Cel mai important mesaj pentru România adus de șeful NATO la București

Cel mai important mesaj pentru România adus de șeful NATO la București

februarie 11, 2022 0

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, împreună cu președintele Klaus Iohannis, au vizitat Baza militară mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.

Vizita șefului NATO în România coincide și cu sosirea militarilor americani din cadrul misiunii Task Force Cougar detașați din Germania pentru a consolida flancul estic al NATO ca răspuns la masarea trupelor ruse la graniță cu Ucraina.

E un risc real, vedem că continuă masarea trupelor ruse. Există riscul unui conflict armat în Europa. Nu avem nicio certitudine legată de ceea ce se va întâmpla. De aceea facem apel la Rusia să dezescaladeze. Există riscul unei invazii la scară mare, dar și al altor acțiuni agresive, precum răsturnarea guvernului de la Kiev sau atacuri cibernetice”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Știm că mulți ofițeri ai serviciilor secrete ruse acționează în Rusia. Știm că Rusia a mai acționat în forță împotriva vecinilor săi. De aceea suntem vigilenți și pregătiți. De aceea, prezența trupelor NATO în România e atât de importantă, pentru că trimite un mesaj atât de puternic despre unitatea alianței și cu angajamentul SUA față de securitatea europeană”, a mai spus secretarul general al NATO, care a făcut astfel cea mai importantă declarație a momentului.

Esența spuselor sale e clară: Rusia poate ataca!

Iar altă declarație la fel de importantă e că NATO se află aici pentru a proteja România și pe aliați. Cea mai recentă idee: grupuri de luptă permanente ale NATO în România.

„Chiar acum au loc alte desfășurări de trupe. Este un proces în desfășurare, o consolidare a prezenței pe flancul estic. Pe de altă parte, sunt trupele statelor aliate care sunt în propriile lor baze, dar care pot fi desfășurate rapid acolo unde e nevoie. Pe deasupra ne gândim la adaptări pe termen lung, adică grupuri de luptă în România și alte țări. Franța s-a oferit să trimită trupe, dar va mai dura până vor ajunge. Alți aliați și-au arătat disponibilitatea să participe la grupul francez. Avem deja grupuri de luptă în cele trei țări baltice și Polonia. Acesta e un semnal puternic că un atac împotriva unui aliat va declanșa o reacție din partea Alianței. Lucrăm la grupuri de luptă și în această regiune”, a subliniat secretarul general al NATO.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.