Alo!, pronto!, suntem contacții
Alo!, pronto!, suntem contacțiiCovid-19 are efecte secundare sociale și politice indiferent că ieșim sau nu pozitivi la testare. Avem un stat de urgență global la care ne uităm uimiți, față de care suntem sceptici și panicați, de cele mai multe ori în același timp.
Cum se iau măsurile în România? Mimetic. Mai puțin contează etapa răspândirii virusului, contează ce se întâmplă la alții. Și fix asta trebuie să se întâmple – știu că unii vor și pe gripă să o joace politic, cine e cu Arafat, cine e cu liberalii?, dar e o prostie. Legăturile României cu Vestul sunt strânse prin milioane de fire invizibile (cei 4-5 milioane plecați la lucru în toată Europa, sezonier sau nu), deci vin normal măsurile, în funcție de ce face Italia. ”Românizarea” excesivă a crizei este specifică presei de pe aici, panică e și în alte părți, reacții iraționale sunt și la alții, iar tratamentul public e o combinație înnebunitoare de panică, scepticism și indiferență.
O piesă a lui OG Eastbull, ”Contactu”, a apărut acum câteva luni, înainte ca celebrul cuvânt ”contact/contacți” să intre cu forța în vocabularul fundamental. Trap-erul nostru nu se referea la Coronavirus, evident, se referea la o rețea de trafic de droguri, dar, cumva, era vizionar. Pentru că tratamentul mediatic al ”contacților”, al ”suspecților” seamănă cu limbajul interlop și cu limbajul anticorupt în același timp. Mulți ziariști n-au făcut mari modificări de lexic, acum, în loc de suspecți plimbați cu duba, avem suspecți plimbați cu ambulanța. Despre italianul care a venit bolnav în România se vorbea ca despre un terorist care merge și împrăștia intenționat virusul prin țara noastră. Iar cei care vor să scape de carantină și nu declară de unde vin apar deja ca niște penali. Covid-ul o fi apărut de la animale exotice, dar nimeni nu a putut să-l fuzioneze în profunzime cu statul de drept, ca la noi. Mutația virus-penal e una românească. DNA ar trebui să primească o divizie de testări mobile.
Neîncrederea în stat apare ca primul pas firesc în vremuri de criză. E neîncredere în măsuri? E și asta, dar în subtext plutește neîncrederea în tratamentul inegal, în faptul că există priorități unde nu intră și contacții/cetățenii de rând. Și e o neîncredere justificată. Și în Italia, unde anunțul izolării unor regiuni a creat efectul invers, dorința de evadare. Și în România, unde tratamentul inegal este deja certificat prin lipsa accesului la medic în condiții normale, d-apăi în condiții de criză. Vă amintiți cum din Gorj s-au apucat unii să-și facă teste pe pile, să fie ei siguri. Imediat s-au activat ”contacții” de altfel, nu gripați, ci privilegiați.
Oportunitățile crizei nu sunt doar economice (pentru unii producători și retaileri, dar cu grave pierderi pentru economie în ansamblu), se vând ca pâinea caldă conspirațiile, antivacciniștii sunt turbați pe rețelele virtuale sociale. Românul emancipat diasporez urlă pe facebook și la televizor că nu se mai poate cu țara asta, dar nu zic nici pâs! despre țările gazdă de afară unde uneori măsurile sunt mult mai dure. România și-a încurajat un stat minimal, un stat care e ”de urgență” și atunci când nu e vreo urgență. Toate fisurile din plasa socială se vor vedea rapid, se vor vedea regiunile părăsite, se vor vedea categoriile ignorate. Se văd, din păcate, deja după victimele produse de ”gripa normală”: 54 de morți în acest sezon! Accesul la vaccin e minimal, vârstnicii și cei vulnerabilizați de alte boli sunt pradă mai ușoară într-o Românie tradițional indiferentă.
Statul român, prin autorități, se poată cu binecunoscuta sfiiciune față de businessul privat. Vorbim toată ziua despre școli, nu vorbim despre locuri tradiționale de întâlnire: mall-uri, supermarketuri. Eu nu zic să le închidă, dar de ce zecile de reguli impuse spațiilor publice nu le sunt impuse și acestor spații? Vă spun eu, pentru că nici măcar n-au îndrăznit să se gândească.
Tot cu ușurință e tratată și chestiunea carantinei. Avem peste 13000 în carantină la domiciliu. Nu aud promovate rețele de voluntari, nu aud despre rețele bine puse la punct la nivel de autorități – acei oameni trebuie ajutați, nu trăim într-o țară în care mulți să-și permită să stea închiși în casă două săptămâni. Grija revine mai mereu familiei. Apoi, când vine vorba de închis școli, se gândește cineva că provoci crize în familie mai mari decât virusul? Este angajatul român așa de răsfățat încât să aibă înțelegere rapidă de la angajator în caz că îi rămân copiii singuri acasă? Cu cine lasă copii? Cu bunicii, dacă sunt norocoși și îi au aproape.
Încheiem tot cu vorba artistului, alo, pronto, suntem noi, ”contacții”! Nu mai suntem cetățeni, suntem posibili contacți. ”Contactul” are puține drepturi și multe obligații într-o lume care, altfel, trebuie în continuare să meargă economic, să producă, să vândă, să învârtă mărfurile, să consume continuu. Solidaritatea se surpă până la nivel familial, încrederea în stat scade proporțional cu măsurile în forță luate de celule de urgență. Gripa asta ne expune sistemul în care trăim, unul în care am dezvoltat anticorpi individualiști feroce, letali însă în vremuri când vitală ar fi solidaritatea, nu show-ul polițienesc al unor autorități.
