Fake-antisistem
Avem o întreagă pătură socială (mai ales clasa de mijloc și aspiranți la acest statut) care se crede progresistă, care crede că #rezistă împotrivă unui establishment conservator periculos. Este cea mai de succes narațiune fantasy din ultimii 10 ani.
Această clasă care se pretinde farul națiunii e și ea plină de conservatorisme și alunecări periculoase spre dreapta ca mai orice alt conservator de rit vechi de pe aici. Sunt orbiți de propagande ieftine fără ca măcar să-și chestioneze propagatorii de mesaje: vor refacerea justiției, ceea ce toți ne dorim, dar acceptă justiția batjocorită dacă e batjocorită de ”ai noștri” (nu se pun întrebări în legătură cu ochi închiși, lipsă de reacție a procurorilor la adresa puterii pe bune, de la Iohannis & comp., la mari afaceriști din zona dreptei); sunt în proporție covârșitoare împotriva ”asistaților” deși toate cifrele îi contrazic (iar la asta contribuie o întreagă propagandă de presă). Pe scurt, unii care se pretind ”progresiști” sunt tot ce se poate mai conformist și prosistem. Sunt mai prosistem decât orice pensionar (cu pensie medie sau sub medie) care măcar provoacă liderii spunând simplu: nu pot trăi din ce primesc după o viață de muncă.
Este o lipsă completă de acuratețe și de educație politică să tot vorbești despre progresism în aceste condiții. Sunt doar o nouă pătură prinsă în logici absurde, contorsionați într-o falsă conștiință care lor le face bine, lor și doar lor. Ultimul caz de contorsiune este știrea cu tatăl lui Vlad Voiculescu: a turnat la Securitate. Evident, fiul iese și îl apără. Evident, are și dreptate când spune că nu poate răspunde pentru faptele părinților. Dar tocmai aici Vlad Voiculescu se lovește de reducționismul propriului discurs, al lui și al fanilor lui timp de ani de zile. Când ani de zile îi judeci sumar pe alții, fără nuanțe, fără nimic, la ce te aștepți când îți vine rândul?
Dincolo de cazul Voiculescu, avem mari probleme cu o retorică încă populară și complet găunoasă cu două-trei idei fixe: jos comunismul (la 30 de ani după s-o mai arzi cu asta arată fie că ți-ai îngropat neuronii sub un copac, fie că nu vrei să provoci puterea de fapt, o putere care e profund capitalistă), jos corupția (de acord, dar ce corupție?, a cui?) și, mai ales, o idee fixă a combaterii oricărui drept pentru angajați, oricărei forme de stat social ca fiind ”socialiste”. Nu știu când s-a întâmplat, probabil încă de pe vremea filmelor cu Chuck Norris traduse de Irina Margareta Nistor, dar România s-a transformat într-o Americă ridicolă, o Americă fără bani.
Culmea e că în România lupta ar trebui să fie fix ca în America acum, unde se dau bătălii grele între un Bernie Sanders antisistem și un Biden care ar prefera să piardă el împotriva lui Trump decât să câștige ”socialistul”. Ar trebui să fie o luptă pentru redistribuire și pentru recâștigarea demnității traiului din muncă. Inclusiv clasele de mijloc tot pierd din drepturi, iar asta se întâmplă în timp ce mulți ”mijlocași” aplaudă. Sanders e linșat de marile televiziuni, fie că sunt ale lui Trump, fie că sunt ale democraților. Totul până la unul care amenință să taxeze totuși cu ceva plutocrația americană. În România, forțele care ar trebui să ducă această luptă au fost făcute praf de o demagogie irespirabilă. Aceleași poezele cu ”mentalitățile comuniste”, cu ”cine a tras în noi”, cu ”asistații care nu muncesc”, cu ”bietul patron cât se chinuie el și uite Dorel cum stă și nu muncește”, toate astea țin cu capul în pământ niște energii politice care ar trebui să fie pe prima scenă politică a țării.
Când aveți câte o senzație că tot ce se întâmplă în spațiul public e fake întrebați-vă când ați văzut ultima oară provocat cu adevărat sistemul. Când ați auzit politicieni importanți asumându-și teme grele precum taxarea bogăției? Și puneți astea în balanță cu telenovelele anticomuniste ale dreptei sau cu telenovelele anti-statparalel de la opozanți. Ne trebuie măcar 1% antisistem și nici măcar acest procent nu-l avem ca lumea reprezentat politic. Asta ar trebui să fie grija noastră. Și de aia vem tot timpul insuportabile dileme morale, cu membri privilegiați ai regimului Ceaușescu plini acum de capitalism în cuget și în simțiri, de aia avem corupți până în măduvă care sunt plătiți de afaceriști veroși să joace tontoroi patriotic și anticorupt în timp ce își consumă șpăguța zilnică.
Am avut o competiție antisistem care de fapt doar a erodat încredere. Unii au pretins că atacă sistemul și au manifestat alături de bancheri și firme de asigurări, numai să nu fie taxate, o premieră mondială probabil. Pesediștii și aliații lor au pretins că luptă cu un stat paralel și ai lor lideri au complotat (și tăiat porcul) cu ”sistemul” care de fapt i-a tot protejat până când i-a aruncat la gunoi (acum aud de la unii că Dragnea e ”deținut politic” – nu, e deținut de propria micime și de propriile jocuri cu părți din justiție). Cu atâta fake-antisistem e normal ca tot ce mai răzbate în principalele canale de mesaj este o mascaradă cu eroi care se surpă la prima adiere de dosar.
