi acolo în acest spital, foarte mare, de altfel, pe care eu l-am vizitat la un moment dat, sunt numai puţin de 700 de răniţi, adulţi, dar şi copii. Aveau o anumită nevoie de sânge şi de hemoderivate. Mâine dimineaţă vom examina situaţia şi, dacă vor exista solicitări din partea părţii israeliene, cu siguranţă într-un timp foarte scurt vom furniza acest ajutor”, a adăugat Alexandru Rafila.
Numărul victimelor în urma atacurilor Hamas din Israel este în continuă creştere.