Capul lui Cîțu, la schimb? 10 idei despre criza care poate rupe relația PNL-USRPLUS

Capul lui Cîțu, la schimb? 10 idei despre criza care poate rupe relația PNL-USRPLUS

aprilie 14, 2021 1

Ce era de așteptat s-a întâmplat. Creșterea presiunii pentru demiterea lui Vlad Voiculescu – provocată fie de greșelile sale, fie de accidente sau incidente pentru care nu are nicio vină – a dus la decizia demiterii sale.

Dar odată cu ea a venit și răsplata: USRPLUS cere capul premierului Cîțu, acuzat de ”agresiune” prin gestul demiterii ministrului Sănătății. Ce va urma de aici încolo? Iată câteva idei:

  • Florin Cîțu a luat o decizie foarte grea, care îl poate costa funcția. Era între ciocan și nicovală: nucleul dur din PNL îi cerea ”acțiune”, parteneriatul la guvernare cu USRPLUS îl obliga la prudență. În cele din urmă, a ales prima variantă, ajutat și de managementul discutabil al lui Vlad Voiculescu la Sănătate (decizia schimbării condițiilor de carantină fără consultarea primului-ministru e doar ultima eroare, pe o listă tot mai lungă).
  • Prin decizia dură de a-l demite pe ministrul Sănătății, Cîțu a demonstrat că poate fi și un politician ”de mână forte”, nu doar un bun economist sau un premier de criză. Dacă scapă cu bine după acest prim punct de cotitură în cariera sa, Florin Cîțu își consolidează forța de lider și crește în cursa șanselor pentru a câștiga șefia PNL la viitorul congres. Susținătorii lui Cîțu pot spune acum: ”Iată, Ludovic Orban a cedat prea mult în fața USRPLUS pentru a obține șefia Camerei Deputaților, pe când actualul premier bate cu pumnul în masă și le arată lui Cioloș și Barna că nu ei fac legea”.
  • Dacă însă va ieși tot mai șifonat din această criză, poate chiar rămas fără funcția de premier (așa cum cere USRPLUS), Cîțu va avea o carieră politică la nivel înalt tot mai șubredă, cu șanse aproape nule de a mai cuceri prima poziție în PNL.
  • Ludovic Orban nu are nimic de pierdut și nimic de câștigat din criza provocată de demiterea lui Vlad Voiculescu. Dacă nu pică Florin Cîțu, el își vede de munca de campanie în interiorul PNL pentru șefia partidului, dacă pică actual prim-ministru – Orban devine virtual premier și practic fără rival în lupta pentru funcția numărul 1 în PNL.
  • Reacția dură a USRPLUS după demiterea lui Voiculescu deschide șansele unei rupturi a coaliției. Condiția pusă PNL de sacrificare a lui Florin Cîțu nu poate fi acceptată de liberali. Caz în care, USRPLUS se plasează în afara guvernării și în Opoziție, alături de PSD și AUR (o asociere care sună grețos din start).
  • Plecarea USRPLUS de la putere, mai ales când în România vor intra zeci de miliarde fonduri UE, ar fi un dezastru pentru formațiunea condusă de Dacian Cioloș și Dan Barna. În Opoziție, USRPLUS va fi ”strivită” între PSD și AUR, va fi lipsită de acces la resurse, nu va rezista solid până în 2024 și nu va avea viitor.
  • Dacă totuși USRPLUS nu cedează, PNL poate rămâne la guvernare fără ajutorul PSD. Va rupe parlamentari de la USRPLUS (pe care îi va ”cumpăra” la bucată, cu funcții și acces la buget), la fel va face cu alții de la PSD și AUR, toți putând forma un viitor grup parlamentar ”independent” care să susțină cabinetul condus de PNL
  • Criza de azi are o explicație de fond: coaliția PNL-USRPLUS s-a născut moartă din fașă, din cauza nucleului dur din USRPLUS care a ales războiul total cu liberalii, în campania electorală de anul trecut, în loc de parteneriat și compromis necompromițător. Cu o astfel de temelie șubredă, nimic nu putea anunța o viitoare guvernare unită. Colac peste pupăză, condiția pusă de USRPLUS ”fără Ludovic Orban premier” a sădit și ea semințele unei relații din start nervoase.
  • Vlad Voiculescu plătește cu funcția nu doar pentru că a greșit sau că a gestionat prost Ministerul Sănătății în pandemie; nu a fost un ministru nici mai bun, nici mai rău decât alții. Ci și pentru alte motive: rezistența sistemului la schimbare, comunicare proastă, condiții grele în pandemie pentru cel mai încercat minister etc. Vlad Voiculescu nu merita demiterea, dacă relația dintre PNL și USRPLUS era una solidă. Cum însă ea a fost proastă din ”naștere”, sacrificarea ministrului explică gestul lui Florin Cîțu
  • USRPLUS poate fi marele perdant al gestului tranșant al premierului Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu. Dacă va continua la guvernare după ce a pierdut un lider important, plus cu actualul premier în continuare în funcție, va avea imaginea ”învinsului” pus cu botul pe labe și acuzat că rămâne la putere pentru ”mălai”. Dacă însă va alege calea dreaptă, a principiilor și a bătăliei cu răul vechiului ”sistem”, va merge într-o Opoziție și mai dureroasă decât puterea.

 

Laurențiu Ciocăzanu
Laurențiu Ciocăzanu
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.