DIRECTORII DE ȘCOLI SE REVOLTĂ. ACEȘTIA CER CONCURSURI URGENTE ȘI SALARII CA PENTRU O MESERIE REALĂ, NU FUNCȚII POLITICE
Directorii reuniți în Comunitatea pentru Excelență în Management Școlar (CEMS) solicită Ministerului Educației lansarea urgentă a concursurilor pentru posturile de conducere din școli, în condițiile în care mandatele actuale se apropie de final. Apelul a fost transmis la Sibiu, în cadrul taberei naționale a organizației, desfășurată între 29 și 31 august.
CEMS, înființată oficial în iulie 2025, a formulat patru cereri-cheie: demararea concursurilor pentru funcțiile de directori, definirea unui profil profesional clar, recunoașterea oficială a profesiei în grilele de salarizare și posibilitatea de a alege între un director care predă și unul axat exclusiv pe management.
„Școlile au nevoie de directori profesioniști, numiți pe merit și plătiți corespunzător”, a transmis Marian Anghel, președintele CEMS. El a atras atenția că mulți directori se află în fața unei dileme: să rămână profesori dedicați sau să devină lideri eficienți, în condițiile în care rolul lor nu este recunoscut pe deplin, scrie Edupedu.ro.
La eveniment au participat ministrul Educației, Daniel David, secretarul de stat Sorin Ion și consilierii Radu Szekely și Mircea Bertea. Reprezentanții ministerului au recunoscut importanța soluțiilor venite din teren și au încurajat dialogul.
Noua lege „Bolojan” (141/2025), intrată în vigoare pe 1 septembrie, prevede ca directorii și adjuncții să predea obligatoriu 40 de ore pe lună, în cadrul programului de muncă, fără plată suplimentară. În paralel, concursurile pentru funcțiile de directori au fost amânate pentru prima parte a anului 2026, deși termenul anunțat anterior era decembrie 2025.
În prezent, peste 3.900 de posturi de directori și 1.292 de adjuncți, ocupate prin concursul din 2021, își vor încheia mandatele în următoarele luni. Situația ridică semne de întrebare privind stabilitatea conducerii școlilor.
Salariile directorilor nu sunt incluse în Legea salarizării unitare, fiind reglementate separat. Cele mai recente creșteri au avut loc în 2024, iar o nouă lege a salarizării este anunțată pentru 2026, după mai multe amânări. CEMS avertizează că lipsa profesionalizării și a recunoașterii rolului managerial pune presiune pe sistemul de educație și afectează stabilitatea școlilor, în timp ce ministerul promite consultări și o reformă a profesiei de director.
