Cancer, hermetism, imperialism și imortalitate
De ce unii oameni buni devin răi? Ce face ca indivizi onești, empatici, iubitori, blânzi, considerați modele pentru societate să se transforme într-un timp relativ scurt în monștri lipsiți de scrupule, cruzi și distructivi?
De mai bine de zece ani de când am citit răspunsul la aceste întrebări în cartea „Efectul Lucifer” a psihologului social Philip Zimbardo (autorul celebrului experiment cu prizonieri de la Stanford), o parte din preocupările mele intelectuale s-au îndreptat cu mai mult elan în direcția înțelegerii naturii Răului, a felului în care acesta este perceput de oameni, cât și a manifestării sale în lume.
Unul din primele lucruri pe care le-am aflat în timidele mele incursiuni în domeniile mitologiei și credințelor religioase a fost acela că nu poți să studiezi despre Rău, despre malefic, fără să dai peste informații legate de moarte. Strânsa legătură dintre cele două subiecte este lesne de înțeles, căci perspectiva morții, trecerii în neființă, se reduce la o teamă fundamentală caracteristică naturii umane: frica de durere. Iar durerea, chiar dacă are un rol biologic benefic prin semnalizarea existenței unor răni sau a unor pericole, reprezintă mai degrabă o senzație negativă, neplăcută, de evitat, cu alte cuvinte rea.
În acest sens, un exemplu cât se poate de elocvent este cel al bunicului meu matern, dar și doi dintre frații bunicii, care au murit în chinuri după ce au fost diagnosticați cu cancer. Și cum umblă informația că boala asta s-ar transmite și ereditar am început să citesc mai multe despre cancer cu un ușor iz de ipohondrie.
De ce unele celule sănătoase devin canceroase? Ce face ca celule, care se comportă normal, benefic pentru organism, să se deregleze de așa manieră încât să acționeze distructiv, împotriva rolului pentru care aparent au fost create?
Deodată mi-am dat seama că am în față aceleași întrebări care mi-au stârnit interesul odinioară, doar că de data asta realitatea se petrece la nivel celular.
Așadar, „celulele sănătoase devin canceroase atunci când suferă o modificare genetică ce le determină să devină nemuritoare. În loc să sufere o moarte celulară normală, celula nemuritoare continuă să trăiască, însă nu își mai îndeplinește funcția normală și poate împiedica și alte celule să își mai îndeplinească funcțiile. […]
Când o singură celulă atinge acest nivel de imortalitate, celulele derivate, create prin procesul de mitoză (diviziune celulară) capătă aceeași calitate. În timp, celulele continuă să crească și să se dividă, rezultând o tumoare. Această serie de evenimente perturbă „procesul sistematic”, iar celulele canceroase pot influența celulele sănătoase din apropiere să devină la rândul lor canceroase. […]
Tumorile canceroase, spre deosebire de formațiunile benigne, se răspândesc și invadează țesuturile din apropiere. Nu de puține ori, celulele canceroase se pot desprinde de tumoare și călători în locuri îndepărtate ale organismului. Malignitatea se referă la capacitatea celulei de a se răspândi local și la distanță. Fenomenul prin care celulele canceroase se răspândesc într-o locație diferită și continuă să crească se numește metastază.” (https://treatcancer.com/blog/what-makes-a-healthy-cell-turn-cancerous/)
Căutarea imortalității de către om a reprezentat de-a lungul istoriei subiectul multor legende, mituri, idei, mai mult sau mai puțin religioase: de la legenda Fântânii Tinereții atribuită lui Herodot, mitica Piatră Filosofală despre care vorbeau gnosticii sau Sfântul Graal din legendele arthuriene și până la conceptele moderne de criogenie sau imortalitate digitală prezente în literatura științifico-fantastică.
Totuși, această râvnă nu s-a rezumat doar la nemurirea trupului și dăinuirea eternă a conștiinței individuale. Artiști au reușit să supraviețuiască prin operele lor, oameni de știință prin descoperirile lor, iar conducători au ridicat edificii grandioase care să le păstreze memoria.
Același lucru se poate spune și despre anumite ordini sociale sau idei religioase pentru a căror dăinuire umanitatea a avut de suferit, lăsând pete negre în istorie.
Există un principiu care m-a pus de ceva vreme pe gânduri privind modul în care funcționează realitatea. El se regăsește în diverse traduceri ale unui document hermetic, cu caracter criptic, numit „Tabla de Smarald a lui Hermes”, a cărui origine pierdută este învăluită în mister. Conform paragrafelor doi și trei ale traducerii atribuite lui Jabir ibn Hayyan, „ceea ce este deasupra este ca și dedesubt, iar ceea ce este dedesubt este ca și deasupra, spre a înfăptui miracolul lucrului unitar; căci toate lucrurile provin din Unul” (https://ia801405.us.archive.org/9/items/340freeoccultbooks/The%20Emerald%20Tablet%20of%20Hermes.pdf).
