Adrian Veștea discută cu George Simion. Soarta noului Guvern se decide la sediul AUR

Adrian Veștea discută cu George Simion. Soarta noului Guvern se decide la sediul AUR

iunie 22, 2026 0

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a ajuns luni seară, la sediul AUR, unde discută cu George Simion despre soarta guvernului său, înainte de votul în Parlament. Această întâlnire are loc la numai câteva ore, după ce liderul suveranist a anunțat că parlamentarii AUR nu vor vota Guvernul Veștea.

UPDATE- Adrian Veștea discută cu George Simion

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a ajuns la sediul AUR și discută cu George Simion soarta Guvernului său care ar urma să fie votat în plenul reunit al Paralentului, la ora 21:30.

”Sunt un om al dialogului și al consensului”

”Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion.

Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României”, a scris Adrian Veștea, pe Facebook.

Liderul AUR George Simion a reiterat luni că prima opțiune politică a formațiunii pe care o conduce rămâne organizarea de alegeri anticipate, respingând totodată speculațiile privind negocieri de culise sau tranzacționarea voturilor parlamentarilor săi.

Prima decizie, prima alegere, prima opțiune politică a formațiunii Alianța pentru Unirea Românilor sunt alegerile anticipate. În continuare, ne dorim să ajungem la voința poporului. Noi ne dorim alegeri anticipate. Faptul că totodată suntem deschiși pentru dialog, nu urâm, nu vrem să dispară unii și alții din viața publică, din viața politică, faptul că vedem și lucruri bune și lucruri rele e un semn de normalitate și cred că toți ar trebui să fim deschiși spre o atare normalitate înclinată spre dialog.

Liderul suveraniștilor a respins categoric zvonurile că formațiunea sa ar fi în negocieri pentru susținerea unor candidați sau că parlamentarii săi ar putea fi atrași în alte configurații politice.

După cum vedeți, doar dumneavoastră vă gândiți că s-a răzgândit AUR, că tranzacționează George Simion voturi la bucată sau că o să ne ia pe unul sau pe altul dintre parlamentarii AUR. Uitați-vă bine la ce este, doamne, și acești domni. Sunt oameni de onoare, sunt oameni care nu se vând, nu sunt de vânzare, sunt oameni care nu trădează, sunt oameni care merg până la capăt. Despre asta este AUR și despre asta este poporul român.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.