…nimic despre Cornel Nistorescu
…desi stiu ca multi asteapta ceva – orice, fie de bine, fie de rau. E un fel de moartea lui Michael Jackson la o scara mai mica (?!?). Nu vreau nici sa ma prefac ca ignor, cu o indiferenta olimpiana, evenimentul – pentru ca un eveniment este, oricum ai lua-o, schimbarea sefului gazetei la care colaborezi de ceva amar de vreme. [Nu e nici un secret: atat inainte cat mai ales dupa plecarea lui Mihnea Maruta am incercat si eu, cum au facut-o, cred, toti cititorii, sa descifrez ratiunile din spatele schimbarii unor oameni. N-am reusit intotdeauna.] Asadar ignorarea evenimentului ar fi fost cea mai potrivita solutie. Atata doar ca greierasul lui Pinocchio [James Joyce i-ar fi zis remuscatura duhului launtric] mi-a atras atentia ca taman ceea ce s-ar putea auto-defini drept indiferenta turnului de fildes s-ar putea numi, la fel de bine, si oportunism. Chestie de perspectiva. Ceea ce m-a pus pe ganduri.
Pe de alta parte, nici nu-mi place sa-mi var nasul in bucataria unei gazete despre ale carei detalii nu stiu nimic – dupa cum nu eram nici eu entuziasmat cand vreo „venitura” isi vara nasul in bucataria mea, pe vremea cand conduceam gazete. O bucatarie, stiu de la nevasta-mea, e o treaba complicata: trebuie sa stii unde e sarea, unde piperul si cat anume sa pui din fiecare pentru a iesi o tocanita gustoasa, iara nu un ghiveci gretos. Ceea ce-ti place tie nu-i place altuia, iar intre informatie, formatie si deformatie se danseaza pe muchie de cutit la fiecare sedinta de redactie.
Cata vreme, asadar, sunt lasat sa scriu ce si cum ma taie capul (chiar daca nu si cat – numarul de semne fiind drastic controlat:) n-am a ma preocupa – nu-i asa? – de „politica redactionala”. Si n-am. Au facut-o si-o mai fac oameni mai mari decat mine, asa ca, teoretic cel putin, pe partea asta sunt nu doar scuzat ci chiar indreptatit.
Asa ca iaca dilema: nu vreau nici s-o dau cotita, nici sa-mi dau ochii peste cap si nici sa lansez oftaturi piezise, soparle sau mai stiu eu ce – nu suport gandul ca m-as putea intoarce la „soparle”. Soparlele in mass media pe care am cunoscut-o eu (am scris si la Napoca Universitara, pe vremea comunismului si nu mi-e rusine de nici o litera scrisa acolo) sunt ca acneea juvenila. A fost, te-ai facut baiat mare, gata. Ti-a trecut. Daca tot am scapat de comunism macar mi-am redobandit dreptul de a spune lucrurilor pe nume. Daca a ajuns morcovul mai eficent decat batul ar insemna ca ceva – ceva grav – s-a rupt in mine. Si nu-mi doresc asta. Si nu-i doresc asta nimanui.
Sa spunem, asadar, lucrurilor pe nume. Pe care nume, insa, sa le spun? ca nici eu nu sunt sigur. Pana la plecarea din Romania il admiram pe Cornel Nistorescu. Aveam oaresce dubii in legatura cu scandalul scindarii redactiei EvZ – dubii care mi-au fost in mare masura spulberate ulterior. De unde am tras concluzia ca putina lipsa de isterie nu strica.
Dupa plecarea din tara, i-am urmarit evolutia (involutia? schimbarea?) doar cu sughituri. Nu pot baga asadar mana in foc care dintre cei doi Nistorescu se va instaura la carma Cotidianului. Vom trai si vom vedea. Prostiile pe care le-a invatat Nistorescu cand era deja mare eu le-am aflat cand eram deja (sic) mic. De un lucru puteti fi, insa, siguri: de cenzurat, nu ma va cenzura nimeni. Decat cu totul. Sunt acum baiat mare. Vin la pachet cu ideile mele.
PS A propos de indiferenta olimpiana – azi mi s-au intamplat doua … ca nici nu stiu cum sa le spun (intamplari? chestii? daruri?) – fata de care o schimbare de redactor sef de la Adrian Ursu la Cornel Nistorescu chiar ca echivaleaza cu nimic: am salvat o pasare colibri si mi-a venit o idee despre cum radacina multor rele ale politicihiei de azi se gaseste prin Anglia secolului XVII – dar astea sunt alte povesti, pentru un alt blog. Din turnul de fildes. Cum? Nu stiti unde e turnul de fildes? Pai trebuie sa invatati sa-l recunoasteti: in Cluj, in piata de la Flora, imediat dupa a treia legatura de ceapa sau in Martinsville, al treilea stop semaforizat cu McDonald, sau – cel mai bine – noaptea, cu lumina stinsa, cand plutiti intre somn si veghe dupa ce v-ati spus Ingerasul; sau dimineata cand, dupa caz, va barbieriti sau rujati in oglinda. Io-te cate posibilitati aveti!:)
