CĂLIN GEORGESCU, REACȚIE DESPRE CANDIDATURA ANCĂI ALEXANDRESCU LA PRIMĂRIA CAPITALEI: ESTE UN OM CARE POATE SĂ SCHIMBE SISTEMUL – VIDEO
Călin Georgescu, reacție despre candidatura Ancăi Alexandrescu la Primăria Capitalei. Georgescu susține că jurnalista este cea care ar putea schimba sistemul pentru că îl cunoaște foarte bine și că, înainte de toate, avem nevoie de o reformă morală a clasei politice.
Într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistei Realitatea Plus, Alessia Păcuraru, Călin Georgescu a fost întrebat ce părere are despre o posibilă candidatură a Ancăi Alexandrescu la Primăria Generală a Capitalei.
“Părerea mea este una singura, înainte de a face o reformă economică, este nevoie de o reforma morală. Un om care știe despre ce este vorba ca sistem, cunoaște problemele si este un familist convins sigur că poate schimba ceea am spus tot timpul – sistemul. Deci nu omul trebuie schimbat, ci sistemul. Și asta putem face împreună și cu oameni bine structurați moral,” a afirmat Călin Georgescu.
Reacția liderului suveranist vine după ce jurnalista Anca Alexandrescu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, faptul că se gândește serios să intre în cursa pentru Primăria Capitalei, ca independent.
Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus a declarat că, deși a fost încurajată să candideze la alegerile prezidențiale, a ales inițial să rămână în lupta jurnalistică începută în urmă cu aproape șase ani.
Totuși, în urma celor mai recente mișcări de pe scena politică, Alexandrescu susține că „lucrurile au mers prea departe”.
