BĂRBAT ARESTAT ÎN TIMPUL UNUI MITING AL LUI DONALD TRUMP

BĂRBAT ARESTAT ÎN TIMPUL UNUI MITING AL LUI DONALD TRUMP

octombrie 14, 2024 0

Un șofer a fost arestat sâmbătă în apropierea unui miting al fostului președinte american Donald Trump, în Coachella, California, fiind găsit în posesia mai multor arme deținute ilegal, conform unui comunicat emis de biroul șerifului local și citat de AFP. Incidentul survine în contextul în care Trump a fost ținta a două tentative de asasinat în ultimele luni și face apel la o securitate sporită.

Suspectul, identificat ca Vem Miller, un bărbat de 49 de ani din Las Vegas, avea în mașină o pușcă, un pistol încărcat și un încărcător de mare capacitate. Biroul șerifului din Riverside a precizat că incidentul nu a afectat securitatea lui Trump sau a participanților la eveniment.

Miller a fost eliberat pe cauțiune în aceeași seară, pentru suma de 5.000 de dolari, și va apărea în instanță pe 2 ianuarie, fiind acuzat de posesia unei arme încărcate și a unui încărcător de mare capacitate.

Până în prezent, nici echipa de campanie a fostului președinte, nici Secret Service, nu au oferit comentarii.

Sursa: Newsinn

Vox Publica
[email protected]
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.