Cum s-a îmbogățit Mihaela Neagu din afacerile cu statul român: 1.226 de contracte în pandemie
Influența politică și afacerile cu statul au făcut-o pe Mihaela Neagu una dintre femeile de succes în afaceri. Ea deține două fabrici de zahăr, o companie distribuitoare de echipamente medicale, un imperiu în lumea construcțiilor, dar și mai multe firme deținute prin interpuși.
Mihaela Neagu a început să lucreze în 2006 la Hotelul Sport din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu”. A fost dată destul de repede afară, pentru că poliția a descoperit că şi-a falsificat cartea de muncă. Atunci, a intrat în lumea politică și a început să-și formeze o rețea de influență.
A intrat în anturajul Monicăi Iacob-Ridzi și a ajuns să fie numită de ministrul Tineretului și Sportului directoare la Clubul Olimpia București. Din acest punct, Neagu a descentralizat serviciile instituției, acestea fiind preluate de către AMMA General Store. Firma a fost deschisă cu puțin timp înainte de vânzarea serviciilor pe numele unor oameni din orașul natal al directorului de la clubul sportiv.
Un audit de la minister la clubul Olimpia a stabilit că s-a derulat o afacere spectaculoasă și secretă, care i-a adus statului un prejudiciu de milioane de euro. Premierul Victor Ponta declara în 2012 despre acest caz: „Sunt situaţii precum cea de la baza sportivă Olimpia Bucureşti, unde vom sesiza Parchetul. Sunt ilegalităţi grave, care se regăsesc însă şi în restul ţării. Mihaela Neagu pare că a scăpa cu basma curată pentru faptele din 2009, ele fiind prescrise la acestă dată.”
Afacerista din Lehliu a primit, în ultimii doi ani, 54 de contracte prin Libro Events de la autoritățile publice locale și centrale. Cele mai mari contracte au fost semnate în 2022 cu Administrația Străzilor din București și Societatea de Transport, în valoare de peste 14,6 milioane de lei. Firma s-a angajat că va spăla pasajele și autovehicule din flota STB.
Pandemia din 2020 a readus-o în spațiul public pe Mihaela Neagu. Firma Best Achiziții a încheiat contracte pe bandă rulantă pentru livrarea de materiale sanitare. În bilanțul contabil apare că, în 2020, cifra de afaceri a crescut cu 726%, iar profitul cu 512% față de anul precedent. Astfel, în ultimii 5 ani, SRL-ul apărut în 2013 a făcut un profit de 30,6 milioane de euro.
Cei doi ani de pandemie au adus firmei BEST achiziții 1.226 de contracte cu instituțiile publice. Valoarea acestora se ridică la 25 de milioane de euro. Cel mai mare contract a fost pentru livrarea de combinezoane pentru Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, în valoare de 14.56 milioane de lei.
Un alt contract controversat parafat de Mihaela Neagu a fost cu Poliția Sectorului 1, care a cumpărat 2.500 de combinezoane cu 89 lei bucata, când acestea erau vândute spitalelor cu 29 de lei.
Best Achiziții a câștigat și un contract de 21 de milioane de euro pentru diverse echipamente în cazul unui accident nuclear. Licitația a fost derulată de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în contextul războiului din Ucraina. Cei de la rezervele statului erau îngrijorați de eventualitatea unui accident nuclear la centrala de la Zaporojie, după atacurile rusești din zonă. Best Achiziţii s-a angajat alături de o firmă turcească să livreze pachete formate din corturi, paturi, saci de dormit, feţe de pernă, cearşafuri sau tricouri.
Mihaela Neagu a blocat și unul dintre cele mai mari proiecte pentru infrastructura energetică din România. În 2017, Best Achiziții a depus o contestație la licitația organizată de Transgaz pentru atribuirea contractului de construire a primei faze a conductei BRUA, în lungime de 479 km, de la Podișor pana la Recaș. După contestație, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a suspendat licitația.
Best Achiziții a gestionat și atribuirea contractului de 40 milioane de euro pentru autobuzele turcești cumpărate în 2018 de Primăria Capitalei. Firma Mihaelei Neagu ar fi primit peste 10 milioane de EURO pentru pregătirea ofertei, potrivit presei.
Mihaela Neagu a reușit, în 2022 și 2023, să cumpere fabricile de zahăr de la Luduș și Bod. Fabrica de zahăr de la Luduș a fost achiziționată pe persoană fizică, după ce ar fi plătit peste 8 milioane de euro unui grup de firme francez, potrivit informațiilor din presa de specialitate. Firma Best Achiziții a cumpărat pentru un milion de euro și fabrica din Brașov, unde sunt și 30 de hectare de teren.