Alexandra Păcuraru: „În ciuda problemelor mele personale, ca jurnalist, nu pot sta pe tușă acum”
În timp ce întreaga lume privea cu atenție către Ucraina, cu gândul la o nouă iarnă de război în Europa, iată că situația geopolitică s-a agravat și mai mult. În ciuda problemelor mele personale, ca jurnalist, nu pot sta pe tușă acum. Mai ales acum când istoria se scrie sub ochii noștri. Dureros e că penița este una însângerată, iar paginile goale care ni se aștern în față vor fi cronica ororilor ce urmează să se petreacă.
Deja mii de nevinovați au plătit, cu prețul vieții, tributul încăpățânării criminale a dictatorilor care vor să răstoarne ordinea mondială pentru a instaura regimuri pârjolite de teroare și întuneric. Printre ei, deja doi români. Alții sunt treziți de alarme, atât în Israel, cât și în Fâșia Gaza. Nu, nu este un război într-o țară despre care nu știm nimic, departe de noi. Din contră este mult prea aproape, atât de aproape încât îl simțim pe pielea noastră. În casele noastre, în orașele și comunele noastre, unde nu cad, slavă Domnului, bombe. Dar, dacă s-ar întâmpla asta? Frații și surorile noastre din Deltă deja văd cu ochii lor nenorocirile de peste graniță, aud sirenele care anunță dronele ucigașe. Nu vreau să fiu un arhanghel al apocalipsei, dar vă invit, cum am mai făcut și altădată, să vă imaginați că locul în care trăiți este lovit de rachete, de artilerie, că soldați ai morții vin să ucidă de-a valma femei, bătrâni și copii. Vedeți cu blur, o parte din nenorocirile care se petrec în jurul nostru. Dar noi, ca jurnaliști, le vedem așa cum sunt ele. Și sunt imagini oribile. Nu pot să cred că, în acest mileniu, ura între religii, lupta pentru Dumnezeu, același este peste tot, să știți, poate să pornească un nou război global. Dumnezeu este iubire, este pace, este dreptate. Nu ură, nu teroare, nu genocid! În 1945, toate popoarele au spus „Never Again”! Avem memorie scurtă și am uitat promisiunile făcute de înaintași, repetăm la nesfârșit și obsesiv aceleași erori care ne condamnă definitiv ca specie. Dragii mei, soarta noastră se joacă acum, în clipele în care vorbim. Balcanii au nevoie doar de o mică scânteie să se aprindă, din vest unii privesc cu jind spre pământ sfințit de sânge românesc, iar flăcări uriașe mistuie în est. Grădina Maicii Domnului este înconjurată din toate părțile. Iar la noi se doarme în bocanci! Europa trebuie să rămână creștină, România cu atât mai mult! Nu putem să ne mai prefacem că nu vedem adevărul care se desfășoară sub ochii noștri. Dragilor, acesta este doar vârful icebergului! Zone de conflict mocnit sunt gata să se reaprindă peste tot în lume. Azi, acum, războiul e la noi. E de ajuns să privim ce de întâmplă peste tot în Europa: valuri de proteste, pro sa contra oricui, intervenții brutale ale forțelor de ordine, întemeiate sau nu. Grele și cumplite vremuri trăim! Și știți de ce? Pentru că azi nu mai avem diplomați care să caute pacea, compromisul care să salveze vieți și care să garanteze viitorul omenirii. Așadar… România, draga mea, încotro? Trebuie să ne curățăm de corupți și trădători, mi-e teamă că nu la alegeri, ci acum, fix în acest moment-cheie. Apreciez că lupta contra mafiei drogurilor a fost dezbătută, de Iohannis, în CSAT. Sper să nu rămână la stadiul de comisie interdepartamentală și atât. Felicit SRI că se implică în această bătălie. Salut arestarea judecătoarei care se iubea cu șeful mafiei care vindea moarte. Dar nu e de ajuns. Pentru că drogurile sunt doar o anexă, una dintre metastazele acestei societăți. Corupția este endemică, are multe fațete, este mod de viață în această țară. Afectează toate