Trump: Benjamin Netanyahu ar putea ajunge la Casa Albă chiar săptămâna viitoare
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că premierul israelian Benjamin Netanyahu ar putea efectua o vizită la Casa Albă chiar în cursul săptămânii viitoare, precizând că discuțiile dintre cei doi lideri se desfășoară într-un climat bun.
Într-o scurtă convorbire telefonică acordată publicației Axios, liderul american a afirmat că relația sa cu premierul israelian este una apropiată. „Ne înțelegem foarte bine. (Netanyahu) știe cine este șeful”, a spus Donald Trump.
Potrivit unui oficial israelian citat de Axios, vizita nu este încă definitiv stabilită, deoarece agenda președintelui american include participarea la summitul NATO din Turcia, programat pe 7 și 8 iulie. Totuși, întâlnirea ar putea avea loc în perioada imediat următoare.
Anterior, biroul premierului Benjamin Netanyahu anunțase că o întrevedere între cei doi lideri este așteptată „în curând” în Statele Unite.
În comunicatul transmis de partea israeliană se arată că, în cadrul discuțiilor recente, Netanyahu a subliniat rolul Statelor Unite în menținerea securității internaționale și a evidențiat importanța relației strategice dintre Washington și Ierusalim.
Deși Statele Unite rămân principalul aliat al Israelului, Donald Trump l-a criticat în ultimele săptămâni pe Benjamin Netanyahu în legătură cu evoluțiile conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acestuia asupra negocierilor cu Iranul.
