Klaus Iohannis merge la Budapesta: prima vizită a unui șef de stat român din ultimii 14 ani
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită în Ungaria la invitaţia omologului ungar Katalin Novák, aceasta fiind prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din ultimii 14 ani.
Administraţia Prezidenţială a transmis că „vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Românei în septembrie 2023”.
„Este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani şi reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, precizează sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări „reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie”.
„Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”, arată Administraţia Prezidenţială.
Iohannis va reitera interesul şi deschiderea României pentru „o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”, „în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”.
Cei doi preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile de securitate, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie. În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova.
În ceea ce priveşte agenda europeană, se vor discuta priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024.
Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022.