”Cine nu cunoaște trecutul riscă să îl retrăiască. Holocaustul – una dintre cele mai mari crime ale umanității”
Joi, 27 ianuarie, a fost Ziua Internaţională de comemorare a Victimelor Holocaustului. Cine nu cunoaște sau uită trecutul, riscă să îl retrăiască.
Din nefericire, nu de puține ori, trecutul a fost presărat cu războaie, calamități naturale, genociduri, politici rasiale și crime împotriva umanității. Secolul al XX-lea a fost denumit, pe bună dreptate, de către istorici și nu numai „secolul extremelor” sau „secolul lagărelor”.
A fost veacul totalitarismelor nazist și comunist, care au provocat uriașe suferințe omenirii.
Dictatorul nazist Adolf Hitler afirma: „Când rasa e în primejdie de a fi oprimată […] problema legalității nu mai joacă decât un rol secundar. De altfel, rasa având nevoie de amenințări pentru a exista, legalitatea nu va ființa niciodată…Sunt gata să semnez orice, să subscriu la orice.” (Albert Camus, Omul revoltat).
Aceste cuvinte articulează trăsăturile statului rasial și biologic.
Françoise Thom aprecia cu justețe că nazismul s-a fundamentat pe o biologie falsă (contrafăcută), statuând, a priori, superioritatea unei rase.
Rasele considerate inferioare, printre care evreii, erau destinate eliminării, sortite pieirii. Holocaustul a reprezentat una dintre cele mai mari crime împotriva umanității.
Milioane de copii, femei și bărbați au fost uciși în sinistrele camere de gazare ale lagărelor de exterminare sau executați cu sânge rece de către Eisatzgruppen ori de către Wehrmacht și aruncați în numeroasele gropi comune.
Singura vină a celor uciși consta în faptul că erau evrei, polonezi, cehi, ruși, ucrainieni, bieloruși sau romi. Unica lor vină era că nu se născuseră arieni.
Dacă nazismul a postulat „a priori” superioritatea unei rase, comunismul a stabilit drept axiomă superioritatea clasei muncitoare, ceea ce justifica statutul ei de clasă conducătoare.
Comunismul a utilizat, între altele, două mecanisme împotriva celor damnați pe criterii de clasă: convertirea obligatorie, sub constrângere și, după caz, eliminarea, „vaporizarea” (George Orwell, 1984).
Posibilitatea convertirii era oferită cu cinism de către puterea comunistă ca suprem act de clemență în favoarea indezirabililor, care doreau să fie „recuperați”.
Cei care refuzau convertirea, menținându-și verticalitatea, erau fie plasați la periferia societății, devenind „marginalii” (Jacques Le Goff) secolului XX, fie erau sortiți să dispară într-un soi de „Holocaust” social.
Să cinstim mereu memoria tuturor celor dispăruți, exterminați atât de către statul criminal nazist, cât și de către cel comunist!
Articol de Hadrian Gorun – conf. univ. dr. la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
