EDITORIAL Mădălina Dobrovolschi: Doar alegerile ne mai scot la liman!
Criză sanitară, criză economică … PSD vrea să ne facă încă un cadou – criză politică! Ne vând iresponsabilitatea maximă drept dovadă de bărbăție politică. Se contrazic între ei zilnic în legătură cu momentul potrivit pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, dar ce e clar pentru ei e că prosperitatea neamului românesc în asta stă – în momentul în care vor reveni ei energici și în toată splendoarea la butoane!
Ciolacu ne spune ba că depune urgent moțiune, ba că așteaptă să treacă starea de alertă. În funcție de urgențele lor politice, și criza sanitară li se pare ba gravă, ba mai puțin gravă…
Dar cât de disperați sunt acești oameni să își mențină puterea? Cea mai bună dovadă am văzut-o în aceste zile, în Parlament. După ce legea pandemiei a fost dezbătută “pe îndelete” vreo două săptămâni, timp în care mii de infectați au umblat liberi pe străzi, ceea ce a condus la explozia numărului de cazuri, când a venit vorba de interesul lor, parlamentarii PSD și acoliții nu au mai fost atât de “analitici”. Au înregistrat un record absolut pentru Parlamentul României – votul în 3 ore, în ambele camere, a legii prin care ei stabilesc data alegerilor parlamentare! A ce vă sună treaba asta? Dacă nu a disperare să își salveze pielea printr-un vot amânat? Cu cât amână mai mult alegerile, cu atât speră în erodarea mai mare a guvernului, care are de gestionat nu doar criză sanitară, ci și criza economică alimentată și de măsurile populiste, halucinante lăsate cadou cu fitil, tot de PSD…
Cu mască sanitară, cu măsuri maxime de protecție, cu urne deschise pentru două, trei zile, alegerile ar trebui să aibă loc, pentru stoparea acestui șantaj al unui partid care, în realitate, probabil mai are jumătate din susținerea reflectată acum în Parlament.
Altfel, circul continuă, iar noi rămânem prizonieri în scaunele noastre aflate în primul rând al spectacolului crizei!
Sursa: Realitatea de Bucuresti