Ce-au căutat Coldea, Dîncu, Gruia Stoica și Neluțu Varga la șeicii din Dubai?
Surse citate de Realitatea Plus confirmă că un lider politic important, oameni de afaceri și un fost șef din Serviciul Român de Informații pun la cale operațiuni menite să obstrucționeze justiția.
Potrivit surselor, Vasile Dîncu – președintele Consiliului Național al PSD, Florian Coldea – controversatul fost director adjunct al Serviciului Român de Informații și oamenii de afaceri Gruia Stoica – patronul Grupului Feroviar Român și Neluțu Varga – patronul echipei de fotbal CFR Cluj, s-au întâlnit în Dubai, departe de ochii autorităților din țară.
Motivul reuniunii departe de țară: rezolvarea procesele penale în care sunt implicați oamenii de afaceri, anunță aceleași surse.
Procesele se apropie de final iar oamenilor de afaceri le este teamă că ar putea fi condamnați.
Aceleași personaje ar fi avut întâlniri și cu șeici din Dubai, care doresc, la rândul lor, rezolvarea unor probleme personale din România.
Șeicii sunt cei care controlează afacerile din domeniul agricol din Insula Mare a Brăilei, unde stăpânesc practic 50.000 de hectare de pământ și sunt extrem de nemulțumiți de faptul că autoritățile române nu le acordă autorizațiile necesare pentru construcția unui aeroport privat în zona în care își derulează afacerile.
Se pare că autoritățile române împiedică apariția acestui aeroport din motive care țin de siguranța națională.
Sursa: realitatea.net