Criza şi micile falimente personale

martie 30, 2009 9

Prin toamnă, cînd se zvonea că va să vină, m-am hotărât să-i fac o aroganţă crizei. I-am zis, isterico, să te văd ce faci dacă nu merg cu valul, dacă te înfrunt bărbăteşte? Mă rog, aşa am zis, că o provoc bărbăteşte, dar am apelat la una dintre armele preferate ale femeii, shoppingul. Deci, am cumpărat fără să ţin cont de căderile de la Bursă, de leul care lua viteză pe toboganul pieţei valutare sau de ciorănismele FMI.
Cu frenezie, cu îndârjire, cu simţul chibzuinţei trimis în şomaj tehnic, am risipit, fidel ideii că jumătate din criză, cel puţin în România, este cauzată de psihoză mai mult decât de lipsa capitalului (ştiam pe vreo câţiva care, în urma decretărilor oficiale că urmează dezastrul, au renunţat să mai angajeze contracte, s-au pregătit sufleteşte să disponibilizeze nişte oameni, asta deşi încă nu aveau nici o problemă, nimeni nu le anulase nici o comandă, nici un furnizor nu le spusese că nu îşi mai poate onora obligaţiile) şi că, în cele din urmă, oamenii îşi vor aduna minţile de pe la dezastrele ipotetice la care plecaseră să fie spectatoare.
Asta se întâmpla în toamnă. În iarnă, când înţelepţii îşi fac car, eu îmi făceam şalupă. Reformulez, că o să luaţi de bună faza cu şalupa. Deci, în iarnă, deşi nu cred în zodii, am făcut cinste taurilor, am perseverat: am continuat să consum de parcă tocmai descoperisem că un unchi demult uitat, pe nume Ali Baba, îmi lăsase moştenire parola de la peştera secretă din Elveţia.
Cum ruda necunoscută a întârziat să mă treacă în testament, m-am trezit cu primăvara mângâindu-mă compătimitor pe cap: amice, e criză. E criză, primăvaro, îi răspunsei resemnat. Şi? Ce faci? Ce să fac, văd că asta cu consumul excesiv nu m-a ajutat să o bat, strâng puţin cureaua. Primăvara s-a uitat şi n-a văzut nici o curea. O fi vândut-o, şi-a spus, pesemne, n-avea ea de unde să ştie că nu port. Delicată, a trecut însă cu vederea aspectul. Tu??? Cum ai să faci tu asta, m-a întrebat sceptică. Păi, ştii laptele ăl mai scump pe care îl serveam păpam eu dimineaţa, cu cereale, în speranţa că poate o să devin amuzant ca Seinfeld? De acum înainte, consum doar made in Romania. Apoi, poate că ţi-am spus de amanta cunoscută în toamnă şi cucerită recent, hai că ştii, cea despre care îţi povesteam că îi place să bea numai beuturi scumpe. Ea, da. Ei bine, ce dacă are să fie mai puţin focoasă, de aici înainte o sa-i dau exclusiv fără plumb 95, că în gât nu-i stă. Şi pantofii, îţi aminteşti cât îmi plăceau mie pantofii şi hainele? Gata, este sfârşitul unei frumoase prietenii între mine şi magazine. Şi…asta mi-e cel mai greu să-o spun, sora ta, vara, probabil  ai simţit că e ceva între noi, că o iubesc. Cu toate astea, n-am s-o mai duc la Vamă ca altădată, de câte ori voia soarele ei să se scufunde în mare. Nu, doamnă, nu, o să mergem programat, ca un cuplu blazat şi responsabil.
Gata, v-am spus povestea mea de criză, inspirat fiind de o campanie a Realităţii TV, recentă,  pe care am descoperit-o în seara asta. Criza e în terenul vostru acum 🙂
PS
În ciuda resemnării aparente din final, eu tot mai cred că blestematele astea de probleme economice au să treacă destul de repede. Dacă nu, oricum nu-mi fac probleme, un pat şi o masă caldă se vor găsi ele, vorba aceea,  am ajuns să port conversaţii publice cu primăvara. 🙂

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.