În timp ce lumea urmărește Cupa Mondială, Trump lansează un ultimatum Iranului: „Vom prelua controlul petrolului și gazelor”
Președintele american Donald Trump a lansat noi amenințări la adresa Iranului, anunțând că Statele Unite sunt pregătite să lovească „foarte dur” ținte iraniene și sugerând că, în viitorul apropiat, ar putea prelua controlul unor puncte-cheie din infrastructura energetică a țării. Declarațiile au fost făcute pe rețeaua sa socială Truth Social.
Trump a menționat în mod explicit Insula Kharg, prin care trece aproximativ 90% din exportul de petrol al Iranului, afirmând că SUA ar putea prelua controlul asupra acesteia și asupra altor obiective energetice strategice.
Declarațiile vin într-un context extrem de tensionat în Orientul Mijlociu. Diplomația iraniană susține că armistițiul existent este acum „aproape lipsit de sens”, după o nouă serie de atacuri și represalii care au alimentat temerile privind o escaladare a conflictului.
Deși Washingtonul afirmă că își dorește în continuare un acord cu Teheranul, liderul de la Casa Albă a acuzat Iranul că tergiversează negocierile și că nu respectă angajamentele asumate. În paralel, amenințările privind noi operațiuni militare și controlul infrastructurii petroliere iraniene ridică semne de întrebare cu privire la evoluția conflictului în perioada următoare.
