Djokovici, primul mesaj clar pentru antivacciniști după ”meciul” pierdut cu Australia, la expulzarea sa
”Nole”, liderul ATP la tenis masculin, a vorbit în premieră clar despre relația sa cu vaccinurile anti-COVID.
Spre surpriza generală, Novak Djokovici nu a persiflat serurile de imunizare folosite masiv în lumea civilizată și care au salvat milioane de vieți, ci doar și-a exprimat o opțiune personală fără patimă, lăsându-i astfel pe antivacciniști în…out.
Da, sportivul sârb recunoaște că alege să piardă turnee decât să se vaccineze acum, dar, atenție, admite să s-ar putea vaccina pe viitor!
Întrebat de BBC dacă este gata să-și sacrifice participarea la turnee de mare șlem precum Wimbledon și Roland Garros din cauza poziției sale față de vaccin, el a răspuns: „Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”.
„Încerc să fiu deschis cu privire la posibilitatea de a mă vaccina în viitor, pentru că toți încercăm să găsim în mod colectiv cea mai bună soluție pentru a pune capăt pandemiei”, a adăugat sportivul, exprimându-și totuși speranța că în viitor se vor schimba condițiile pentru participarea la turnee.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării. Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare pentru a gestiona acest virus și să vedem, sperăm, un final în curând. Înțeleg că există multe critici și că oamenii au teorii despre cât de convenabil a fost că am avut COVID în decembrie, chiar înainte de Australian Open, dar nu ești norocos când faci COVID”, a adăugat el.