Patru luni de tăcere, patru luni de birocrație, patru luni de indiferență totală.

În tot acest timp, 40.000 de oameni din zona Praid trăiesc printre ruinele unui dezastru ignorat.

Inundațiile din primăvară au distrus case, drumuri, livezi și au paralizat complet salina – singura sursă de venit a regiunii.

România reală a fost îngropată în nămol, iar România oficială și-a continuat liniștită ședințele.

 

 

Apele au măturat totul. Râurile s-au revărsat peste gospodării, digurile s-au rupt, iar torentele au spălat tot ce statul n-a mai reparat de ani întregi.

Salina Praid, una dintre cele mai mari atracții turistice din Transilvania, a fost inundată complet. Instalațiile au fost compromise, lucrările de întreținere – inexistente, iar reparațiile promise – doar vorbe.

Pierderile economice depășesc 200 de milioane de lei.

Dar pentru Guvernul Bolojan, pierderea a 200 de milioane într-o zonă săracă din Harghita nu contează.

Nu aduce voturi. Nu aduce PR. Nu aduce capital politic.

 

 

După dezastru, președintele Dan a făcut ceea ce știe mai bine: a cerut.

A cerut premierului să declanșeze o anchetă, să stabilească vinovații, să propună măsuri și să refacă zona.

La rândul său, Bolojan a făcut ceea ce știe mai bine: a întârziat.

A cerut „evaluări suplimentare”, „consultări interministeriale” și „analize tehnice”.

Și astfel, ancheta s-a blocat „pe circuitul de avizare”, un cimitir birocratic în care mor toate deciziile incomode.

 

Rezultatul este grotesc: niciun vinovat, niciun plan, niciun leu.

Un stat mut, orbit de propria autosuficiență, care refuză să-și salveze cetățenii.

 

 

Când președintele țării și prim-ministrul nu sunt în stare să reacționeze la un dezastru național, vorbim despre o guvernare epuizată moral.

Dan și Bolojan sunt astăzi două stele moarte: emit lumină reziduală din trecut, dar în realitate sunt stinse.

Unul trăiește din reflexul discursului moral, celălalt din mitul eficienței administrative.

Împreună, compun tabloul unei Românii oficiale care se complace în cinism și uitare.

 

Praidul nu e doar o localitate calamitată. Este oglinda unei puteri care a murit politic și moral.

O țară întreagă vede, dar conducerea refuză să privească.

 

•4 luni de la inundații

•0 măsuri adoptate de Guvern

•40.000 de locuitori afectați direct

•200 de milioane de lei pierderi economice estimate

•Salina Praid – închisă pe termen nedeterminat

•Ancheta prezidențială – blocată „pe circuitul de avizare”

 

Aceste cifre nu descriu doar un dezastru natural, ci un dezastru de guvernare.

 

 

Bolojan, premierul care a ridicat cultul eficienței la rang de ideologie, este azi simbolul stagnării.

În timp ce ține conferințe despre reforme și digitalizare, oamenii din Praid dorm în case crăpate și sapă șanțuri cu mâinile lor.

Un stat care a știut să împrumute miliarde pentru consultanță, dar nu poate reconstrui un sat.

Asta e adevărata reformă: eficiența pe hârtie, nepăsarea în teren.

 

 

Președintele Dan nu este un complice activ. Dar este un complice prin pasivitate.

A cerut, a transmis, a bifat, apoi a tăcut.

Fără presiune, fără control, fără reacție.

România are un președinte care privește de sus ruina și o guvernare care o administrează de jos.

Între ei, o țară care se scufundă.

 

 

În fiecare generație există o tragedie care separă oamenii de hârtii, statul de aparatul lui, liderii de iluzii.

Praidul e acea linie de demarcație.

După el, nu se mai poate vorbi despre eficiență, despre modernizare, despre reforme.

Pentru că niciuna dintre aceste vorbe nu valorează nimic dacă statul nu e în stare să-și apere propriii cetățeni.

 

 

România a devenit o galaxie a rușinii: un univers administrativ în care fiecare lumină se stinge în indiferență.

Dan și Bolojan nu sunt doar doi oameni politici.

Sunt două simboluri ale epuizării morale a statului român.

Iar Praidul, tăcut și uitat, este dovada vie că guvernarea de azi nu mai are puls, inimă sau rușine.