DONALD TRUMP CONFIRMĂ CĂ DOREŞTE SĂ DECLARE STARE DE URGENŢĂ LA NIVEL NAŢIONAL PENTRU A-ŞI IMPLEMENTA PLANUL DE EXPULZARE ÎN MASĂ A MIGRANŢILOR ILEGALI
Președintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, a confirmat luni că dorește să declare stare de urgență la nivel național pentru a-și implementa planul de expulzare în masă a migranților ilegali și că are în vedere folosirea forțelor armate pentru a pune în aplicare aceste expulzări.
„Vești bune: conform unor informații, viitoarea administrație Donald Trump este pregătită să declare stare de urgență națională și să folosească resursele militare pentru a lupta împotriva invaziei (permise de președintele Joe) Biden printr-un program de expulzări masive”, a scris Tom Fitton, directorul organizației conservatoare Judicial Watch, pe platforma Truth Social a președintelui ales.
Donald Trump și-a confirmat intenția printr-o replică scurtă la această postare, afirmând că „este adevărat!”.
În Statele Unite se află în prezent peste 11 milioane de migranți ilegali, potrivit estimărilor, iar asociațiile de apărare a drepturilor omului sunt îngrijorate de efectele intențiilor viitorului președinte asupra acestei populații și asupra statului de drept.
Sursa: Newsinn