Un om a murit, iar alți doi sunt în spital după ce s-au infectat cu virusul West Nile
Trei cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care unul soldat cu decesul pacientului, au fost raportate în România în prima jumătate a lunii iulie, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Un pacient a murit din cauza infecției cu West Nile
„În sezonul 2026, în perioada 03.06.2026-16.07.2026 au fost înregistrate 3 cazuri de infecţie cu virusul West Nile. S-a înregistrat un deces”, a transmis INSP.
Potrivit reprezentanților instituției, cazurile s-au înregistrat la grupa de vârstă 20-29 ani (1 caz) şi 70-79 ani (2 cazuri), în judeţele Argeş, Iaşi şi Suceava. Pacientul din judeţul Argeş a decedat în urma infectării cu virusul.
Recomandările medicilor pentru populaţie:
-
să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi,
-
să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor,
-
să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/in jurul locuinţei,
-
să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre),
-
să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei,
-
să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.
