Fiul lui Andrei Pleșu, trimis în judecată pentru trafic de droguri
Mihai Alexandru Pleșu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri, într-un dosar instrumentat de DIICOT Iași.
Potrivit informațiilor publicate de Ziarul de Iași, anchetatorii susțin că acesta ar fi fost principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din municipiu.
Fiul filosofului și scriitorului Andrei Pleșu, Mihai Alexandru Pleșu, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, potrivit unei informații publicate în exclusivitate de Ziarul de Iași. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Iași.
Investigația a început în 2018
Ancheta a fost făcută publică pentru prima dată în aprilie 2019, când procurorii DIICOT Iași au anunțat că monitorizau de mai multe luni o rețea suspectată de trafic de droguri în municipiul Iași.
Potrivit anchetatorilor, investigația a început la 17 septembrie 2018, când autoritățile s-au autosesizat cu privire la existența unei grupări care comercializa cannabis (skunk) și pastile de ecstasy (MDMA) către consumatori din Iași.
Procurorii arătau atunci că o suspectă vindea cannabis cu 60–70 de lei pe gram și că, în perioadele în care în cluburile din oraș erau organizate evenimente muzicale, în special cu specific techno, aceasta se aproviziona și cu comprimate de ecstasy pentru a le comercializa.
Reținut în aprilie 2019, apoi sub control judiciar
În cursul anchetei, Mihai Alexandru Pleșu a fost adus la Iași de la București și reținut în aprilie 2019. Ulterior, el a fost pus în libertate sub control judiciar.
Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi reprezentat „principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealerul din județul Iași”. Anchetatorii susțineau că acesta ar fi încercat inclusiv să înființeze o cultură indoor de cannabis, fiind sprijinit de concubina sa, care ar fi cunoscut detalii despre activitățile investigate și ar fi intermediat unele tranzacții.
În urma perchezițiilor efectuate în aprilie 2019, anchetatorii au identificat mai multe locații echipate pentru cultivarea plantelor de cannabis, cu lămpi speciale, corturi de cultură, ventilatoare și ghivece.
