Centrul INFOTRAFIC anunță închiderea mai multor autostrăzi și drumuri naționale din cauza viscolului

Centrul INFOTRAFIC anunță închiderea mai multor autostrăzi și drumuri naționale din cauza viscolului

februarie 18, 2026 0

Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, mai multe tronsoane de autostrăzi și drumuri naționale din centrul, sudul și estul țării sunt închise din cauza ninsorilor abundente și a viscolului puternic.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului din centrul, sudul și estul țării, sunt închise următoarele tronsoane de autostrăzi și drumuri naționale:

1.Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea: închise căile de acces către București de la km. 104, loc. Oarja, județul Argeș –  km. 106 Pitești, județul Argeș și  115 Pitești, județul Argeș;

2.Autostrada A3 București-Brașov, între km. 7 București – km. 68, Bărcănești, județul Prahova;

3.A7 Ploiești-Adjud, între km. 0 Dumbrava, județul Prahova – km. 193 Adjud, județul Prahova;

4.A0 Centura București, km. 22-39, între Afumați, județul Ilfov – Balotești, județul Ilfov.

Restricții de tonaj > 7.5 tone impuse pe autostrăzi:

Autostrada A2 București-Cernavodă:

– calea 1, tronsonul kilometric 10 – 105, București-Dragalina, județul Călărași;

– calea 2, tronsonul kilometric 144 – 10, Fetești, județul Ialomița – București.

Categorii de drumuri naționale cu trafic închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile:

Județul Buzău:

– DN 22 Râmnicu Sărat – Băile;

– DN 2B Buzău – Vizireni.

Județul Brăila:

– DN 22, limită cu jud. BZ – Gradiștea;

– DN 2B, între loc. Surdila Greci – limita cu jud. Buzău.

Județul Ilfov: DNCB – între loc. Bragadiru și Domnești, din cauza stratului de zăpadă de pe carosabil, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri.

Județul Vrancea: DN 23B, între loc. Măicănești-Ciorăști.

Categorii de drumuri naționale cu trafic restricționat pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată > 3.5 tone din cauza condițiilor meteo nefavorabile:

Județul Buzău:

– DN2C Costesti-Padina;

Județul Ialomița:

– DN 2 C,  Slobozia/limita cu jud. Buzău

Categorii de drumuri naționale cu trafic restricționat pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată > 7.5 tone din cauza condițiilor meteo nefavorabile:

Județul Buzău:

– DN2, între loc. Spătaru – Căldărușanca.

Județul Ialomița:

– DN 2 Urziceni/limita Ilfov;

– DN 1D Urziceni/ limita Prahova;

Județul Ilfov:

– DN2 Afumați – limita cu jud. Ialomița.

Pentru o circulație în siguranță, recomandăm conducătorilor auto:

– să se informeze foarte bine înainte de a pleca la drum despre condițiile meteorologice din zonele pe care le tranzitează și restricțiile de trafic impuse;

– să folosească sistemele de climatizare și iluminare când situația o impune;

– să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiții de siguranță;

– să adapteze viteza la condițiile drumului și traficului;

– să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație sau a direcției;

– să evite depășirile periculoase și orice comportament agresiv;

– să adopte o conduită preventivă în trafic, fără a avea preocupări la volan de natură a le distrage atenția de la condus;

– să respecte toate regulile de circulație, conducând cu multă responsabilitate.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.