Cu alte cuvinte, principiul face referire la corespondența între diferite niveluri ale realității, de pildă lumea materială și cea spirituală (amintind de expresia biblică „precum în cer așa și pe pământ”) sau microunivers și macrounivers.
Mai mult, o astfel de convingere pare să ghideze și cercetătorii fizicii moderne. Aceștia urmăresc să descopere o Teorie a Întregului, un cadru teoretic care să explice toate aspectele Universului, prin unirea relativității generale, care explică realitatea la scară largă (macrocosmos), cu mecanica cuantică, ce adresează universul la scară foarte mică (microcosmos).
Urmând aceeași formulă, comportamentul malign al celulelor canceroase pare să ilustreze destul de convingător la nivel celular gândirea de tip imperialist și manifestările cotropitoare ale unor indivizi, popoare sau națiuni, ce și-au demonstrat imortalitatea mai degrabă prin ororile săvârșite decât prin altceva.
Distrugerea Bibliotecii din Alexandra și prigonirea gnosticilor de către creștini, ruinarea Marii Biblioteci din Bagdad (Casa Înțelepciunii) de către mongoli, Holocaustul operat de Germania Nazistă și aliații săi, pogromurile Rusiei Țariste și gulagurile sovietice, experimentele umane făcute de Japonia Imperială la Unitatea 731, genocidele din Armenia și Rwanda, crimele khmerilor roșii din timpul lui Pol Pot, masacrele de la Srebrenița sau Katyn sunt doar câteva exemple de efecte ale „mutațiilor genetice” suferite de indivizi.
În loc să își vadă de propria evoluție, trăind în simbioză alături de semenii săi, oamenii au tot insistat să își impună valorile, credințele și obiceiurile, pe care să le răspândească și să le facă așadar nemuritoare.
Însă celulele canceroase nu afectează doar alte celule, ci țesuturi, organe, până la întregul organism, căruia îi pot deveni fatal. Similar, oamenii au luat în primire Pământul, perturbând buna sa funcționare, prin activitățile lor. Încălzirea globală accelerată, înmulțirea fenomenelor extreme și poluarea în general sunt simptome ale unei planete bolnave.
Chiar dacă nu poate fi tratat mereu cu succes, cancerul poate fi în schimb prevenit. Un stil de viață sănătos minimizează riscurile. Practicarea unei diete bogate în legume și fructe, cu consum redus de alcool și carne procesată, evitarea tutunului, activitate fizică regulată și controlul greutății, protecție solară și controale medicale regulate (https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/cancer-prevention/art-20044816) sunt câteva din soluțiile testate care previn apariția cancerului.
În mod analog, la nivel de societate, practici precum libertatea de exprimare dublată de responsabilitate, accesul la informație și educație pentru toată lumea, gândirea critică și libertatea presei, independența justiției, exercitarea cât mai descentralizată a puterii, protejarea mediului înconjurător și a categoriilor de oameni vulnerabili sunt deopotrivă lucruri firești ce stau la baza unei comunități sănătoase și „medicamente” eficiente ce pot vindeca „formațiuni societale maligne”.
Idei călăuzitoare precum „trăiește și lasă să trăiască” sau „răspunde nevoilor prezentului fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și adresa propriile nevoi” (Raportul Brundtland, 1987) se manifestă ca o veritabilă chimioterapie împotriva „mutațiilor” mentalităților asupritoare, avide de putere.
Însă cum măsuri preventive și tratamente împotriva cancerului pot eșua, la fel, indivizi crescuți într-o societate sănătoasă pot aluneca ușor spre extremism, devenind capabili să comită fapte reprobabile.
Deocamdată statele nu pot garanta și nu pot răspunde nevoilor tuturor cetățenilor fără a se amesteca în sfera vieții private și a libertății individuale. Ultima încercare de acest fel a fost făcută de comuniști și s-a dovedit un adevărat fiasco.
Dar poate că nici nu e nevoie ca toți cetățenii să manifeste gândire sănătoasă, cât situația să fie ținută sub control astfel încât să nu pună în primejdie societatea. Până la urmă fiecare dintre noi are în organism celule cu potențial canceros, fără să aibă cancer (https://news.cancerresearchuk.org/2018/04/18/science-surgery-do-we-all-have-potentially-cancerous-cells-in-our-bodies/).
Important e să perseverăm în a căuta soluții care să împiedice sau cel puțin să minimizeze manifestarea potențialul malign, fie că vorbim de celule, indivizi sau societăți.
