Ce taxe noi vor plăti românii de la 1 ianuarie 2026
De la 1 ianuarie 2026 cresc mai multe taxe atât pentru populație, cât și pentru firme. Mai multe modificări, incluse în al doilea pachet fiscal, intră în vigoare astăzi.
Impozitele pe proprietate pentru persoanele vor fi majorate potrivit Legii taxelor locale. Inclusiv pentru un apartament dintr-un bloc vechi de peste 30 sau 50 de ani impozitul poate crește de trei ori. Acum, impozitul pentru locuințele vechi este mai mic.
Cota de impozitare este selectată de către administrația locală dintr-un interval de cote prevăzute de Codul Fiscal. Potrivit noilor reglementări, primăriilor nu le mai este permisă adoptarea unei cote mai mici față de cea din anul trecut.
Cât vor plăti, de la 1 ianuarie 2026, proprietarii unui apartament sub 30 de ani vechime dintr-un bloc cu mai puțin de 3 niveluri și mai puțin de 8 apartamente? În acest caz, impozitul va crește de circa 1,8 ori. Practic, proprietarul trebuie să înmulțească impozitul pe care l-a plătit în acest an – de exmplu 170 de lei – cu 1,8 și va obține valoarea noului impozit – 306 lei.
Pentru același apartament într-un bloc vechi peste 30 de ani, care are peste 3 etaje și mai mult de 8 apartamente, impozitul crește de circa 2,3 ori. Făcând calculele, noul impozit datorat va urca la 391 de lei.
Pentru apartamentele de peste 50 de ani vechime, impozitul poate crește de circa 3 ori. În acest caz, proprietarul va avea de plătit, în 2026, un impozit de 510 lei.
Venituri din chirii
Tot de la 1 ianuarie 2026, se schimbă și modul impozitare a veniturilor obținute din servicii de cazare și închiriere pe termen scurt a locuințelor personale, prin AirBnb și Booking.
Pentru veniturile obținute din închirierea pe termen scurt a unui număr de 1–7 camere, venitul net se calculează prin deducerea unei cote forfetare de 30% din venitul brut, iar asupra venitului net astfel rezultat se aplică impozitul de 10%.
Veniturile din închirierea pe termen scurt pentru 1–7 camere sunt declarate prin Declarația Unică, iar impozitul anual se stabilește de contribuabil pe baza veniturilor efectiv încasate. Dacă numărul camerelor închiriate pe termen scurt depășește 7, veniturile realizate nu mai sunt tratate ca „închiriere pe termen scurt”, ci ca venituri din activități independente, cu evidență în sistem real (contabilitate simplificată).
Impozitele pe autoturisme
În majoritatea cazurilor, impozitul pe mașini va crește cu câteva zeci de lei. Se va plăti impozit și pentru mașinile full-electrice, care erau exceptate până acum. Foarte mult va crește impozitul și la mașini hibride, pentru multe modele urmând să treacă de 1.000 de lei.
Dacă până acum mașinile erau impozitate în funcție de capacitatea cilindrică, de la început de 2026 va conta și norma de poluare, fiind invocat principiul „poluatorul plătește”. Anul fabricației mașinii nu este printre criterii.
Cresc impozitele și pentru veniturile din câștigul din vânzarea de acțiuni sau obligațiuni
Veniturile din câștigul din vânzarea de titluri financiare (acțiuni, obligațiuni) se impozitează cu 3%, de la 1 ianuarie 2026, față de 1%, cum era până acum, dacă acestea sunt deținute mai mult de 365 de zile sau de 7% (în loc de 3%, cum era până acum) dacă sunt deținute mai puțin de 365 de zile. Această procedură de impozitare se aplică doar pentru titlurile financiare care se tranzacționează prin intermediari autorizați – burse, societăți din investiții.
Criptomonede
Tot din 1 ianuarie 2026, impozitul pe câștigurile din tranzacțiile cu criptomonede crește de la 10% la 16%, aplicat la diferența dintre prețul de vânzare și cel de achiziție. Câștigurile în sumă mai mică de 200 lei nu sunt impozabile, cu condiția ca suma maximă anuală să nu depășească 600 de lei într-un an. Tot din 2026, platformele crypto vor fi obligate să raporteze datele utilizatorilor către ANAF, pentru a facilita controlul fiscal.
Taxa pe lux și taxa Temu
De la 1 ianuarie se triplează cota impozitului special pe clădirile și mașinile de mare valoare. Este vorba despre impozitul pentru clădirile rezidențiale cu o valoare impozabilă de peste 2,5 milioane lei, deținute de persoanele fizice, și pentru mașinile cu o valoare de achiziție de peste 375.000 lei, deținute de persoanele fizice și persoanele juridice.
Coletele cu o valoare sub 150 de euro venite din afara UE, cum ar fi China sau Turcia, de la comerciați precum Temu, Shein sau Trendyol vor fi taxate cu 25 de lei, potrivit legii care majorează taxele locale de la 1 ianuarie 2026.
