Cum a închis pandemia o afacere de 100 de ani. ”Am pierdut banii, economiile… Cel mai rău moment al vieții noastre!”
Café Central de Málaga a împlinit o sută de ani în 2020 „sperând să ajungă la un alt secol”. Nu a fost să fie. Legendarul stabiliment din Malaga și-a închis porțile. Pandemia și creșterea prețurilor de închiriere i-au forțat pe proprietarii afacerii să închidă localul care reprezenta o veritabilă ”instituție” pentru localnici și turiști din toată lumea.
„Asta a fost intenția mea, să ajut la menținerea localului alți 100 de ani… Acum, va trebui să-mi înghit limba…”, glumește Rafael Prado, proprietarul restaurantului, care trăiește de fapt unul dintre cele mai triste momente ale sale de viaţă.
„Este cel mai rău moment al vieții mele, de trei luni încerc să mă conving și chiar și așa îmi este greu. E foarte greu să accept. Pe de altă parte, am 67 de ani și trebuie să înțeleg că nu sunt etern…”, a povestit Rafael Prado pentru El Mundo.
Este unul dintre proprietarii clădirii care a găzduit Café Central.
Când părinții și unchii săi au murit, afacerea a trecut la Rafael însuși, fratele său și o verișoară primară care a decedat și a lăsat moștenitori. Cei trei erau proprietarii clădirii, dar Rafael a fost cel care o conduce singur de la sfârșitul anului 2019.
Renaștere în era COVID
Pandemia a făcut ravagii, dar Rafael a pariat pe recuperarea lui.
„De când am putut redeschide, i-am făcut schimbarea necesară pentru a reveni în prima plan. Mi-am pierdut economiile, banii companiei au dispărut și ultima soluție a fost să cer un credit ICO, la care mai am încă de plătit. Acum am sunt concentrat pe închidere și lichidare și pe asta nu mai sunt probleme. Nu știm ce afacere o va înlocui, nu ne-am întâlnit încă.”
Istoria Café Central a început cu José Prado Crespo -tatăl lui Rafael-, care, când s-a întors la Malaga după Războiul Civil, a lucrat ca taximetrist.
În anii 1940, a decis să se dedice industriei ospitalității. Și-a început cariera la Bar Sevilla; apoi la ”Café Suizo”, lângă ”Munchen” și apoi la ”Central”. În 1954, după ce le-a achiziționat pe toate trei, le-a unit, dând naștere a ceea ce a fost unul dintre cele mai emblematice locuri din Malaga.
„Tatăl meu a încercat mereu să-i servească clientului ceea ce îi place lui, și așa a reușit. Dacă un produs a funcționat, a continuat; dacă nu, l-a înlăturat. Despre asta sunt companiile, să-și asume riscuri și să învețe din greșeli.”
După multe experiențe și încercări, și-a creat celebrul meniu cu zece moduri de a comanda o cafea, de la ”cafe solo” la ”No me lo ponga” (n.r. – nu mi-o pune”), în funcție de procentul de cafea.
Afacerea a crescut pentru a include un restaurant. ”Malaga gazpachuelo”, ”tripa”, chiftele sau salata de pui muscatel.
„Acestea sunt rețetele noastre originale. Tot așa sunt cele ale prăjiturii noastre naturale, cu rețete de la soția mea, Trinidad Fernández-Baca. Cartea de rețete este a mea, o altă valoare pe care o am; nu o dau nimănui și nici nu intenționez să o public”
Aceste feluri de mâncare nu s-au pierdut, deoarece Ignacio, fiul cel mare al lui Rafael și proprietarul mărcii, se ocupă de două noi ”Negocios”, e vorba de ”Central Malagueta” și de ”Coffee Roaster”. În afară de Ignacio, Rafael mai are doi copii, Trini, profesoară de educație specială și logoped, și Rafa, care conduce afacerea de optică Fernández-Baca.
Ignacio, din afacerile sale și cu brandul său Artisan Coffee, a creat un templu al cafelei: prăjire, laborator, sală de formare profesională, degustări, magazin fizic și online…
„Cafeaua pe care o pregătim este un amestec special pe care îl vindem și publicului. Cea de la Central este un amestec de cafea din Columbia și Brazilia, soiul Arabica, cel de la calitate superioară”.
La începuturile sale, Café Central a găzduit spectacole muzicale, cu fostul proprietar, dar José Prado, tatăl lui Rafael, le-a eliminat pentru că nu era folositor afacerii. Cu Rafael însă proprietar, muzica a revenit.
„A fost sediul Cuarentuna mea Malacitana; am petrecut nopți de neuitat, precum cea organizată de rămas bun. Oamenii și turiștii știau asta și veneau să ne vadă. Am petrecut patru ani cântând în prima zi de joi a fiecărei luni, până la Poliția a decis că nu avem permisiunea.”
Faianța și amenajarea interioară de la Cafe Central a fost deja demontată.
„Consiliul local a promis că o va păstra prin amenajrea în exterior, așa cum am cerut noi. Eu și soția mea îl cedăm pentru uz public, necomercial. Sunt cei care au vrut să ni le cumpere, ar fi putut să-mi iau o mașină nouă cu banii. Dar asta ar fi însemnat să renunț la marcă și nu eram pregătit.”
Mulți și-au copiat numele celor zece cafele marca localului.
”Ne simțim mândri. Dar au trecut două zile și nu regăsesc cafeaua care îmi place. Am încercat cafele bune în unele unități de pe aici, dar sunt puține. Și eu nu pot trăi fără Umbra mea dublă într-un pahar, alături cu bucățica mea de Tortilla”.
