Cine va conduce naționala cu Slovacia după retragerea lui Mircea Lucescu. Favorit pentru postul de selecționer
În vârstă de 81 de ani, acesta a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău sâmbătă, în timpul unei ședințe de pregătire desfășurate la baza de la Mogoșoaia.
Decizia de a renunța la funcția de selecționer a fost transmisă chiar de pe patul de spital, Lucescu explicând că are nevoie de o perioadă de lin
Medicii i-au efectuat investigații amănunțite, inclusiv o coronarografie, iar în perioada următoare urmează să îi fie montat un defibrilator.
Starea sa de sănătate s-ar fi deteriorat și pe fondul stresului acumulat după înfrângerea suferită de națională în fața Turcia. De altfel, luna februarie a fost una dificilă pentru tehnician, care a fost internat de mai multe ori.
Pentru următorul meci al echipei naționale, programat în deplasare contra Slovacia, banca tehnică va fi ocupată de secundul Ionel Gane, care va conduce echipa în lipsa selecționerului.
Partida nu mai are miză în campania de calificare, după rezultatul negativ cu Turcia.
Între timp, Federația urmează să anunțe în această săptămână numele noului selecționer. Favorit pentru preluarea postului este Gheorghe Hagi, considerat cel mai mare fotbalist din istoria României.
