Ioana Dogioiu, atac grav la susținătorii lui Veștea: „Nu mor caii când vor câinii”

Ioana Dogioiu, atac grav la susținătorii lui Veștea: „Nu mor caii când vor câinii”

iunie 16, 2026 0

Sfidare de la tribuna Guvernului demis prin moțiune de cenzură de mai bine de o lună! Purtătoarea de cuvânt, Ioana Dogioiu, a publicat o scurtă postare pe pagina sa de Facebook cu mesajul: „Nu mor caii când vor câinii”.

Reacția sa a venit chiar după ședința tensionată a PNL, în care partidul a decis să nu susțină guvernul propus de Adrian Veștea.

Postarea pare un mesaj subtil la adresa Președintelui Nicușor Dan, pentru că Adrian Veștea este propunerea sa de premier pentru a scoate țara din crizele multiple, inclusiv cea politică.

Dogioiu nu a oferit nicio explicație suplimentară și nu a precizat la cine sau la ce se referă mesajul. Realitatea PLUS a cerut un punct de vedere însă nu a primit un răspuns.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.