păturile sociale, toate domeniile. De la paznicul de la spital, până la ministrul-cheie, responsabil de calculul pentru banii românilor. A venit vremea să acceptăm ce suntem și să ne hotărâm ce vrem să fim! Iar pentru asta trebuie luptăm, cu toate forțele, ca să stăm demni, indiferent de ce ni se așterne în cale, de partea corectă a istoriei. Pentru asta trebuie să eliminăm trădătorii, politicienii de peluză și extremiștii care se visează stăpâni peste România. Trebuie ca milioane să fim o singură voce, un singur gând, o singură dorință! Unele generații sunt binecuvântate cu multe, de la altele multe se așteaptă! Din păcate, sau din fericire, a venit vremea ca noi să arătăm de ce suntem capabili. Înaintașii noștri au făcut stavilă în fața cotropitorilor la Mărășești, Mărăști, Oituz. Unii au mers până la Stalingrad, de partea cotropitorilor, alții au întors soarta istoriei eliberând Budapesta, Praga sau chiar Berlinul. Au dormit în tranșee, au avut zăpada drept pătură în iernile reci, mulți nu s-au mai întors acasă, prea puțini au făcut-o, dar lor le datorăm existența noastră. Așa cum este ea astăzi. E vina noastră, colectivă, că nu am știut să gestionăm vremurile de pace și am ajuns să privim în ochii morții. Încă nu e prea târziu, încă putem evita, îndrepta, ierta, accepta, îndura.
Am spus ca îmi iau o pauza medicală de la televiziune, ca sa îmi văd de sănătate! Sănătatea este foarte importanta si trebuie sa învățam sa o păstram. Când am văzut ce se întâmplă, în mine s-a activat îngrijorarea ca lumea se întoarce cu susul in jos, ca se pierd prea multe vieți omenești. Și pentru ce? Ce război e aducător de bucurii, de speranța, de viata? De ce atâtea lacrimi, atâta suferința? Am avut nopți nedormite gândindu-mă numai la acele drame cumplite, când intra peste tine in casa teroriștii si îți împușca sau decapitează copiii, te obliga sa privești cum le pun capăt vieții pruncilor tai, părinților tai si apoi te ucid si pe tine! De ce sa înarmezi teroriști și sa încurajezi astfel de evenimente oribile? În ce lume am ajuns sa trăim? Cum va simțiți cand știți ca armele primite cadou de vecinii ucrainieni au ajuns traficate pe mâinile teroriștilor! Asta este siguranța? Ce căutau armele americane, trimise Kievului, in mâna teroriștilor Hamas? Asta spun unele surse. Trebuie investigat serios acest caz! Nu va grăbiți sa răspundeți, ca nimeni dintre liderii de azi nu au curaj sa întrebe! Au dovedit nu doar ca au dezamăgit, dar si ca nu pot! Nu ma pot reprezenta pe mine, cea care a i-a votat, si nici pe majoritatea romanilor. Ciolacu, Ciuca si Iohannis, aceeași rușine! L-au avut in fata pe Zelensky si au făcut ce știu ei mai bine: nimic. Nimic bun pentru țara, pentru romani, pentru viitorul cumplit ce ne așteaptă! De ce nu l-au întrebat pe Zelenski de reciprocitate? Când ucrainienii lui au fost aduși in România, noi toți am suportat costurile. Pe ei nu i-a costat nimic, căci empatia noastră e mare! Când a fost vorba acum de ai noștri sa ii aducem din Israel acasă i-am pus sa plătească! Nu va e rusine? Empatia românească funcționează la voi doar cu străinii! Cu romanii noștri ce faceți? In război și in teroare ii puneti sa scoată bani din buzunare. Să vă întreb, stimați oameni in stat, Ciuca, Ciolacu, Iohannis ce grija ați avut de ați pierdut ocazia sa îl întrebați pe Zelenski despre drepturile romanilor din Ucraina??? De ce sunt umiliți și batjocoriți? Preoții noștri si călugării noștri de ce sunt călcați de bocancii soldaților lor? Sunteți toți o mare dezamăgire. Nu mai putem nici pauza medicală sa ne luam, ca voi trădați totul si stricați rostul a tot ce a fost si poate fi! Dragi romani, suntem într-un punct fierbinte al istoriei noastre naționale și globale! Ce s-a întâmplat in Israel trebuie sa ne unească! Noi, toți cei care prețuim viata, trebuie sa ne unim sa luptam pentru viata si pentru libertate. Trebuie sa dezarmam teroriștii si sa dam puteri depline armatei si NATO. Nu trebuie sa mai moara copii nevinovați! Am imaginile celor omorâți in minte, am imaginile celor răpiți în fața ochilor. Și ma întreb ce au înțeles ei din tot ce s-a întâmplat si de ce nu am reușit sa preîntâmpinăm aceste nenorociri. De ce, in 2023, razboaiele nu se poarta la masa cu soluții, cu negocieri fără vărsare de sânge? Israel nu este singur în aceasta lupta cu teroriștii: americanii sunt alături de ei Noi, romanii, suntem alături de ei! Uniți, sunt sigura ca vom reuși si vom câștiga lupta pentru viata si libertate! Pacea sa se instaleze in lume si teroriștii sa dispară! Cred ca suntem binecuvântați ca suntem in NATO și ca avem și un roman care lupta pentru noi in NATO ne reprezinta și poate negocia pacea pentru România și pentru restul lumii. Mircea Geoana este roman și este creștin, este tata, poate curând va fi și bunic. Nu a spus clar dacă vrea sa candideze la funcția de presedinte dar, la cum îl cunosc eu, reper- e o părere personală, cred ca va fi președintele tuturor romanilor! Am încredere in Geoana ca om, acum nu este momentul sa vorbim de campanie electorală. Vorbesc strict e calitatea lui de roman, de număr doi in NATO! Ne poate reprezenta interesele, poate așeza la masa negocierilor pentru pace cele mai mari puteri, cei mai importanți lideri. Ne poate asigura ca teroriștii vor fi dezarmați și că nu vor mai muri copii și oameni nevinovati! Spun aceste lucruri, nu din auzite, ci din experiențele trăite. L-am cunoscut, am vorbit personal cu Mircea Goană și cred că e cel care poate reprezenta cel mai bine interesele naționale. Suntem un popor creștin, peste 86% suntem credincioși îl iubim pe Dumnezeu și Dumnezeu ne arata ca ne iubește! Ma bucur ca am văzut ca se poate găsi timp pentru rugaciune. Și Mircea Geoana a fost in Sfânta Biserica de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, și ministrul finantelor a fost, iar mulți romani au fost sa se roage, să mulțumească pentru binecuvântările primite. Doar trecând pragul Bisericii putem sa ne încărcam cu putere de munca, iar apoi sa construim, uniți, o țara mai buna, intr-o lume mai buna. Romanii au arătat, prin numărul mare de credincioși prezenti la biserici in acest Weekend, ca au încredere in sfânta biserica și din sfânta biserica trebuie sa vina și exemplul. Îl rog pe acesta cale pe Preafericitul Daniel sa iasă public cu un mesaj de pace, de stabilitate, ca sa nu se mai atace călugării și mitropoliile intre ele! Noi romanii vrem sa vedem stabilitate in biserica, nu ceartă și război! E suficient războiul de lângă noi dintre noi, de ce sa ne mai macine și unul în sfânta noastră biserica!? Mă întreabă telespectatorii, cu care ma întâlnesc zi de zi, ce se întâmpla cu biserica noastră? Ce se întâmpla între Constanța și București? Purtătorul de cuvânt se rupe biserica? Exclus așa ceva! Eu cred ca sfânta noastră biserica va rămâne și după ce noi nu vom mai exista! Îmi pasa cu adevărat de ce se întâmpla cu noi in aceste zile și am mari așteptari de la sfânta nostra biserica ortodoxa și de la NATO! Trebuie sa punem stop războiului, viața are prioritate! Eu nu fac parte din categoria jurnaliștilor care-i baga lui Zelenski mizeria sub preș, dar nici din tabăra care se fac ca nu văd dezastrul de la Transporturi, făcut de camioanele ucrainienilor pe podurile noi, precum cel de la Braila! Acest dezastru e susținut de Grindeanu, care azi e ocupat cu divorțul, nu are timp sa vadă nici pagubele produse drumurilor noastre, nici paguba României ca… slava Grindeanu, pardon slava Ucraina falimenteaza România! Slava România! Asta ar trebui sa învățam, uniți, sa spunem! Sa exerseze și politicienii noștri pana o sa le iasă! Sau până o sa iasă ei de pe scenă, ca sa facă loc celor mai competenti care pot fi oamenii oamenilor, care pot construi alături de popor un viitor in lumina și pace! Nu dezbinare și război! Și pentru ca tot am vorbit de Mircea Geoana, îl rog public sa ii invite pe liderii noștri la aceeași masa, ca sa dea dovada de unitate in aceste zile cumplite. Sa îl invite și pe liderul opoziției, pe George Simion cel pe care ceilalți lideri l-au exclus, l-au marginalizat, spunând ca e etichetat și nu are guler alb! Ei au pierdut, nu au știut ca in spatele lui George Simion sunt mulți romani dezamăgiiti, care nu se mai regăsesc in conducătorii lor! Îl atenționez pe Simion să fie responsabil cu misiunea pe care o are. Numai prin proiecte comune, înțelegere și reciprocitate vom reuși sa aducem in prima linie oameni capabili și calificați, care să se ridice la înălțimea provocărilor de azi. Sunt românca și îmi iubesc țara, iubesc oamenii indiferent de etnie sau naționalitate! Mă doare când văd ca liderii țării mele sunt mai loiali străinilor, în detrimentul cetățenilor care și-au pus toate speranțele în ei! Dau totul din buzunarele noastre pentru mofturile lor, iar când vine vorba de siguranța noastră vor sa veniti acasă, sa plătiți! Sunt mama, sunt responsabila pentru viața pruncilor mei! Nu sunt liniștita acât timp in lumea asta, alte mame își țin in brațe pruncii uciși de teroriștii Hamas, Hezbollah, ISIS sau orice altă grupare! Daacă nu vrem sa experimentam aceasta durere de a ne îngropa copiii, trebuie sa ne unim casa dezarmam teroriștii, sa ii izolam! Teoriștii Hamas trebuie sa dispară! Eu lupt pentru viața! Lupți si tu? Am vorbit aseară cu o mama a carei fiice e in Gaza înarmată își apara țara. O veți cunoaște mai târziu și ii veți afla povestea. Copiii mei deja știu ca, la 14 ani, vor merge la liceul militar și se vor pregăti sa își apere țara, viața, demnitatea! Îi trimit în armata nu sa moara, nici sa ucidă! Îi trimit sa învețe sa iubească România, sa o apere, sa fie responsabili și sa învețe sa negocieze, sa poarte razboaiele la masa, căutând soluțiile care salvează vieți, nu pe front cu armele și bombele ce aduc moarte. Până atunci, să ne ridicăm ochii spre cer și să rostim în cor ruga Sfântului Paisie Aghioritul, care sună așa: „Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniți. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care și-au lăsat casele și serviciile lor și se chinuiesc. Pomenește, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă și pe refugiați. Pomenește, Doamne, toate popoarele, să le ții în brațele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzești de orice rău și de război!”. Astăzi v-am pregătit o emisiune de colecție, în care veți afla ce ni se ascunde despre războaiele care ne înconjoară. Analizăm, alături de cei mai buni experți, ce se va întâmpla în Israel, în întreaga lume, dar și în România? Ei bine, nimeni nu știe cu exactitate, dar încercăm să deslușim unde suntem și încotro ne îndreptăm. Vom începe cu un interviu în exclusivitate, pe care ambasadorul Israelului l-a acordat postului nostru de televiziune. Sunt dezvăluirile momentului, chiar în ceasul în care sute de mii de soldați așteaptă ordinul final pentru invazia terestră din Fâșia Gaza. Eu sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană!