Alexandra Păcuraru: Copiii și nepoții noștri ne vor ierta pentru că am fost complici la trădarea României?
Azi, la mai bine de trei decenii după revoluția furată, românii o duc mai rău ca pe vremea comunismului. Să nu înțelegeți că mă transform în avocatul regimului totalitar, din cauza căruia a pătimit chinuri grele tot poporul. Nu! Departe de mine acest gând! Și familia mea a suferit ca muncea mai mult avea mai mult, cel mai odios regim criminal care, din păcate, nu a murit odată cu căderea lui Ceaușescu, a continuat sub o alta umbrela a Securității întunecate a statului paralel păstorit cu dibăcie și de grupul de la Cluj și dl Coldea, cel care se încăpățânează sa nu spună nimic!
Nici despre Teza lui de doctorat, de ce au apărut trei variante diferite: 211,250 și 269 de pagini. Nu am să ma transform în Emilia Șercan, că are și ea probleme cu propriile lucrări ascunse și suspectate de plagiat, dar și cu ale șefilor ei! Eu ce am sudiat am făcut și in practica, dar și pe hârtie. Mi-e greu sa inteleg cum te poți minți ca ești doctor, că ești licențiat și sa te pozezi cu diploma in spate când nici ai idee cine ți-a scris lucrarea, ca sa nu mai vorbesc de conținutul ei! Dar asta au vrut și s-a putut! e vina noastră ca am tot tăcut și tolerat ca cei mai slabi de minte sa îmbrace costume de putere! Ma bucur ca am ocazia sa spun ca de mâine va puteți aștepta la surprize plăcute din partea Justitiei. Si apropo de campania noastră și dezvăluirile vânzării pe nimic a Petrom: mâine, la ora 10, colega mea Anca Alexandrescu va merge cu documentul oficial la parchetul general, la procurorul general doamna Gabriela Scutea. Vom demasca tot jaful făcut în România, dar și pe cei care s-au suit pe cadavrele morților din 1989. Adică aceeași oameni școliți de partid, adică cei care i-au reprimat pe români, dar s-au transformat peste noapte în eliberatori de fațadă. În afara crizei uriașe care a cuprins întreaga lume, situația în care suntem astăzi li se poate imputa acestor lideri politici care l-au ucis pe Ceaușescu pentru a prelua puterea, dar și nouă, poporului. Le-am permis să ne jefuiască, să ne umilească și să ne vândă. Scopul lor a fost acela de a se îmbogăți și de a-și umfla conturile, cu orice preț, mai ales cu acela al sărăcirii noastre. Țara a fost delapidată, secată de resurse, poporul lăsat desculț doar pentru ca cei puțini să se căpătuiască. Pe ei și pe cei care vor veni în urma lor. Nu au avut un proiect de țară, dar de ce să fi avut? Proiectul lor a fost acela de a ne se căpătui și ne-au vândut la preț de nimic străinilor. Mă puteți critica, îmi asum și sunt responsabilă de ceea ce spun. Suntem țara lui „lasă ca merge și așa!”. Ne-am resemnat și am plecat capul în pământ, permițând unor conducători nedemni să ne ghideze destinul și să ne arunce la groapa de gunoi a istoriei. Am încercat să protestăm, dar până și revoltele din ultimii ani au fost deturnate de partide și de interesele unora. Nu îndemn la violență, nu vreau vărsare de sânge și nu vreau să mai văd suferință. În Biblie scrie așa: „Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați. Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc.” am încheiat citatul. Dar, dacă Iuda trădează, Petru se leapădă, iar ceilalți fug… cine mai rămâne să ne apere? În psalmul 41 stă scris: „Chiar prietenul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul”. Așa și noi: am fost trădați chiar de ai noștri! Iar opinia publică fără reacții clare, fără coeziune a dat voie acestor vandali să ne lase în ruine. Grecia, Franța, Germania, SUA și multe alte state au o societate civilă puternică, oamenii se mobilizează împotriva oricărei decizii dubioase a clasei politice. Milioane se unesc pentru a protesta atunci când liderii de moment iau hotărâri care pot impacta negativ poporul. Iar noi ce facem? Lasă că merge și așa! Nu mai merge, dragii mei, așa! Războiul de la granițe ar fi trebuit să transforme România într-un bastion important pe flancul estic, într-un lider regional. Avem cea mai lungă frontieră cu zona de conflict. Dar ne bagă cineva în seamă? Nicidecum! Cuvântul nostru nici nu se mai aude în forfota zilei de azi. Suntem lăsați la poarta Europei de state minore, cu interese majore, ca fac blocaje și ridică baraje pe șoseaua Schengen. Nici măcar Ucraina pare că nu ne recunoaște rolul crucial pe care îl avem din punct de vedere umanitar, economic și chiar militar. Am primit și vom primi cu brațele deschise năpăstuiții care fug de cavalerii morții dezlănțuiți de Putin. Permitem ca cerealele lor să treacă pe Dunăre, asta pentru ca omenirea să nu fie înfometată. Iar pe la noi sunt livrate arme care ajută trupele loiale Kievului să lupte pentru libertate și pentru dreptul de neclintit de a-și păstra identitatea națională. Iar aliații ne tratează ca pe un partener de mâna a doua, ori a treia. Nu toți, dar opozița pe care o întâmpinăm atunci când cerem ce ni se cuvine este una teribilă. Și ne merităm soarta, din păcate! Noi i-am crescut pe acești politicieni autohnoni, care se pleacă umili- pentru câțiva arginți, și sărută bocancul străinilor. De ce nu ar face asta, când vâd că li se permite, că poporul a capitulat? Sunt uluită de sfidarea unora dintre ei. Baronul PSD din Vaslui a făcut o declarație halucinantă. Acesta se apără în fața contestatarilor care spun că PSD a sărăcit județul: „Când a fost acea perioadă în care vasluienii erau foarte bogaţi?”. Cum vă permiteți să spuneți acest lucu, stimate domn, când sunteți de 23 de ani în funcție? Oare nu este rolul dumneavoastră să asigurați bunăstarea cetățenilor? Boierii de azi au uitat că ei sunt ai țării și nu țara a lor. Și ce e de făcut atunci când vocea noastră e mută, acasă dar pe plan internațional? Cum revenim în cărțile de istorie din care ne-am scos singuri? Primul pas ar fi acela să ne deșteptăm când ieșim la vot și să nu le mai permitem acestor trădători să ajungă la butoanele puterii. Din cauza lor am devenit un stat slab, în care nedreptățile sunt la ordinea zilei. De aceea privesc hulpav străinii către bucăți din trupul țării noastre. Revin la problema din Ardeal, acolo unde se secuii spun că pregătesc proteste de amploare, și nu pot să nu mă întreb cui îi folosesc astfel de tensiuni. Am fost reduși la statutul de simple vietăți, preocupate doar de supraviețuirea de azi pe mânie. Nu mai putem vedea contextul internațional pe care îl trăim. Se complotează împotriva noastră, ochii răului sunt ațintiți către noi, dar suntem orbiți de perdelele de fum aruncate în spațiul public de politicieni al căror nume va fi înfierat de cei care ne calcă pe urme. Niciodată, în cei 2000 și ceva de ani ai existenței noastre, nu am fost în pericol mai mare ca azi! Dacă nu înțelegem că trebuie să ne unim, dragii mei, atunci ne vom pierde țara. Ce vom lăsa în urma noastră? Copiii și nepoții noștri ne vor ierta pentru că am fost complici la trădarea României? Le suntem datori înaintașilor și trebuie să nu pângărim lupta pe care ai eu purtat-o pentru ca noi să existăm. Țara asta a fost clădită pe trupurile eroilor care au murit pentru noi. Sacrificiul lor trebuie cinstit nu cu flori și dicursuri citite din foi, de câteva ori pe an, ci cu dragostea față de acest neam. Trebuie răsplătit cu simțul de ne face datoria, indiferent ce poziție ocupăm în această societate. Avem obligația de a-i găsi și elimina dintre noi pe trădători. Pe vânzătorii care au închinat dușmanilor sacrificiul celor care ne-au predat la cheie această țară. Politicienii postdecembriști au fost făcut mai mult rău României decât turcii, tătăarii, nemții, ungurii, rușii ori alte popoare care ne-au cotropit. Nici măcar fanarioții nu au prădat țara, într-un secol de domnie, așa cum au făcut-o tâlharii care ar fi trebuit să ne apere după 1989 încoace. Culmea este că ei au și construit ceva. Astăzi, din cauza unor politicieni care nu au fost în stare să ne reprezinte interesele naționale, încă mai zgâriem la ușa Scenghen. Este grav, mai ales în contextul războiului care se intensifică de la o zi la alta. Aș vrea să vă citez dintr-un editorial scris de cei de la Der Standarnd, unul dintre cele mai importante ziare de la Viena. Culmea e că jurnaliștii critică acțiunile guvernanților și recunosc importanța strategică a României. Mai mult decât atât, opinia publică este nedumerită de vizita oficială din Bulgaria, de zilele trecute. „Semnalul emis din partea cancelarului austriac este însă unul curios dintr-un singur motiv: de ce Nehammer nu merge mai întâi la București și nu încearcă să-și refacă relațiile într-adevăr greu deteriorate față de România, care este și din punct de vedere economic mai importantă pentru Austria decât Bulgaria? De fapt, România a fost la urma urmei cea care a căzut în mod nedrept victimă veto-ului austriac față de aderarea la Schengen. Spre deosebire de Bulgaria, nivelul de pregătire al României nu a fost pus la îndoială de niciun expert, prin România vin doar trei procente din totalul de migranți. De aceea vizita lui Nehammer este privită la București aproape ca o nouă jignire, deoarece Viena pare mai interesată de aderarea Bulgariei. Unii dintre români presupun că Nehammer preferă Bulgaria, deoarece ambele guverne – cel din Viena și cel din Sofia – sunt considerate drept „pro-Kremlin” spre deosebire de România care are o atitudine clar pro-occidentală. Acest lucru pare să sune ca o teorie a conspirației, dar singura explicație constă în ideea că nu se găsește o explicație mai bună pentru atitudinea enigmatică a Austriei. România se simte de două ori trădată. Aderarea sa la Schengen a fost cuplată cu cea a Bulgariei, deoarece nu se prevede crearea unei frontiere exterioare pe Dunăre. Deci, va rămâne „de căruță”. Românii își pun speranța în Berlin care îi susţine din rațiuni economice.”, am încheiat citatul. Așadar, atât noi, cât și austriecii de rând avem un inamic comun: liderii politici. Sper ca ambele popoare să se trezească și să sancționeze prin vot aceste nedreptăți comise de puternicii vremurilor noastre. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană!